Declic: Ministerul Justiţiei se opune modificării legii care ar trimite la închisoare violatorii de copii
Comunitatea Declic cere, vineri, explicaţii publice ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, după ce ministerul condus de acesta ar fi dat aviz negativ proiectului de lege care încadrează ca viol orice act sexual al unui adult cu un copil mai mic de 16 ani.
Potrivit unui comunicat al Declic transmis AGERPRES, proiectul de lege vine să repare o situaţie "strigătoare la cer" din justiţia română, respectiv sute de agresori au fost lăsaţi în libertate de instanţe, cu pedepse infime sau cu suspendare, pe motiv că victimele, copii şi copile de 11 - 12 ani, ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu adulţi.
În multe motivări, spune ONG-ul, judecătorii au justificat lăsarea în libertate a pedofililor pe motiv că acei copii nu ar fi ţipat sau nu au spus altor adulţi despre abuzurile la care au fost supuşi.
"Îi cerem ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să iasă public şi să explice tuturor, mai ales mamelor şi victimelor, acest aviz negativ dat de ministerul său. Cum poate să susţină Ministerul Justiţiei că modificarea Codului Penal este excesivă şi disproporţionată? Cum cred mai marii Justiţiei că un copil aflat sub stare şoc poate înţelege ce i se întâmplă şi poate fi de acord? Cum poate fi tăcerea cauzată de şocul agresiunii considerată acord, aşa cum am văzut în atâtea motivări? Ministerul se face că nu vede că 80% dintre dosarele în care au fost reclamate agresiuni sexuale împotriva minorilor au fost închise, iar vinovaţii au scăpat nepedepsiţi'', a declarat Denisa Soare, campaigner Declic, citată în comunicat.
Mai mult, arată sursa citată, există chiar şi un raport oficial al Inspecţiei judiciare care a constatat practica neunitară a judecătorilor şi că sunt magistraţi în România "care ignoră şocul, trauma şi presiunea uriaşă la care e supus un copil abuzat de un adult - mai ales de unul în care are încredere şi care ar trebui să îl protejeze".
Declic îi aminteşte ministrului Cătălin Predoiu că inclusiv CEDO a pus România sub supraveghere din cauza modului în care autorităţile au eşuat să protejeze minorii în faţa agresorilor sexuali.
"Suntem îngrijoraţi de punctul de vedere negativ, mai ales că senatorii din Comisia juridică urmează să dea un vot săptămâna viitoare cu privire la modificarea Codului Penal'', a completat Denisa Soare.
Comunitatea Declic atrage atenţia că, prin această poziţie, instituţia condusă de Cătălin Predoiu "blochează o lege care ar proteja copiii împotriva agresorii sexuali".
"România este singura ţară din Europa care nu are o lege a consimţământului. Adică nu este prevăzută o vârstă sub care orice act sexual al unui adult cu un minor să fie considerat viol. Practica judiciară a ultimilor ani arată că, în România, agresarea sexuală a unui minor poate fi încadrată ca act sexual consimţit, indiferent de vârsta victimei. Dosarele sunt clasate sau agresorii primesc condamnări blânde. Aşa a ajuns România pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de copii abuzaţi sexual şi la numărul de minori traficaţi", menţionează Declic.
Comunitatea Declic afirmă că susţinut modificarea legii penale, în sensul ca orice act sexual al unui adult cu un minor sub 16 ani să fie considerat viol, aproape 100.000 de membri din Comunitatea Declic semnând pentru acest demers.
"3 din 4 cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt judecate în instanţele româneşti ca fapte consimţite. Din 18.549 de dosare în care au fost reclamate agresiuni sexuale împotriva minorilor, procurorii au închis 80%, în perioada 2014-2020", se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului - amânată pentru 21 octombrie
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, discuțiile asupra sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modif
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, dezbaterile pe sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru mod
CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 octombrie, discutarea sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Percheziții la persoane care au încercat să trimită în Belarus un utilaj industrial pentru fabricarea de echipamente militare
București, 30 sep /Agerpres/ - Procurori DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat miercuri 12 percheziții domiciliare în București și județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționa
CCR dezbate sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineat
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic, la CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Or
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională dezbate miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic
Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru completarea articolului 6 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006. Potrivit articolului criticat de șeful statului în sesizare, printre principalele atribuții ale administratorului
Călin Georgescu a fost scos cu cătușe la mâini din vila lui din Mogoșoaia
Călin Georgescu a fost scos de polițiști din vila lui din Mogoșoaia, având cătușe la mâini, urmând să fie dus în Arestul Central al Capitalei. În momentul în care a fost urcat în mașina Poliției, câteva zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale au început să huidui
Călin Georgescu - arestat preventiv pentru 30 de zile
Curtea de Apel București a admis marți contestația DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului
CAB respinge cererea Asociației Italienilor de suspendare a decretului prezidențial privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Curtea de Apel București a respins marți, ca inadmisibilă, cererea depusă de Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT) privind suspendarea decretului prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de premier. ''Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de p&acir
Percheziții la un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț într-un dosar de infracțiuni în domeniul silvic (surse)
Polițiștii efectuează marți, sub coordonarea Parchetului General, nouă percheziții domiciliare pe raza județului Neamț, într-o cauză având ca obiect săvârșirea mai multor infracțiuni în domeniul silvic. Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț, respectiv Doru Ghergh
Două judecătoare de la CAB nu se înțeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu; se formează un complet de divergență
Două judecătoare de la Curtea de Apel București nu au reușit marți să se pună de acord în legătură cu măsurile preventive care trebuie aplicate în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Este vorba de judecătoarele Violeta-
Pedepse mai blânde în dosarul de la Brașov al fraudării examenelor teoretice pentru permise aplicate de instanța de apel
Curtea de Apel Alba Iulia a decis încetarea procesului penal pentru mai mulți dintre inculpații dintr-unul din dosarele privind fraudarea examenelor teoretice pentru permisele de conducere auto de la Brașov, pentru opt dintre aceștia pentru constituire a unui grup infracțional organizat, pentru cinci dintre ei - pentru participație improprie la fals intelectual











