FJR: România riscă sancţiuni financiare ''severe'' dacă nu aplică Hotărârea CJUE privind supremaţia dreptului UE
Trei asociaţii ale magistraţilor au atras atenţia, luni, că România riscă o procedură de infringement şi sancţiuni financiare "severe" dacă nu se conformează Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) potrivit căreia supremaţia dreptului UE impune ca judecătorii naţionali să aibă puterea să lase neaplicată o decizie a unei curţi constituţionale care este contrară acestui drept, fără a fi expuşi riscului de a le fi angajată răspunderea disciplinară.
CJUE a indicat, marţea trecută, faptul că dreptul UE se opune aplicării unei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale în măsura în care aceasta, coroborată cu dispoziţiile naţionale în materie de prescripţie, creează un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale UE sau de corupţie, adăugând că supremaţia dreptului Uniunii impune ca judecătorii naţionali să aibă puterea să lase neaplicată o decizie a unei curţi constituţionale care este contrară acestui drept, în special fără a fi expuşi riscului de a le fi angajată răspunderea disciplinară.
"Asociaţia Forumul Judecătorilor din România (FJR), Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie au luat act de hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 decembrie 2021, pronunţată în cauzele reunite Euro Box Promotion şi alţii, dar şi de inexplicabila lipsă a unei reacţii imediate cu privire la această hotărâre din partea ministrului justiţiei, care trebuia să propună rapid modificări legislative pentru conformare", se precizează într-un comunicat al FJR transmis AGERPRES.
Asociaţiile solicită, în vederea punerii neîntârziate în aplicare a acestei hotărâri, abrogarea "urgentă" a abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. i din Legea 303/2004, care permite sancţionarea disciplinară a judecătorului pentru nerespectarea deciziilor CCR, fără a distinge cauza (în acest sens, aplicarea prioritară a dreptului UE şi a jurisprudenţei CJUE, respectiv a Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei CEDO nu pot constitui niciodată un motiv pentru sancţionarea disciplinară a unui magistrat); reformarea întregii reglementări a răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a Inspecţiei Judiciare, prin prevederea de garanţii pentru a evita cercetarea disciplinară a judecătorilor pentru conţinutul hotărârilor pecare le pronunţă, în motivarea cărora aplică prioritar dreptul UE, dar şi reorganizarea Inspecţiei Judiciare, crearea a două inspecţii distincte pentru judecători, respectiv procurori, reconsiderarea rolului şi a atribuţiilor inspectorului-şef; reglementarea unor examene meritocratice pentru selectarea inspectorilor judiciari, respectiv pentru numirea în funcţiile de conducere.
O altă măsură cerută de cele trei asociaţii este "desfiinţarea necondiţionată" a secţiei de parchet separate, creată pentru investigarea infracţiunilor comise de judecători şi procurori.
"Desfiinţarea SIIJ nu trebuie însoţită de reglementarea vreunei noi garanţii pentru magistraţii anchetaţi pentru fapte de corupţie, acest lucru l-a stabilit deja Comisia de la Veneţia în avizul din 5 iulie; de asemenea, desfiinţarea SIIJ trebuie să ducă în mod necesar la refacerea competenţei DNA de a ancheta magistraţii acuzaţi de corupţie, lupta împotriva marii corupţii fiind unul din cele patru obiective MCV, a cărui neîndeplinire va face imposibilă ridicarea MCV", precizează magistraţii.
De asemenea, ei solicită abrogarea limitărilor cu privire la libertatea de exprimare, materializate în obligaţia de abţinere a magistraţilor de la "manifestarea sau exprimarea defăimătoare în raport cu celelalte puteri ale statului", cât şi reinstaurarea meritocraţiei în magistratură: reglementarea unor examene meritocratice de promovare, inclusiv şi mai ales la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Printre cerinţele asociaţiilor se numără şi revizuirea sistemului de numire şi revocare a procurorilor-şefi şi limitarea rolului ministrului Justiţiei în aceste proceduri, simultan cu creşterea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii; întărirea independenţei procurorului şi reglementarea clară şi restrictivă a noţiunii de procuror ierarhic superior, dar şi revizuirea normelor privind răspunderea materială a magistraţilor, cât timp acestea ignoră independenţa Justiţiei.
"Asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor români reamintesc şi că nerespectarea unei hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate determina Curtea, la cererea Comisiei Europene, într-o procedură de infringement, să impună sancţiuni financiare, sub forma unei sume forfetare şi/sau a unei plăţi zilnice. În acest sens, prin Scrisoarea trimisă de Comisia Europeană Guvernului României în data de 18 octombrie 2021, s-au solicitat deja clarificări legate de nerespectarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 18 mai, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19,C-291/19, C-355/19 şi C-379/191, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi alţii. Într-o asemenea procedură, în cazul Poloniei, nerespectarea unei hotărâri CJUE vizând aspecte specifice statului de drept a determinat deja aplicarea provizorie a unei sancţiuni financiare zilnice de 1 milion de euro, sancţiunea definitivă urmând a fi stabilită curând de CJUE", menţionează cele trei asociaţii. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: curia.europa.eu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen
Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă
Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch
IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter
Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis
Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu
Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini
Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B
Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu
CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame
Prahova: Inspectori ANAF, cercetați de DNA după ce ar fi cerut 2.000 de euro unui comerciant de la Halele Ploiești (surse)
Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept inspectori ANAF, i-ar fi cerut suma de 2.000 de euro pent
Sibiu: Șase persoane arestate preventiv în dosarul de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate
Șase persoane au fost arestate preventiv în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, a informat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Brașov: Sechestru pe conturi și 11 imobile într-un dosar de evaziune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 4,2 milioane lei
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul imobiliar și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut de anchetatori fiind de 4,2 milioane lei. 'Totodată, în data de 4 noiembrie a.c., în baza ord
Brașov: Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu, condamnat la 4 ani de închisoare
Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu pe o stradă din Poiana Brașov a fost condamnat, joi, la patru ani și patru luni de închisoare, decizia instanței nefiind definitivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Brașov. 'Polițistul care a omorât acum doi ani un t&acir
Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea - reținut de DNA pentru trafic de influență
Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit de la un bărbat suma de 5.000 de euro pentru a-i 'rezolva' un dosar penal. În același dosar, a fost reținut și L.I.C., c
Prahova: Percheziții la mai multe primării din județ și la adăpostul de câini din Dăeni (Tulcea)
Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, percheziții într-un dosar care vizează, printre altele, infracțiunile de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, și schingiuirea animalelor, printre adresele vizate fiind adăpostul privat de câini din localitatea Dăeni, județul Tulcea, precum și mai multe primării, au precizat surse judiciare.
Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România
Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe






