logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Prahova: Fostul şef a Poliţiei Sinaia şi un ofiţer de poliţie, achitaţi definitiv într-un dosar de corupţie

Imagine din galeria Agerpres

Fostul şef al Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, şi un ofiţer de poliţie au fost achitaţi definitiv într-un dosar de corupţie în care au fost trimişi în judecată de DNA Ploieşti, în 2016, pentru mai mai multe infracţiuni.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut definitiv decizia instanţei de fond, care în august 2019 i-a achitat pe inculpaţii din acest dosar, respectiv Marin Tudorică, Ionuţ Roşca, la data faptelor ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei Staţiunii Sinaia, şi Cristian Bogdan Simion, administrator al unei societăţi comerciale.

Cei trei au fost trimişi în judecată în septembrie 2016.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în sarcina lui Tudorică fuseseră reţinute infracţiunile de trafic de influenţă (două fapte), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, şi fals în declaraţii (două fapte, din care una în formă continuată).

În acelaşi dosar Ionuţ Roşca a fost acuzat de complicitate la trafic de influenţă, iar Cristian Bogdan Simion a fost acuzat de cumpărare de influenţă (două fapte) şi complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Astfel, procurorii au indicat că Tudorică, în calitate de şef al Poliţiei Sinaia, ar fi primit de la omul de afaceri Cristian Simion un autoturism marca Mercedes Benz C 220, pe care acesta din urmă i l-a pus la dispoziţie cu titlu gratuit. Ulterior, Tudorică a devenit proprietar de drept al maşinii la data de 26.11.2011, când a fost simulată vânzarea acestuia la un preţ modic de 5.000 de lei.

"Începând cu data de 18 iulie 2013, inculpatul Tudorică Marin, în aceeaşi calitate, a pretins şi primit în mod direct pentru sine, de la acelaşi om de afaceri, un folos material constând în folosinţa unui alt autoturism marca Mercedes E220, în baza unui contract de comodat având ca obiect folosinţa cu titlu gratuit a autovehiculului respectiv, proprietate a firmei administrate de omul de afaceri", se precizează în comunicat.

Potrivit DNA, în schimbul acestui folos, inculpatul a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari publici ce ar fi putut să fie însărcinaţi cu efectuarea unor controale la firma lui Cristian Simion, promiţând că, dacă va fi nevoie, îi va determina pe aceştia să nu ia măsurile legale ce ar împiedica activitatea evazionistă derulată de omul de afaceri.

"Acest lucru s-a materializat la data de 12 decembrie 2015, când, prin intermediul inculpatului Roşca Ionuţ, inculpatul Tudorică Marin a intervenit la inspectorii antifraudă care efectuau un control la firma omului de afaceri, în scopul influenţării activităţii funcţionarilor respectivi, în direcţia arătată mai sus. Prin exercitarea influenţei asupra inspectorilor antifraudă, inculpatul Roşca Ionuţ i-a asigurat în continuare şefului său primirea folosinţei autoturismului menţionat mai sus", mai spuneau procurorii.

De asemenea, Marin Tudorică a mai fost acuzat că, prin intermediul lui Simion, a edificat, în cursul anului 2010, un ansamblu imobiliar în staţiunea Sinaia şi s-a implicat în mod direct în activitatea de vânzare a apartamentelor respective, făcând demersuri personale pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare edificării construcţiilor şi comercializării, prin postarea de anunţuri pe site-urile specializate.

"În cuprinsul declaraţiilor de avere, depuse în anii 2011, 2014 şi 2015, inculpatul Tudorică Marin a omis, cu ştiinţă, să menţioneze un contract de împrumut pentru suma de 12.000 de euro pe care i l-a acordat unei persoane, precum şi folosinţa gratuită a autoturismului marca Mercedes E220", se mai arăta în comunicatul DNA. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 497

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de

Justitie si interne 06-11-2026 12:23

SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni

Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen

Justitie si interne 06-11-2026 09:28

Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă

Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch

Justitie si interne 06-11-2026 08:46

IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter

Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 05-11-2026 22:32

Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis

Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu

Justitie si interne 05-11-2026 21:26

Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini

Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B

Justitie si interne 05-11-2026 19:06

Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu

Justitie si interne 05-11-2026 18:26

CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților

Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame

Justitie si interne 05-11-2026 17:44

Prahova: Inspectori ANAF, cercetați de DNA după ce ar fi cerut 2.000 de euro unui comerciant de la Halele Ploiești (surse)

Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept inspectori ANAF, i-ar fi cerut suma de 2.000 de euro pent

Justitie si interne 05-11-2026 17:39

Sibiu: Șase persoane arestate preventiv în dosarul de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate

Șase persoane au fost arestate preventiv în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, a informat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Justitie si interne 05-11-2026 16:20

Brașov: Sechestru pe conturi și 11 imobile într-un dosar de evaziune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 4,2 milioane lei

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul imobiliar și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut de anchetatori fiind de 4,2 milioane lei. 'Totodată, în data de 4 noiembrie a.c., în baza ord

Justitie si interne 05-11-2026 16:10

Brașov: Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu, condamnat la 4 ani de închisoare

Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu pe o stradă din Poiana Brașov a fost condamnat, joi, la patru ani și patru luni de închisoare, decizia instanței nefiind definitivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Brașov. 'Polițistul care a omorât acum doi ani un t&acir

Justitie si interne 05-11-2026 15:19

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea - reținut de DNA pentru trafic de influență

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit de la un bărbat suma de 5.000 de euro pentru a-i 'rezolva' un dosar penal. În același dosar, a fost reținut și L.I.C., c

Justitie si interne 05-11-2026 15:15

Prahova: Percheziții la mai multe primării din județ și la adăpostul de câini din Dăeni (Tulcea)

Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, percheziții într-un dosar care vizează, printre altele, infracțiunile de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, și schingiuirea animalelor, printre adresele vizate fiind adăpostul privat de câini din localitatea Dăeni, județul Tulcea, precum și mai multe primării, au precizat surse judiciare.

Justitie si interne 05-11-2026 14:36

Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România

Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe