Arad: Bărbatul care a ucis fetiţa de 4 ani a concubinei sale şi-a recunoscut fapta în faţa instanţei
Bărbatul de 23 de ani care în toamna anului trecut a ucis fetiţa de patru ani a concubinei sale, iar apoi a incendiat cadavrul lângă un cimitir din municipiul Arad, a apărut vineri pentru prima dată în faţa instanţei Tribunalului Arad în procesul de fond şi a recunoscut că a lovit fetiţa provocând decesul, dar a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din omor în lovituri cauzatoare de moarte.
Mama fetiţei cere daune morale de un milion de euro.
Şedinţa de judecată nu a fost publică, însă avocatul mamei fetiţei ucise a declarat, pentru AGERPRES, că inculpatul a cerut procedură simplificată, prin recunoaşterea faptelor.
"Deşi a cerut procedură simplificată, susţine în continuare că a fost un accident, că i-a dat doar o palmă fetiţei. El susţine că nu a dorit să o omoare şi cere schimbarea încadrării juridice a faptei din omor în lovituri cauzatoare de moarte", a declarat avocata Oana Lăzărescu.
Conform sursei citate, judecătorul a păstrat încadrarea faptei ca omor iar soluţia va fi pronunţată în 4 martie.
Mama Antoniei, fetiţa ucisă, s-a constituit parte civilă şi cere în nume propriu daune de un milion de euro, în calitate de reprezentant legal al fratelui victimei, în vârstă de trei ani. De asemenea, tatăl natural al Antoniei cere daune morale de 500.000 de euro.
Cadavrul fetiţei a fost descoperit în 31 octombrie 2021, în apropierea unui cimitir din municipiul Arad, corpul fiind ars parţial. Descoperirea a fost făcută de un bărbat care îşi plimba câinele, care a anunţat autorităţile.
Anchetatorii au efectuat portretul robot el fetiţei şi l-au dat publicităţii, pentru a încerca să identifice victima. O persoană a sunat la 112, indicând cine este victima, astfel că anchetatorii au descins la adresa familiei şi l-au ridicat pe concubinul mamei victimei, în timp ce femeia se afla în spital. Iniţial, suspectul a spus că fetiţa a decedat în mod accidental când îi făcea baie. Ar fi căzut şi s-ar fi lovit la cap, iar el s-ar fi speriat şi ar fi aruncat cadavrul pe câmp, dar iniţial a susţinut că nu l-a incendiat. Ulterior, bărbatul a spus că a lovit-o pe copilă într-un moment de furie, pentru că aceasta l-ar fi deranjat, iar fata a căzut şi s-a lovit la cap, ceea ce ar fi provocat decesul. Bărbatul a mai spus că a ars cadavrul pe câmp.
Anchetatorii au stabilit că tânărul a fost drogat în momentul săvârşirii faptelor şi că fetiţa nu a fost supusă vreunui abuz sexual. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului - amânată pentru 21 octombrie
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, discuțiile asupra sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modif
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, dezbaterile pe sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru mod
CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 octombrie, discutarea sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Percheziții la persoane care au încercat să trimită în Belarus un utilaj industrial pentru fabricarea de echipamente militare
București, 30 sep /Agerpres/ - Procurori DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat miercuri 12 percheziții domiciliare în București și județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționa
CCR dezbate sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineat
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic, la CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Or
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională dezbate miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic
Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru completarea articolului 6 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006. Potrivit articolului criticat de șeful statului în sesizare, printre principalele atribuții ale administratorului
Călin Georgescu a fost scos cu cătușe la mâini din vila lui din Mogoșoaia
Călin Georgescu a fost scos de polițiști din vila lui din Mogoșoaia, având cătușe la mâini, urmând să fie dus în Arestul Central al Capitalei. În momentul în care a fost urcat în mașina Poliției, câteva zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale au început să huidui
Călin Georgescu - arestat preventiv pentru 30 de zile
Curtea de Apel București a admis marți contestația DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului
CAB respinge cererea Asociației Italienilor de suspendare a decretului prezidențial privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Curtea de Apel București a respins marți, ca inadmisibilă, cererea depusă de Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT) privind suspendarea decretului prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de premier. ''Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de p&acir
Percheziții la un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț într-un dosar de infracțiuni în domeniul silvic (surse)
Polițiștii efectuează marți, sub coordonarea Parchetului General, nouă percheziții domiciliare pe raza județului Neamț, într-o cauză având ca obiect săvârșirea mai multor infracțiuni în domeniul silvic. Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț, respectiv Doru Ghergh
Două judecătoare de la CAB nu se înțeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu; se formează un complet de divergență
Două judecătoare de la Curtea de Apel București nu au reușit marți să se pună de acord în legătură cu măsurile preventive care trebuie aplicate în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Este vorba de judecătoarele Violeta-
Pedepse mai blânde în dosarul de la Brașov al fraudării examenelor teoretice pentru permise aplicate de instanța de apel
Curtea de Apel Alba Iulia a decis încetarea procesului penal pentru mai mulți dintre inculpații dintr-unul din dosarele privind fraudarea examenelor teoretice pentru permisele de conducere auto de la Brașov, pentru opt dintre aceștia pentru constituire a unui grup infracțional organizat, pentru cinci dintre ei - pentru participație improprie la fals intelectual











