Arad: Doi poliţişti au fost condamnaţi la închisoare pentru participare la un jaf de 300.000 de euro
Doi poliţişti arădeni au fost condamnaţi la închisoare, în primă instanţă, alături de alţi doi inculpaţi, pentru un jaf care a avut loc în noiembrie 2020, când dintr-un seif aflat în casa unei femei din Pâncota, care fusese imobilizată în locuinţă, au fost furaţi 300.000 de euro.
Sentinţa a fost dată de Judecătoria Arad şi nu este definitivă, iar cei doi poliţişti - Ţicală Denis şi Covaci Marius - au primit doi ani, respectiv doi ani şi trei luni de închisoare pentru tâlhărie calificată, după ce instanţa le-a dedus din pedeapsă perioada petrecută în arest preventiv. În acest dosar au mai fost condamnaţi Vesa Flavius (trei ani de închisoare) şi Toadere Dragoş (doi ani de închisoare).
Toţi cei patru inculpaţi se află în detenţie, fiind arestaţi anul trecut.
Soluţia judecătorilor este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au declarat vineri, pentru AGERPRES, că vor face apel considerând pedepsele prea blânde.
În noiembrie 2020, poliţiştii arădeni începuseră o anchetă după ce 300.000 de euro au fost furaţi dintr-un seif aflat în casa unei femei de 87 de ani, din localitatea Pâncota. Victima relatase că o persoană mascată a intrat peste ea în locuinţă şi a agresat-o până a spus unde ţine banii. Ulterior, în 5 martie 2021, anchetatorii au anunţat că au fost reţinuţi patru suspecţi, după ce poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad au efectuat cinci percheziţii domiciliare.
"Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că doi dintre cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, într-o locuinţă din localitatea Pâncota, de unde, în urma imobilizării victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalţi doi ar fi asigurat ieşirea din imobil", preciza IPJ Arad, în martie 2021.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar la domiciliul unuia dintre suspecţi au fost găsite 22.380 de ţigarete, marcate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă.
Cei doi poliţişti implicaţi în jaf au fost puşi la dispoziţia IPJ până la condamnarea definitivă.
"Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad acţionează pentru siguranţa comunităţii şi tragerea la răspundere a tuturor celor care comit infracţiuni, indiferent de calitatea acestora. Instituţia noastră nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale a personalului propriu şi îşi reafirmă determinarea de a acţiona cu echidistanţă şi profesionalism în toate cauzele instrumentate", a mai transmis IPJ Arad, după reţinerea suspecţilor. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Botoșani: Percheziții în cazul unui bărbat de 38 de ani care se dădea drept preot și oficia ilegal slujbe
Polițiștii din Botoșani au efectuat, miercuri, percheziții la locuințele unui bărbat suspectat de înșelăciune și exercitarea unei profesii fără drept, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, bărbatul de 38 de ani se dădea preot ortodox și oficia ilegal slujbe.
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului - amânată pentru 21 octombrie
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, discuțiile asupra sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modif
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, dezbaterile pe sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru mod
CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 octombrie, discutarea sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Percheziții la persoane care au încercat să trimită în Belarus un utilaj industrial pentru fabricarea de echipamente militare
București, 30 sep /Agerpres/ - Procurori DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat miercuri 12 percheziții domiciliare în București și județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționa
CCR dezbate sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineat
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic, la CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Or
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională dezbate miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic
Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru completarea articolului 6 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006. Potrivit articolului criticat de șeful statului în sesizare, printre principalele atribuții ale administratorului
Călin Georgescu a fost scos cu cătușe la mâini din vila lui din Mogoșoaia
Călin Georgescu a fost scos de polițiști din vila lui din Mogoșoaia, având cătușe la mâini, urmând să fie dus în Arestul Central al Capitalei. În momentul în care a fost urcat în mașina Poliției, câteva zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale au început să huidui
Călin Georgescu - arestat preventiv pentru 30 de zile
Curtea de Apel București a admis marți contestația DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului
CAB respinge cererea Asociației Italienilor de suspendare a decretului prezidențial privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Curtea de Apel București a respins marți, ca inadmisibilă, cererea depusă de Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT) privind suspendarea decretului prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de premier. ''Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de p&acir
Percheziții la un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț într-un dosar de infracțiuni în domeniul silvic (surse)
Polițiștii efectuează marți, sub coordonarea Parchetului General, nouă percheziții domiciliare pe raza județului Neamț, într-o cauză având ca obiect săvârșirea mai multor infracțiuni în domeniul silvic. Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț, respectiv Doru Ghergh
Două judecătoare de la CAB nu se înțeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu; se formează un complet de divergență
Două judecătoare de la Curtea de Apel București nu au reușit marți să se pună de acord în legătură cu măsurile preventive care trebuie aplicate în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Este vorba de judecătoarele Violeta-











