Predoiu, despre majorarea salariilor şi pensiilor magistraţilor: Sunt stabilite prin legi adoptate în ultimii 10 ani
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, susţine că pensiile şi salariile magistraţilor sunt stabilite prin legi adoptate succesiv în ultimii 10 ani, însă aceste legi sunt necorelate, ceea ce a dus la sute de decizii definitive pronunţate de instanţe în favoarea magistraţilor.
Cătălin Predoiu a adus, luni, într-un comunicat de presă, noi clarificări cu privire la majorarea pensiilor şi salariilor magistraţilor.
"MJ nu a majorat şi nu poate majora prin ordin ministerial salariile şi pensiile. Salariile şi pensiile în plată sunt stabilite prin legi adoptate succesiv în ultimii 10 ani. Din păcate, aceste legi sunt necorelate şi au dat naştere la numeroase litigii între salariaţi din multe familii ocupaţionale şi Guvern, inclusiv în domeniul Justiţiei. Consecinţa acestor necorelări a fost apariţia a sute de decizii definitive pronunţate instanţe, inclusiv ICCJ, care au impus cu obligativitatea interpretării definitive aplicarea unui coeficient salarial în întreaga familie ocupaţională Justiţie. Inclusiv CCR a fost sesizată şi s-a pronunţat în acest sens. MJ nu poate ignora aplicarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care i se adresează obligatoriu. Neaplicarea cu bună ştiinţă a unei astfel de hotărâri ar fi pedepsită de lege", spune Predoiu.
Ministrul explică faptul că aceste hotărâri definitive, aplicând legilor în vigoare, au impus emiterea ordinului ministerial care nu face altceva decât să prescrie ordonatorilor secundari şi terţiari aplicarea legilor, aşa cum au fost ele interpretate prin hotărâri definitive, inclusiv ale Instanţei supreme şi ale CCR.
"La rândul lor, instanţele nu au majorat salariile prin decizii, ci au făcut o corectă aplicare a reglementărilor în ansamblu. De aceea, dacă există o problemă, ea rezidă în necorelările legislative. MJ a procedat la emiterea acestui ordin pe baza prevederilor legii bugetului de stat, prin care i s-au alocat fonduri în acest sens. În acest fel, MJ a evitat plata unor sume majorate de dobânzi, penalităţi, cheltuieli judiciare şi de executare silită. Fondurile alocate au fost de aproximativ 80 milioane lei. În 2021, când nu s-a procedat în acest fel, fondurile cheltuite au fost sensibil mai mari, din cauza acestor cheltuieli colaterale, de sute de milioane", adaugă ministrul Cătălin Predoiu.
În opinia acestuia, soluţia pentru rezolvarea problemei este o lege a salarizării în sistemul judiciar.
"OUG 20/2016 a introdus în sistemul ocupaţional justiţie un nou VRS, de 605 lei, dar limitat numai la o clasă din familia ocupaţională, respectiv la serviciile de probaţiune. Această prevedere a condus la declanşarea unor valuri de procese, motivate de faptul că drepturile salariale ale altor clase din aceeaşi familie ocupaţională, Justiţie, sunt greşit calculate. Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art.31 alin.(11) din OUG nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 şi s-a reţinut că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică. Pe scurt, CCR a stabilit implicit că VRS 605 trebuie extins la toată familia ocupaţională Justiţie", afirmă Predoiu.
De asemenea, prin decizia nr. 55/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, s-a stabilit că VRS 605 vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din sistemul judiciar.
Decizia a dezlegat cauza privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă în Dosarul nr. 757/90/2020 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în considerarea căreia "analiza jurisprudenţei naţionale relevă, (...) că deja au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, care au recunoscut dreptul magistraţilor la o indemnizaţie calculată pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, incidentă în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie şi care îi vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din acest sistem". AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lider USR Dâmbovița, implicat în rețeaua care a încercat să trimită în Belarus un utilaj pentru echipamente militare (surse)
Alexandru Munteanu, vicepreședinte al USR Dâmbovița, este implicat în rețeaua care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), având o valoare de aproximativ 1,7 milioane euro, care poate fi folosit la fabricarea de echipamente cu destinație militară, au declar
Botoșani: Percheziții în cazul unui bărbat de 38 de ani care se dădea drept preot și oficia ilegal slujbe
Polițiștii din Botoșani au efectuat, miercuri, percheziții la locuințele unui bărbat suspectat de înșelăciune și exercitarea unei profesii fără drept, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, bărbatul de 38 de ani se dădea preot ortodox și oficia ilegal slujbe.
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului - amânată pentru 21 octombrie
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, discuțiile asupra sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modif
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, dezbaterile pe sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru mod
CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 octombrie, discutarea sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Percheziții la persoane care au încercat să trimită în Belarus un utilaj industrial pentru fabricarea de echipamente militare
București, 30 sep /Agerpres/ - Procurori DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat miercuri 12 percheziții domiciliare în București și județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționa
CCR dezbate sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineat
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic, la CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Or
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională dezbate miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic
Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru completarea articolului 6 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006. Potrivit articolului criticat de șeful statului în sesizare, printre principalele atribuții ale administratorului
Călin Georgescu a fost scos cu cătușe la mâini din vila lui din Mogoșoaia
Călin Georgescu a fost scos de polițiști din vila lui din Mogoșoaia, având cătușe la mâini, urmând să fie dus în Arestul Central al Capitalei. În momentul în care a fost urcat în mașina Poliției, câteva zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale au început să huidui
Călin Georgescu - arestat preventiv pentru 30 de zile
Curtea de Apel București a admis marți contestația DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului
CAB respinge cererea Asociației Italienilor de suspendare a decretului prezidențial privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Curtea de Apel București a respins marți, ca inadmisibilă, cererea depusă de Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT) privind suspendarea decretului prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de premier. ''Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de p&acir
Percheziții la un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț într-un dosar de infracțiuni în domeniul silvic (surse)
Polițiștii efectuează marți, sub coordonarea Parchetului General, nouă percheziții domiciliare pe raza județului Neamț, într-o cauză având ca obiect săvârșirea mai multor infracțiuni în domeniul silvic. Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț, respectiv Doru Ghergh











