VIDEO IGPR: În acest an, măsuri preventive faţă de 3.100 de persoane implicate în comiterea de infracţiuni grave
Poliţiştii au dispus, de la începutul anului până în prezent, măsuri preventive faţă de 3.100 de persoane implicate în comiterea de infracţiuni din sfera criminalităţii grave şi organizate, au indisponibilizat peste 200 de arme letale şi au confiscat peste 90 de milioane de lei, peste 3 milioane de euro şi 800 de autoturisme, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan.
"De la începutul anului şi până în prezent, au fost derulate 1.156 de acţiuni de amploare pentru administrarea probatoriului necesar documentării activităţii infracţionale în dosarele penale instrumentate de Poliţia Română, fiind realizate peste 4.900 de percheziţii domiciliare la persoane despre care existau informaţii că sunt implicate în comiterea de infracţiuni din sfera criminalităţii grave şi organizate. În urma activităţilor, au fost dispuse măsuri preventive faţă de peste 3.100 de persoane, dintre care 193 de arestare preventivă, 66 - arest la domiciliu, 675 - control judiciar, 20 - control judiciar pe cauţiune şi peste 1.400 de reţineri", a informat Drăgan la o declaraţie de presă, la sediul MAI.
El a precizat că au fost dispuse măsuri asigurătorii în valoare de peste 100 de milioane de lei, fiind indisponibilizate peste 200 de arme letale, 195 de arme neletale, 8.322 de bucăţi de muniţie, 800 de autoturisme, 436 de laptopuri, mai multe calculatoare şi sume de bani - 90 de milioane de lei şi peste 3 milioane de euro.
Totodată, în perioada de referinţă, au fost înregistrate 1.259 de dosare penale în domeniul contrabandei, în care sunt cercetate 1.900 de persoane. De asemenea, au fost confiscate peste 80 de milioane de ţigarete şi 70 de tone de tutun, a indicat oficialul IGPR.
Pe linia respectării regimului armelor şi muniţiilor, au fost înregistrate 1.623 de infracţiuni fiind indisponibilizate 2.396 de arme de foc, dintre care 977 arme letale, 1.347 arme neletale, iar 72 sunt arme neletale supuse însă notificării prealabile, potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen
Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă
Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch
IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter
Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis
Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu
Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini
Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B
Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu
CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame
Prahova: Inspectori ANAF, cercetați de DNA după ce ar fi cerut 2.000 de euro unui comerciant de la Halele Ploiești (surse)
Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept inspectori ANAF, i-ar fi cerut suma de 2.000 de euro pent
Sibiu: Șase persoane arestate preventiv în dosarul de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate
Șase persoane au fost arestate preventiv în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, a informat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Brașov: Sechestru pe conturi și 11 imobile într-un dosar de evaziune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 4,2 milioane lei
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul imobiliar și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut de anchetatori fiind de 4,2 milioane lei. 'Totodată, în data de 4 noiembrie a.c., în baza ord
Brașov: Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu, condamnat la 4 ani de închisoare
Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu pe o stradă din Poiana Brașov a fost condamnat, joi, la patru ani și patru luni de închisoare, decizia instanței nefiind definitivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Brașov. 'Polițistul care a omorât acum doi ani un t&acir
Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea - reținut de DNA pentru trafic de influență
Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit de la un bărbat suma de 5.000 de euro pentru a-i 'rezolva' un dosar penal. În același dosar, a fost reținut și L.I.C., c




