Primarul din Ştefăneştii de Jos, reţinut de DIICOT sub acuzaţia că a violat şi exploatat o fată de 13 ani (surse)
Primarul din Ştefăneştii de Jos (Ilfov), Ionel Robert Ştefan, a fost reţinut, vineri, de procurorii DIICOT, fiind acuzat alături de alte persoane că a violat şi exploatat sexual o fată de 13 ani, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Potrivit surselor, în dosar au fost reţinute şi alte persoane.
Vineri, DIICOT a efectuat percheziţii domiciliare într-un dosar de trafic de minori, viol, complicitate la viol, loviri şi alte violenţe şi influenţarea declaraţiilor.
Procurorii susţin că suspecţii din acest dosar au traficat şi exploatat sexual în mod constant, în perioada 2017-2018, o minoră în vârstă de 13 ani.
"În vederea îngreunării anchetei penale şi împiedicării tragerii la răspundere a autorilor, suspecţii au întreprins demersuri constând în influenţarea declaraţiilor fetei în faţa organelor judiciare, prin oferirea de foloase patrimoniale şi exercitarea de ameninţări asupra familiei sale. De asemenea, doi dintre suspecţi au exercitat în mod repetat acte de violenţă asupra unui martor denunţător, care a necesitat 11 - 12 zile de îngrijiri medicale, în scopul împiedicării sesizării organelor judiciare. În cadrul audierilor, minora a beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de procedură penală", mai spune DIICOT într-un comunicat de presă.
Primarul Ionel Robert Ştefan a mai fost reţinut în iunie 2021 pentru viol, însă un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a decis atunci ca el să fie cercetat în libertate.
Faptele vizate s-ar fi petrecut în anul 2018, primarul şi alţi indivizi fiind acuzaţi că au întreţinut relaţii sexuale cu o fată, care a rămas însărcinată şi apoi a născut un copil. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție ar urma să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Covasna: Bărbat din Sfântu Gheorghe, căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu
Un bărbat în vârstă de 54 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe, dat dispărut de familie, este căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna. Potrivit sursei citate, dispariția bărbatului a fost sesizată în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 23:00
Constanța: Doi medici militari, cercetați penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată
Doi medici de la Spitalul Militar de Urgență 'Dr. Alexandru Gafencu' din Constanța sunt cercetați penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, au informat miercuri anchetatorii. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea
Bogos la ieșirea de la DNA: Au decis schimbarea încadrării juridice și au făcut disjungere; sunt tratat mai prietenește
Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos a fost chemat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, unde a fost informat că procurorii au decis schimbarea încadrării juridice în dosarul în care este anchetat pentru cumpărare de influență. 'A fost foarte bine. S-a făcut disjungere la dosar, o schimbare de încadrare. (...) Am
Percheziții în mai multe localități din județul Suceava, la comercianți de piese auto contrafăcute
Polițiștii din Suceava au efectuat percheziții în municipiul Rădăuți și comunele Frătăuții Vechi și Ipotești la comercianți de piese auto contrafăcute, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijin de la Se
Poliția Capitalei: Un tânăr ucrainean - reținut după ce ar fi încercat să înșele o femeie cu 180.000 de lei
Un cetățean ucrainean în vârstă de 18 ani a fost reținut de polițiști, după ce a încercat să înșele o femeie cu 180.000 de lei, sub pretextul fals că aceasta ar avea conturile bancare compromise. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis, miercuri, AGERPRES, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București
Tulcea: Bunuri posibil contrafăcute, în valoare de peste 16,5 milioane de lei, ridicate de autorități în vama Isaccea
Polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă și inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea au descoperit, în punctul de trecere a frontierei din orașul tulcean Isaccea, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare de peste 16,5 milioane de lei. Garda de Coastă din Constanța a anunțat miercu
Dâmbovița: Percheziții într-un caz de camătă; peste 191.000 de lei, descoperiți îngropați în curte
Poliţiştii au efectuat, miercuri, percheziții la două persoane, în localitățile Odobești și Braniștea, iar la descinderi au fost descoperiți peste 191.000 de lei îngropați în curtea uneia dintre persoanele vizate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean
Procurorul Radu George Bucurică rămâne în arest; Înalta Curte i-a respins contestația în anulare
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, rămâne în arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei prin care a fost arestat în dosarul în care este acuzat de mai multe infracțiuni,
Bistrița-Năsăud: Grup infracțional specializat în trafic de droguri, destructurat după opt ani de activitate
Un grup infracțional specializat în trafic de droguri și substanțe psihoactive, constituit în anul 2018, a fost destructurat de polițiștii bistrițeni în urma a 14 percheziții domiciliare, cinci persoane fiind reținute, potrivit datelor transmise marți de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Perchezițiile a
Tulcea: Proiect european pentru dezvoltarea unui instrument de cooperare transfrontalieră
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea a lansat, marți, proiectul ''Consolidarea cooperării transfrontaliere administrative și a accesului cetățenilor la serviciile publice - Mobile Governance'', o inițiativă româno-ucraineană care dezvoltă un instrument unic la nivel european de cooperare transfrontalieră, inclusiv în cazul unor p
VIDEO Predoiu: Operațiunea de la Hunedoara prezintă o metodă foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor
Ministrul interimar al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, marți, că lupta cu drogurile este o prioritate a mandatului său, menționând operațiunea de la Hunedoara pentru stoparea unei metode foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor, și anume pretinse terapii sau ritualuri, atractive și aparent inofensive.
Vaslui: Reprezentanți SRI, IPJ și IJJ, prezenți la Viișoara, unde a fost găsită o dronă căzută
Prefectul județului Vaslui, Andrei Șerban, a declarat, marți, că reprezentați ai mai multor instituții, printre care și ai Serviciului Român de Informații, sunt prezenți la Viișoara, în locul în care a fost găsită o dronă căzută. 'Eram într-o ședință privind siguranța școlară în momentul în care am fost informat cu privi
Poliția Capitalei: 13 persoane, duse la audieri în urma unei altercații cu polițiștii
Treisprezece persoane care participau la o petrecere și ascultau muzică la un volum ridicat au fost duse pentru audieri la Secția 23 Poliție din Capitală, după ce i-ar fi atacat cu pietre, sticle și pahare pe polițiștii care veniseră să restabilească ordinea și liniștea publică. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis marți AGERPRES, luni, &icir
Șeful SPP, Lucian Pahonțu: Îmi doresc ca acuzațiile ce mi se aduc să fie clarificate cât mai curând
Șeful Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, a transmis luni mass-media un punct de vedere privind situația sa, precizând că își dorește ca acuzațiile care i se aduc să fie clarificate cât mai curând. ''Îmi doresc ca acuzațiile ce mi se aduc și care îmi lezează demnitatea și cariera de mil









