IICCMER, plângere penală la DNA în legătură cu cheltuirea banilor pentru Memorialul ''Închisoarea Tăcerii'' Râmnicu Sărat
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat, miercuri, că a depus o plângere penală la DNA în care solicită efectuarea de verificări în legătură cu cheltuirea sumei de 1,8 milioane lei din bugetul său pentru realizarea Memorialului "Închisoarea Tăcerii" Râmnicu Sărat.
Conform unui comunicat al IICCMER, decizia vine ca urmare a unui audit efectuat la institut de către Curtea de Conturi, pentru perioada de până la 31 decembrie 2019.
IICCMER a sesizat DNA în legătură cu cheltuirea unor fonduri de la bugetul de stat, în cuantum de 1.887.450 lei, utilizaţi pentru achiziţionarea de servicii de consultanţă şi proiectare de specialitate în vederea realizării proiectului "Memorialul Închisoarea Tăcerii Râmnicu şi Centrul Educaţional privind Comunismul în România".
În perioada 2014 - 2017, IICCMER a demarat activităţi în vederea realizării proiectului, sens în care a efectuat cheltuieli "ineficiente" cu studii şi documentaţii la diferite faze de proiectare, fără a fi transpuse în lucrări de investiţii, se explică în comunicat.
Potrivit acestuia, în perioada 2017 - 2019, nu s-a efectuat niciun demers concret în direcţia derulării acestui proiect, iar în ianuarie 2020 certificatul de urbanism şi toate avizele obţinute erau deja expirate. Ca urmare, proiectul tehnic elaborat necesita actualizare, situaţie care impune cheltuirea suplimentară a unor sume consistente.
"Cu alte cuvinte, serviciile de consultanţă şi proiectare achiziţionate de IICCMER în anii anteriori nu au contribuit la atingerea obiectivelor propuse, iar documentaţiile rezultate din aceste activităţi nu au fost şi nu mai pot fi utilizate în forma achiziţionată pentru implementarea proiectului de investiţii în cauză. Prin urmare, aducem la cunoştinţa opiniei publice faptul că IICCMER a solicitat DNA efectuarea de cercetări în vederea atragerii răspunderii penale a persoanelor responsabile pentru prejudicierea bugetului de stat, cu ocazia utilizării acestor fonduri", se arată în comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fost șef al Autorității Vamale Române - trimis în judecată într-un dosar de fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București într-un dosar în care este acuzat de fals intelectual, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, vineri, procurorii d
Covasna: Adolescentă de 17 ani, arestată preventiv pentru ultraj; aceasta ar fi lovit un polițist cu o bâtă
O adolescentă în vârstă de 17 ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetată pentru ultraj, după ce ar fi lovit cu o bâtă de lemn un polițist aflat în timpul unei intervenții, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut recent î
Parchet: Bărbat reținut după ce l-ar fi amenințat pe fostul angajator că îi omoară fiul dacă nu îi dă 600.000 euro
Un bărbat a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, după ce l-ar fi amenințat pe fostul angajator că îi va împușca fiul dacă nu îi da 600.000 euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în urma cercetărilor efectuate de poliți
Senatorul Paul Ciprian Pintea, trimis în judecată pentru conducere cu permisul suspendat (surse)
Senatorul Paul Ciprian Pintea, fost membru POT, a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul după ce dreptul de a conduce i-a fost suspendat, potrivit unor surse judiciare. 'Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală a dispus trimiterea
VIDEO Caraș-Severin: Elicopterele Black Hawk și-au încheiat misiunea de stingere a incendiilor de vegetație
Cele două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație (IGAv) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care au intervenit în ultimele trei zile pentru stingerea incendiilor de vegetație din din județul Caraș-Severin și-au îndeplinit misiunea. 'Trei zile de luptă cu flăcările. Încă o misiune dusă la bun sf&
DSU: Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio aeronavă dislocată în Grecia
Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio aeronavă dislocată în Grecia și niciun pilot sau alt membru al personalului navigant nu desfășoară misiuni în sprijinul autorităților elene, a transmis, duminică, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Precizarea DSU vine în urma informa
Covasna: Bărbat arestat preventiv într-un dosar de cămătărie și fals în declarații
Un bărbat de 43 de ani a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru cămătărie și fals în declarații, după ce ar fi acordat în mod repetat împrumuturi cu dobânzi de până la 100%, fără a avea autorizație în acest sens, informează Inspectoratul de Poliție Județean Covasna. Potrivit sursei citate, în pe
Accidentul din Câmpulung/Argeș: Dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă
Polițiștii au deschis dosar penal în cazul accidentului din Câmpulung, în urma căruia o persoană a murit și 13 au fost rănite, a informat, vineri seară, Inspectorul de Poliție Județean Argeș. 'Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 83 de ani, din
Alba: Bărbat dat dispărut, găsit mort pe malul râului Mureș
Un bărbat de 71 de ani, din Cisteiu de Mureș, a cărui dispariție a fost sesizată Poliției miercuri dimineața, la patru zile după ce a plecat de acasă, a fost găsit, vineri, decedat, pe malul râului Mureș, în vegetația de pe marginea cursului de apă. 'La data de 31 iulie 2026, în urma activităților de căutare, polițiștii din orașul Ocna Mu
Vâlcea: Incendiu într-o pădure din Voineasa; arde vegetația uscată pe o suprafață de circa 500 mp
Pompierii militari și angajații Ocolului Silvic Voineasa intervin vineri seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o pădure de conifere din apropierea Lacului Vidra. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, suprafața afectată până acum este de circa 500 de metri pătrați, în zonă fiind t
Bihor/Avocatul lui Viorel Pașca susține că motivarea CAB arată că nu sunt probe pentru arestarea preventivă
Avocatul Răzvan Doseanu susține vineri că motivarea Curții de Apel București privind respingerea propunerii de arestare preventivă în cazul lui Viorel Pașca, soției acestuia, celor trei fii și Deliei Păcală arată că nu există probe suficiente pentru a justifica măsura preventivă în raport cu acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic d
ANI: Persoane descoperite în conflict de interese sau incompatibilitate
Mai multe persoane, printre care aleși locali sau reprezentanți ai Consiliilor locale în Consilii de administrație ale unor spitale, au fost descoperite de Agenția Națională de Integritate (ANI) în conflict de interese sau incompatibilitate. Potrivit unui comunicat al ANI transmis, vineri, AGERPRES, inspectorii de integritate au co
Bihor: Decizia privind sechestrul în cazul lui Viorel Pașca, amânată pentru 14 august
Tribunalul Bihor a amânat pentru 14 august pronunțarea asupra contestației formulate de avocații lui Viorel Pașca și membrii familiei sale împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de DIICOT, constând în sechestrul instituit asupra bunurilor, conturilor și sumelor de bani, în valoare de peste șase milioane de euro.
Constanța: Președintele CJ, audiat ca martor la Parchetul General în urma percheziției la firma unde este acționar
Președintele Consiliului Județean (CJ) Constanța, Florin Mitroi, a fost audiat în calitate de martor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma perchezițiilor desfășurate joi de procurori la firme din județ, printre care și cea unde acesta este acționar. Florin Mitroi a informat vineri, printr
Brașov: Trei angajați silvici, reținuți de Poliție într-un dosar de furt de lemn
Trei angajați ai unui ocol silvic din județul Brașov au fost reținuți și urmează să fie prezentați, vineri, cu propunere de arestare în fața instanței de judecată, fiind cercetați într-un dosar în care sunt efectuate investigații privind săvârșirea mai multor infracțiuni silvice. Conform unui comunicat de presă transmis










