DNA: Administratori de firmă - judecaţi pentru obţinerea ilegală de fonduri europene de peste 6,2 milioane lei
Doi administratori ai unei societăţi comerciale au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi că ar fi solicitat şi obţinut pe nedrept fonduri europene nerambursabile în sumă de peste 6,2 milioane de lei pentru achiziţia unui utilaj industrial, care însă nu a fost cumpărat niciodată.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, procurorii de la Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi administratori de drept şi de fapt ai unei societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (săvârşite sub forma autoratului şi a complicităţii).
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că între Agenţia pentru Dezvoltare Regională şi societatea reprezentată de cei doi inculpaţi a fost încheiat, în cursul anului 2014, un contract prin care se acorda o finanţare nerambursabilă pentru implementarea proiectului intitulat "Achiziţionare instalaţie de cracare termică de deşeuri de cauciuc, localitatea Rupea, judeţul Braşov".
"Pentru a obţine sumele de bani în cadrul programului derulat, administratorul de fapt al firmei ar fi oferit ajutor celuilalt inculpat pentru a crea un circuit comercial fictiv care a avut ca scop 'justificarea' achiziţionării respectivului utilaj industrial", explică DNA.
Iniţial, spun anchetatorii, administratorul de fapt ar fi vândut societăţii un utilaj asemănător, vechi, la valoarea de circa 650.000 euro, sumă care, în realitate, nu a fost achitată niciodată.
"Ulterior, mai multe componente ale utilajului achiziţionat în modalitatea de mai sus ar fi fost vândute în spaţiul intracomunitar, în final acestea ajungând la o firmă din Ungaria care ar fi emis mai multe facturi ce au stat la baza accesării fondurilor nerambursabile de către firma inculpaţilor", se precizează în comunicat.
În realitate, arată procurorii, "noul" utilaj industrial, în valoare de 6.239.321 lei (achitaţi din fonduri nerambursabile obţinute în baza unor documente cu caracter inexact depuse administratorul de drept al firmei la Agenţia pentru Dezvoltare Regională) nu a fost achiziţionat niciodată.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menţionată, la care se adaugă accesoriile aferente (dobânzi şi actualizarea cu indicele de inflaţie).
În vederea asigurării recuperării prejudiciului s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor doi inculpaţi şi a părţii responsabile civilmente - societatea beneficiară a fondurilor nerambursabile.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Alba cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lider USR Dâmbovița, implicat în rețeaua care a încercat să trimită în Belarus un utilaj pentru echipamente militare (surse)
Alexandru Munteanu, vicepreședinte al USR Dâmbovița, este implicat în rețeaua care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), având o valoare de aproximativ 1,7 milioane euro, care poate fi folosit la fabricarea de echipamente cu destinație militară, au declar
Botoșani: Percheziții în cazul unui bărbat de 38 de ani care se dădea drept preot și oficia ilegal slujbe
Polițiștii din Botoșani au efectuat, miercuri, percheziții la locuințele unui bărbat suspectat de înșelăciune și exercitarea unei profesii fără drept, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, bărbatul de 38 de ani se dădea preot ortodox și oficia ilegal slujbe.
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului - amânată pentru 21 octombrie
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, discuțiile asupra sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modif
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, dezbaterile pe sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru mod
CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 octombrie, discutarea sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Percheziții la persoane care au încercat să trimită în Belarus un utilaj industrial pentru fabricarea de echipamente militare
București, 30 sep /Agerpres/ - Procurori DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat miercuri 12 percheziții domiciliare în București și județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționa
CCR dezbate sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineat
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic, la CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Or
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională dezbate miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic
Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru completarea articolului 6 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006. Potrivit articolului criticat de șeful statului în sesizare, printre principalele atribuții ale administratorului
Călin Georgescu a fost scos cu cătușe la mâini din vila lui din Mogoșoaia
Călin Georgescu a fost scos de polițiști din vila lui din Mogoșoaia, având cătușe la mâini, urmând să fie dus în Arestul Central al Capitalei. În momentul în care a fost urcat în mașina Poliției, câteva zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale au început să huidui
Călin Georgescu - arestat preventiv pentru 30 de zile
Curtea de Apel București a admis marți contestația DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului
CAB respinge cererea Asociației Italienilor de suspendare a decretului prezidențial privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Curtea de Apel București a respins marți, ca inadmisibilă, cererea depusă de Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT) privind suspendarea decretului prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de premier. ''Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de p&acir
Percheziții la un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț într-un dosar de infracțiuni în domeniul silvic (surse)
Polițiștii efectuează marți, sub coordonarea Parchetului General, nouă percheziții domiciliare pe raza județului Neamț, într-o cauză având ca obiect săvârșirea mai multor infracțiuni în domeniul silvic. Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț, respectiv Doru Ghergh











