Certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru masivul Cârnic din Roşia Montană, anulat irevocabil de CA Ploieşti
Certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru masivul Cârnic din Roşia Montană a fost anulat irevocabil de Curtea de Apel Ploieşti, se arată în minuta deciziei pronunţată, miercuri, de instanţă.
Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii de la Curtea de Apel Ploieşti au admis cererea de chemare în judecată formulată de mai multe ONG-uri şi au dispus anularea certificatului de descărcare de sarcină arheologică emis, la data de 14 iulie 2011, de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba.
Hotărârea este irevocabilă.
"Victorie istorică în Justiţie pentru Roşia Montană! Curtea de Apel Ploieşti a anulat, astăzi, definitiv, certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru masivul Cârnic, din Roşia Montană, emis în favoarea companiei miniere. Acesta e finalul ultimului proces purtat de avocaţii societăţii civile din România împotriva abuzurilor şi actelor ilegale eliberate de-a lungul timpului, de instituţii ale statutului, în favoarea RMGC (subsidiara autohtonă a Gabriel Resources, compania care intenţiona să cianureze şi să dinamiteze apele, pădurile, munţii şi patrimoniul cultural al localităţii). Certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru Cârnic a fost eliberat, în vara anului 2011, (...) cu largul gir al ministrului Culturii de atunci, actualul preşedinte al UDMR şi vice-prim-ministru, Kelemen Hunor. Scopul acestuia era de a înlocui primul certificat care fusese deja anulat de Justiţie. Acest abuz a dus la primele proteste în serie pentru Roşia Montană, desfăşurate sub titulatura generică de 'Hunoriada', în iulie 2011, în mai multe localităţi din România - Cluj-Napoca, Bucureşti, Alba-Iulia, Sibiu, Baia Mare, Iaşi etc, care le-au anunţat şi pregătit pe cele din toamna anului 2013", a scris pe pagina sa de Facebook fostul parlamentar Mihai Goţiu.
Acesta arată că procesul a fost amânat şi strămutat de mai multe ori "pentru a-i demobiliza pe avocaţii societăţii civile".
"Astfel, se dovedeşte, pentru cine mai avea vreun dubiu, că întregul proiect aşa-zis minier, de extragere a aurului de la Roşia Montană, s-a bazat pe un lung şir de abuzuri şi ilegalităţi (cu peste 40 de procese câştigate, în total, de societatea civilă), comise de reprezentanţi ai instituţiilor publice din România, de la nivel local până la nivel guvernamental. Iar pretenţiile companiei Gabriel Resources, în arbitrajul de la Washington, se bazează exact pe aceste acte eliberate ilegal de guvernanţii din acea perioadă (unii dintre ei şi acum la Guvernare). Asta pentru a fi clar cine e responsabil pentru eventuale despăgubiri pe care statul român ar ajunge să le plătească la arbitraj (deşi, dacă România îşi apără corect şansele şi nu alege să-i acopere pe toţi cei care au semnat respectivele acte ilegale, şi acel litigiu ar trebui câştigat)", a mai scris Goţiu.
La data de 14 iulie 2011, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba a emis certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru o parte din masivul Cârnic.
"Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba a emis, azi, Certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru o parte din masivul Cârnic. Certificatul de descărcare de sarcină arheologică a fost emis pe baza hotărârii Comisiei Naţionale de Arheologie din data de 12.07.2011, privind aprobarea raportului de cercetare arheologică preventivă 'Masivul Cârnic, Roşia Montană, România - proiectul minier Roşia Montană'", informa, la acel moment, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, acesta reprezintă primul pas necesar în procesul de "a asigura salvarea, conservarea şi valorificarea moştenirii arheologice şi arhitectonice de la Roşia Montană", iar ministrul de resort, Kelemen Hunor, a iniţiat un plan de acţiune care să asigure conservarea celor mai importante situri arheologice şi monumente arhitectonice.
"Planul are ca obiectiv salvarea şi punerea în valoare a 80% dintre valorile arheologice şi arhitectonice din regiune, printre ele numărându-se: galeriile miniere cu semnificaţie istorică deosebită aflate în zona Piatra Corbului, galeriile din zona Cătălina-Monuleşti, care vor fi cercetate, restaurate şi deschise publicului, incinta funerară romană de la Tău Găuri, sistemul hidraulic roman din sectorul minier Păru-Carpeni, inclusiv galerii romane, medievale şi moderne, 41 de clădiri monument istoric din zona protejată, centrul istoric al localităţii revitalizat, peste 100 de km de galerii de mină care vor fi cercetate de arheologi pentru alte descoperiri", se mai preciza în comunicatul citat. AGERPRES/(AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă
Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch
IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter
Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis
Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu
Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini
Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B
Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu
CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame
Prahova: Inspectori ANAF, cercetați de DNA după ce ar fi cerut 2.000 de euro unui comerciant de la Halele Ploiești (surse)
Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept inspectori ANAF, i-ar fi cerut suma de 2.000 de euro pent
Sibiu: Șase persoane arestate preventiv în dosarul de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate
Șase persoane au fost arestate preventiv în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, a informat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Brașov: Sechestru pe conturi și 11 imobile într-un dosar de evaziune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 4,2 milioane lei
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul imobiliar și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut de anchetatori fiind de 4,2 milioane lei. 'Totodată, în data de 4 noiembrie a.c., în baza ord
Brașov: Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu, condamnat la 4 ani de închisoare
Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu pe o stradă din Poiana Brașov a fost condamnat, joi, la patru ani și patru luni de închisoare, decizia instanței nefiind definitivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Brașov. 'Polițistul care a omorât acum doi ani un t&acir
Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea - reținut de DNA pentru trafic de influență
Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit de la un bărbat suma de 5.000 de euro pentru a-i 'rezolva' un dosar penal. În același dosar, a fost reținut și L.I.C., c
Prahova: Percheziții la mai multe primării din județ și la adăpostul de câini din Dăeni (Tulcea)
Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, percheziții într-un dosar care vizează, printre altele, infracțiunile de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, și schingiuirea animalelor, printre adresele vizate fiind adăpostul privat de câini din localitatea Dăeni, județul Tulcea, precum și mai multe primării, au precizat surse judiciare.
Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România
Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe
Covasna: 10 arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și 5 kilograme de articole pirotehnice, ridicate după 13 percheziții în județ
Zece arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și aproximativ cinci kilograme de articole pirotehnice au fost descoperite și ridicate în urma a 13 percheziții domiciliare efectuate în județul Covasna, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, a anunțat, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit
Hunedoara: Infracțiunile informatice în scădere cu 19%; profilul victimei - persoană cu vârsta de peste 50 de ani
Numărul infracțiunilor informatice înregistrate în județul Hunedoara a scăzut cu 19%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, victimele escrocilor fiind, de regulă, persoane cu vârsta de peste 50 de ani, influențate de reclamele false de pe rețelele sociale, care le promit câștiguri mari, relevă dat







