DNA: Iuliu Pop, directorul Clubului Sportiv 'Mureşul' - judecat pentru abuz în serviciu şi fals
Directorul Clubului Sportiv ''Mureşul" Târgu Mureş, Iuliu Cosmin Pop, a fost trimis în judecată, alături de alţi angajaţi, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, procurorii de la Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Iuliu Cosmin Pop pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (două acte materiale) şi a administratorului unei societăţi comerciale, pentru complicitate abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (două acte materiale).
În acelaşi dosar, au fost trimişi în instanţă şi alţi angajaţi ai clubului, care este instituţie publică subordonată Ministerului Tineretului şi Sportului: Giorgeta Vasloban - contabil, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, Jozsef Marton, Simona Cheţan, Lajos Kmen şi Anna Szatmari, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că Iuliu Cosmin Pop ar fi simulat cumpărarea de mobilier pentru bazinul de înot al clubului, prin încheierea şi executarea, cu încălcarea legii, a unui contract de achiziţie directă, demersuri puse în practică în baza unei înţelegeri cu administratorul unei firme.
În realitate, spun anchetatorii, deşi nu a livrat mobilierul, firma respectivă ar fi primit 155.461 lei, sumă ce reprezintă pagubă în dauna clubului sportiv.
"Pentru a justifica efectuarea plăţii, s-ar fi întocmit acte (note de recepţie a mobilierului şi a unui proces-verbal de custodie pentru acesta) care atestau o situaţie nereală şi anume că produsele au fost lăsate în custodia furnizorului. În baza acestor acte s-a efectuat plata integrală a contravalorii mobilierului. De notat este că toate documentele (încheierea contractului, emiterea facturii de livrare a mobilierului şi nota de recepţie) au fost semnate în aceeaşi zi, respectiv 22 decembrie 2020. Ceilalţi angajaţi ar fi sprijinit activităţile descrise în sensul în care ar fi semnat actele (nota de recepţie cantitativă şi valorică, viza de control financiar preventiv), care atestau în fals că mobilierul intrase în custodia clubului", explică DNA.
Ulterior, în cursul urmăririi penale, la data de 1 aprilie 2021, mobilierul a fost recepţionat, ca urmare, arată procurorii, se poate aprecia că prejudiciul de 155.461 lei a fost acoperit, urmând a se recupera doar penalităţile şi dobânzile aferente sumei plătite în avans de instituţia publică.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mureş. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DGPMB: Trei bărbați și o femeie înșelau șoferi prin metoda 'falsului accident'
Patru persoane suspectate că ar fi comis mai multe infracțiuni de înșelăciune prin metoda 'falsului accident' au fost depistate de polițiști Capitalei, trei fiind reținute pentru 24 de ore și ulterior în cazul lor s-a dispus măsura controlului judiciar. Potrivit unui comunicat al DGPMB transmis, joi, AGERPRES, persoanele vă
Mureș: Bărbat atacat de un urs pe DN 13A, după ce mașina în care se afla a lovit animalul
Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din județul Harghita, a fost transportat de urgență la spital, miercuri seara, în urma atacului unui un urs pe DN 13A, în localitatea Sângeorgiu de Pădure, după ce autoturismul în care se afla ca pasager a lovit animalul sălbatic care pătrunsese pe carosabil, a anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județe
Poliția Română: Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și tăinuire
Procurorii și polițiștii efectuează joi peste zece percheziții la o grupare infracțională care ar fi înșelat o persoană cu peste 600.000 de euro, după ce i-ar fi propus o 'afacere' prin care aceasta să îi ajute cu bani, astfel încât ei să deconteze o presupusă filă cec, emisă de Statele Unite ale Americii, în valoare de 50.000.000 de dol
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție ar urma să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Covasna: Bărbat din Sfântu Gheorghe, căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu
Un bărbat în vârstă de 54 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe, dat dispărut de familie, este căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna. Potrivit sursei citate, dispariția bărbatului a fost sesizată în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 23:00
Constanța: Doi medici militari, cercetați penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată
Doi medici de la Spitalul Militar de Urgență 'Dr. Alexandru Gafencu' din Constanța sunt cercetați penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, au informat miercuri anchetatorii. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea
Bogos la ieșirea de la DNA: Au decis schimbarea încadrării juridice și au făcut disjungere; sunt tratat mai prietenește
Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos a fost chemat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, unde a fost informat că procurorii au decis schimbarea încadrării juridice în dosarul în care este anchetat pentru cumpărare de influență. 'A fost foarte bine. S-a făcut disjungere la dosar, o schimbare de încadrare. (...) Am
Percheziții în mai multe localități din județul Suceava, la comercianți de piese auto contrafăcute
Polițiștii din Suceava au efectuat percheziții în municipiul Rădăuți și comunele Frătăuții Vechi și Ipotești la comercianți de piese auto contrafăcute, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijin de la Se
Poliția Capitalei: Un tânăr ucrainean - reținut după ce ar fi încercat să înșele o femeie cu 180.000 de lei
Un cetățean ucrainean în vârstă de 18 ani a fost reținut de polițiști, după ce a încercat să înșele o femeie cu 180.000 de lei, sub pretextul fals că aceasta ar avea conturile bancare compromise. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis, miercuri, AGERPRES, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București
Tulcea: Bunuri posibil contrafăcute, în valoare de peste 16,5 milioane de lei, ridicate de autorități în vama Isaccea
Polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă și inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea au descoperit, în punctul de trecere a frontierei din orașul tulcean Isaccea, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare de peste 16,5 milioane de lei. Garda de Coastă din Constanța a anunțat miercu
Dâmbovița: Percheziții într-un caz de camătă; peste 191.000 de lei, descoperiți îngropați în curte
Poliţiştii au efectuat, miercuri, percheziții la două persoane, în localitățile Odobești și Braniștea, iar la descinderi au fost descoperiți peste 191.000 de lei îngropați în curtea uneia dintre persoanele vizate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean
Procurorul Radu George Bucurică rămâne în arest; Înalta Curte i-a respins contestația în anulare
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, rămâne în arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei prin care a fost arestat în dosarul în care este acuzat de mai multe infracțiuni,
Bistrița-Năsăud: Grup infracțional specializat în trafic de droguri, destructurat după opt ani de activitate
Un grup infracțional specializat în trafic de droguri și substanțe psihoactive, constituit în anul 2018, a fost destructurat de polițiștii bistrițeni în urma a 14 percheziții domiciliare, cinci persoane fiind reținute, potrivit datelor transmise marți de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Perchezițiile a
Tulcea: Proiect european pentru dezvoltarea unui instrument de cooperare transfrontalieră
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea a lansat, marți, proiectul ''Consolidarea cooperării transfrontaliere administrative și a accesului cetățenilor la serviciile publice - Mobile Governance'', o inițiativă româno-ucraineană care dezvoltă un instrument unic la nivel european de cooperare transfrontalieră, inclusiv în cazul unor p
VIDEO Predoiu: Operațiunea de la Hunedoara prezintă o metodă foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor
Ministrul interimar al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, marți, că lupta cu drogurile este o prioritate a mandatului său, menționând operațiunea de la Hunedoara pentru stoparea unei metode foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor, și anume pretinse terapii sau ritualuri, atractive și aparent inofensive.










