Parchetul General: Proiect de 2 milioane de euro pentru protecţia copiilor şi a populaţiei rome victime ale infracţiunilor
Parchetul General a anunţat că a semnat un contract de finanţare, în valoare de două milioane de euro, pentru un proiect care îşi propune asigurarea unui sistem de justiţie penală eficient, accesibil şi calitativ pentru copiii care sunt victime ale infracţiunilor şi pentru victimele infracţiunilor motivate de ură, cu un accent special pe populaţia romă.
Potrivit unui comunicat remis luni, în calitate de promotor de proiect şi lider de parteneriat, Parchetul General va implementa activităţile proiectului alături de mai mulţi parteneri, respectiv Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), Ministerul Justiţiei, prin Direcţia de Prevenire a Criminalităţii, cinci Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din Bucureşti, sectoarele 2 - 6.
Proiectul se va derula pe o perioadă de 27 de luni, cu un buget de 2.000.000 de euro, finanţare asigurată prin programul "Justiţie" al Mecanismului Financiar Norvegian 2014 - 2021, program gestionat de Ministerul Justiţiei, în calitate de operator de program.
Obiectivul specific al proiectului are în vedere îmbunătăţirea protecţiei victimelor (cu accent special pe copii, pe victimele infracţiunilor motivate de ură şi populaţia romă), urmând a fi atins prin două rezultate:
* răspuns îmbunătăţit cu privire la infracţiunile motivate de ură şi mecanisme îmbunătăţite de protecţie şi asistenţă a victimelor infracţiunilor motivate de ură;
* mecanisme îmbunătăţite de protecţie şi asistenţă a victimelor minore ale infracţiunilor.
Pentru atingerea rezultatelor, vor fi derulate o serie de activităţi, dintre care:
* crearea unui mediu adecvat, prietenos, la standarde europene, pentru audierea copiilor care sunt victime ale infracţiunilor, prin renovarea şi reamenajarea a 30 de săli de audiere din cadrul parchetelor din România şi 5 încăperi din cadrul DGASPC din Bucureşti;
* elaborarea a două analize tematice cu privire la situaţia în ceea ce priveşte infracţiunile motivate de ură şi a situaţiei cu privire la copii ca victime ale infracţiunilor;
* elaborarea unor ghiduri (identificarea, investigarea şi urmărirea penală a infracţiunilor bazate pe ură/ audierea victimelor minore şi investigarea şi urmărirea penală a infracţiunilor împotriva acestora);
* furnizarea de formare specializată procurorilor şi altor categorii profesionale cu scopul îmbunătăţirii cunoştinţelor şi conştientizării privind nevoile victimelor infracţiunilor motivate de ură şi ale copiilor victime ale infracţiunilor, inclusiv celor aparţinând minorităţii romă.
Beneficiarii finali ai proiectului sunt: copiii care au fost victime ale infracţiunilor; victime ale infracţiunilor din minoritatea romă; victimele infracţiunilor motivate de ură şi familiile acestora; persoanele care vor beneficia de un sistem judiciar mai eficient, inclusiv de un lanţ al justiţiei eficient şi de un stat de drept consolidat. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului - amânată pentru 21 octombrie
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, discuțiile asupra sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modif
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, dezbaterile pe sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru mod
CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 octombrie, discutarea sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Percheziții la persoane care au încercat să trimită în Belarus un utilaj industrial pentru fabricarea de echipamente militare
București, 30 sep /Agerpres/ - Procurori DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat miercuri 12 percheziții domiciliare în București și județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționa
CCR dezbate sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineat
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic, la CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Or
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională dezbate miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic
Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru completarea articolului 6 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006. Potrivit articolului criticat de șeful statului în sesizare, printre principalele atribuții ale administratorului
Călin Georgescu a fost scos cu cătușe la mâini din vila lui din Mogoșoaia
Călin Georgescu a fost scos de polițiști din vila lui din Mogoșoaia, având cătușe la mâini, urmând să fie dus în Arestul Central al Capitalei. În momentul în care a fost urcat în mașina Poliției, câteva zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale au început să huidui
Călin Georgescu - arestat preventiv pentru 30 de zile
Curtea de Apel București a admis marți contestația DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului
CAB respinge cererea Asociației Italienilor de suspendare a decretului prezidențial privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Curtea de Apel București a respins marți, ca inadmisibilă, cererea depusă de Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT) privind suspendarea decretului prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de premier. ''Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de p&acir
Percheziții la un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț într-un dosar de infracțiuni în domeniul silvic (surse)
Polițiștii efectuează marți, sub coordonarea Parchetului General, nouă percheziții domiciliare pe raza județului Neamț, într-o cauză având ca obiect săvârșirea mai multor infracțiuni în domeniul silvic. Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț, respectiv Doru Ghergh
Două judecătoare de la CAB nu se înțeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu; se formează un complet de divergență
Două judecătoare de la Curtea de Apel București nu au reușit marți să se pună de acord în legătură cu măsurile preventive care trebuie aplicate în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Este vorba de judecătoarele Violeta-
Pedepse mai blânde în dosarul de la Brașov al fraudării examenelor teoretice pentru permise aplicate de instanța de apel
Curtea de Apel Alba Iulia a decis încetarea procesului penal pentru mai mulți dintre inculpații dintr-unul din dosarele privind fraudarea examenelor teoretice pentru permisele de conducere auto de la Brașov, pentru opt dintre aceștia pentru constituire a unui grup infracțional organizat, pentru cinci dintre ei - pentru participație improprie la fals intelectual











