IGPR: Multe alarme cu bombă, anunţate de copii la 112 prin folosirea cartelelor pentru cursurile online
Multe dintre apelurile efectuate la 112 prin care se anunţau dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv în unităţi de învăţământ, au fost efectuate de copii care foloseau cartelele SIM pentru susţinerea cursurilor online, a informat, vineri, IGPR.
Poliţia Română, prin structurile de prevenire a criminalităţii, derulează, la nivel naţional, o campanie de conştientizare, atât în rândul copiilor, cât şi al adulţilor cu privire la consecinţele pe care le are apelul fals la 112.
"Gândeşte! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepseşte! Sună responsabil!" transmit poliţiştii, care vor să atragă atenţia cu privire la consecinţele legale şi psiho-sociale ale acestor fapte.
"În ultima perioadă, la nivelul Poliţiei Române, au fost semnalate apeluri la numărul de urgenţă 112, prin intermediul cărora persoane necunoscute sesizează amplasarea unor dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv unităţi de învăţământ. După dispunerea măsurilor operative specifice şi efectuarea demersurilor legale, de fiecare dată s-a constatat că sesizările nu se confirmau, iar autorii apelurilor au fost identificaţi ca fiind, de multe ori, minori care, prin acţiunile lor, considerau că fac farse colegilor", informează un comunicat al IGPR, transmis AGERPRES.
Potrivit Poliţiei, aceste apeluri aduc prejudicii "foarte grave" la nivelul societăţii şi tulburări ale siguranţei publice, atât prin natura şi amploarea forţelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare şi contracarare - IGPR, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul Român de Informaţii, cât şi prin stările de temere generate în rândul cetăţenilor, atât cei direct afectaţi, aflaţi în locurile respective, cât şi în întreaga comunitate.
Legislaţia din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie se pedepseşte cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii.
În 2021, structurile Poliţiei Române au intervenit la 874.662 intervenţii la 112, iar în 158.085 de cazuri apelurile nu s-au confirmat.
"Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aştepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor", evidenţiază IGPR.
Pe 11 februarie se marchează Ziua Europeană 112. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă
Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch
IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter
Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis
Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu
Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini
Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B
Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu
CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame
Prahova: Inspectori ANAF, cercetați de DNA după ce ar fi cerut 2.000 de euro unui comerciant de la Halele Ploiești (surse)
Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept inspectori ANAF, i-ar fi cerut suma de 2.000 de euro pent
Sibiu: Șase persoane arestate preventiv în dosarul de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate
Șase persoane au fost arestate preventiv în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, a informat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Brașov: Sechestru pe conturi și 11 imobile într-un dosar de evaziune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 4,2 milioane lei
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul imobiliar și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut de anchetatori fiind de 4,2 milioane lei. 'Totodată, în data de 4 noiembrie a.c., în baza ord
Brașov: Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu, condamnat la 4 ani de închisoare
Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu pe o stradă din Poiana Brașov a fost condamnat, joi, la patru ani și patru luni de închisoare, decizia instanței nefiind definitivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Brașov. 'Polițistul care a omorât acum doi ani un t&acir
Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea - reținut de DNA pentru trafic de influență
Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit de la un bărbat suma de 5.000 de euro pentru a-i 'rezolva' un dosar penal. În același dosar, a fost reținut și L.I.C., c
Prahova: Percheziții la mai multe primării din județ și la adăpostul de câini din Dăeni (Tulcea)
Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, percheziții într-un dosar care vizează, printre altele, infracțiunile de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, și schingiuirea animalelor, printre adresele vizate fiind adăpostul privat de câini din localitatea Dăeni, județul Tulcea, precum și mai multe primării, au precizat surse judiciare.
Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România
Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe
Covasna: 10 arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și 5 kilograme de articole pirotehnice, ridicate după 13 percheziții în județ
Zece arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și aproximativ cinci kilograme de articole pirotehnice au fost descoperite și ridicate în urma a 13 percheziții domiciliare efectuate în județul Covasna, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, a anunțat, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit
Hunedoara: Infracțiunile informatice în scădere cu 19%; profilul victimei - persoană cu vârsta de peste 50 de ani
Numărul infracțiunilor informatice înregistrate în județul Hunedoara a scăzut cu 19%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, victimele escrocilor fiind, de regulă, persoane cu vârsta de peste 50 de ani, influențate de reclamele false de pe rețelele sociale, care le promit câștiguri mari, relevă dat







