Primarul Chirica anunţă că va contesta controlul judiciar: Voi apela la toate argumentele pentru dovedirea nevinovăţiei
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, anunţă că va contesta măsura controlului judiciar dispusă în cazul său pe o perioadă de 60 de zile, timp în care nu are voie să exercite funcţia de edil, acesta arătând că va apela la toate argumentele şi la toate prevederile legale pentru a-şi dovedi nevinovăţia.
''Începând din după-amiaza de astăzi, 4 februarie 2022, primarul Mihai Chirica nu îşi va exercita atribuţiile pentru o perioadă de 60 de zile ca urmare a unei măsuri de control judiciar decise de procurorii DNA într-o speţă care priveşte eliberarea unor documente semnate de mai mulţi angajaţi ai Primăriei şi al căror conţinut se presupune că ar fi fals. Primarul Mihai Chirica va contesta chiar astăzi această măsură la judecătorul de drepturi şi libertăţi'', se arată într-un comunicat al Primăriei Iaşi transmis AGERPRES.
Până la reluarea atribuţiilor, acestea vor fi exercitate de către viceprimarul Daniel Juravle.
"În funcţie de decizia instanţei, voi decide ce voi face în continuare. Cert este că voi apela la toate argumentele şi la toate prevederile legale pentru a-mi dovedi nevinovăţia în această speţă şi în toate celelalte cazuri în care mi-au fost aduse acuzaţii. Nu voi abdica de la principiile pe care le-am promovat, nu voi înceta să cred în valorile democraţiei şi statului de drept, nu voi renunţa să îmi fac datoria de cetăţean ales al ieşenilor!", a declarat primarul Mihai Chirica, citat în comunicat.
***
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei, într-un dosar legat de construirea ilegală a unui bloc.
Conform DNA, Mihai Chirica a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care nu are voie să exercite funcţia de primar.
În acelaşi dosar, a fost pus sub urmărire penală şi Gabriel Vasile Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi uzurparea funcţiei.
Potrivit DNA, în cauză, există date şi probe care conturează starea de fapt, potrivit căreia cei doi, în exercitarea funcţiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi.
Concret, este vorba despre un bloc, care ar fi fost construit şi intabulat ilegal, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie, fiind încălcat planul urbanistic zonal.
Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii şi al unor funcţionari din cadrul autorităţii publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10 octombrie 2018, emis de Municipiul Iaşi.
Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a trei variante diferite din punct de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată.
Conform DNA, emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară şi de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, primarul Mihai Chirica trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care:
* să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
* să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar;
* să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârşit fapta. AGERPRES / (AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Bărbat atacat de un urs pe DN 13A, după ce mașina în care se afla a lovit animalul
Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din județul Harghita, a fost transportat de urgență la spital, miercuri seara, în urma atacului unui un urs pe DN 13A, în localitatea Sângeorgiu de Pădure, după ce autoturismul în care se afla ca pasager a lovit animalul sălbatic care pătrunsese pe carosabil, a anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județe
Poliția Română: Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și tăinuire
Procurorii și polițiștii efectuează joi peste zece percheziții la o grupare infracțională care ar fi înșelat o persoană cu peste 600.000 de euro, după ce i-ar fi propus o 'afacere' prin care aceasta să îi ajute cu bani, astfel încât ei să deconteze o presupusă filă cec, emisă de Statele Unite ale Americii, în valoare de 50.000.000 de dol
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție ar urma să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Covasna: Bărbat din Sfântu Gheorghe, căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu
Un bărbat în vârstă de 54 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe, dat dispărut de familie, este căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna. Potrivit sursei citate, dispariția bărbatului a fost sesizată în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 23:00
Constanța: Doi medici militari, cercetați penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată
Doi medici de la Spitalul Militar de Urgență 'Dr. Alexandru Gafencu' din Constanța sunt cercetați penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, au informat miercuri anchetatorii. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea
Bogos la ieșirea de la DNA: Au decis schimbarea încadrării juridice și au făcut disjungere; sunt tratat mai prietenește
Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos a fost chemat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, unde a fost informat că procurorii au decis schimbarea încadrării juridice în dosarul în care este anchetat pentru cumpărare de influență. 'A fost foarte bine. S-a făcut disjungere la dosar, o schimbare de încadrare. (...) Am
Percheziții în mai multe localități din județul Suceava, la comercianți de piese auto contrafăcute
Polițiștii din Suceava au efectuat percheziții în municipiul Rădăuți și comunele Frătăuții Vechi și Ipotești la comercianți de piese auto contrafăcute, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijin de la Se
Poliția Capitalei: Un tânăr ucrainean - reținut după ce ar fi încercat să înșele o femeie cu 180.000 de lei
Un cetățean ucrainean în vârstă de 18 ani a fost reținut de polițiști, după ce a încercat să înșele o femeie cu 180.000 de lei, sub pretextul fals că aceasta ar avea conturile bancare compromise. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis, miercuri, AGERPRES, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București
Tulcea: Bunuri posibil contrafăcute, în valoare de peste 16,5 milioane de lei, ridicate de autorități în vama Isaccea
Polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă și inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea au descoperit, în punctul de trecere a frontierei din orașul tulcean Isaccea, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare de peste 16,5 milioane de lei. Garda de Coastă din Constanța a anunțat miercu
Dâmbovița: Percheziții într-un caz de camătă; peste 191.000 de lei, descoperiți îngropați în curte
Poliţiştii au efectuat, miercuri, percheziții la două persoane, în localitățile Odobești și Braniștea, iar la descinderi au fost descoperiți peste 191.000 de lei îngropați în curtea uneia dintre persoanele vizate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean
Procurorul Radu George Bucurică rămâne în arest; Înalta Curte i-a respins contestația în anulare
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, rămâne în arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei prin care a fost arestat în dosarul în care este acuzat de mai multe infracțiuni,
Bistrița-Năsăud: Grup infracțional specializat în trafic de droguri, destructurat după opt ani de activitate
Un grup infracțional specializat în trafic de droguri și substanțe psihoactive, constituit în anul 2018, a fost destructurat de polițiștii bistrițeni în urma a 14 percheziții domiciliare, cinci persoane fiind reținute, potrivit datelor transmise marți de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Perchezițiile a
Tulcea: Proiect european pentru dezvoltarea unui instrument de cooperare transfrontalieră
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea a lansat, marți, proiectul ''Consolidarea cooperării transfrontaliere administrative și a accesului cetățenilor la serviciile publice - Mobile Governance'', o inițiativă româno-ucraineană care dezvoltă un instrument unic la nivel european de cooperare transfrontalieră, inclusiv în cazul unor p
VIDEO Predoiu: Operațiunea de la Hunedoara prezintă o metodă foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor
Ministrul interimar al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, marți, că lupta cu drogurile este o prioritate a mandatului său, menționând operațiunea de la Hunedoara pentru stoparea unei metode foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor, și anume pretinse terapii sau ritualuri, atractive și aparent inofensive.
Vaslui: Reprezentanți SRI, IPJ și IJJ, prezenți la Viișoara, unde a fost găsită o dronă căzută
Prefectul județului Vaslui, Andrei Șerban, a declarat, marți, că reprezentați ai mai multor instituții, printre care și ai Serviciului Român de Informații, sunt prezenți la Viișoara, în locul în care a fost găsită o dronă căzută. 'Eram într-o ședință privind siguranța școlară în momentul în care am fost informat cu privi









