Furtul buletinelor de vot / Primarul comunei Ciorani a furnizat datele despre locul de depozitare şi lipsa pazei (motivare)
Primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, este cel care a furnizat celor două persoane implicate în furtul buletinelor de vot din arhiva Judecătoriei Mizil date despre clădire, locul de depozitare a sacilor, sistemul de supraveghere video, dar şi lipsa pazei, se arată în motivarea Judecătoriei Ploieşti, care a respins propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de arestare preventivă a inculpaţilor, plasându-i în arest la domiciliu.
"Astfel, cunoscând noua locaţie unde au fost depozitate buletinele de vot, AA BB (n.r. primarul Marin Voicu) le-a transmis celor doi participanţi datele necesare punerii în executare a planului infracţional- poziţionarea clădirii şi încăperea unde se aflau depozitate buletinele de vot, faptul că acestea sunt monitorizate de camere de supraveghere video, uşa de acces pe care urma să se pătrundă (aflată în spatele clădirii), dar şi lipsa pazei umane", precizează sursa citată.
În document se explică şi modul în care cei doi inculpaţi au acţionat pentru a sustrage mii de buletine de vot şi pentru a îngreuna ancheta. Inculpaţii s-au deplasat de la Ciorani la Mizil folosind un autoturism împrumutat de la un prieten al unuia dintre ei, care a motivat că urmează să se întâlnească cu o femeie şi nu doreşte să se deplaseze cu autoturismul personal pentru a nu fi observat de soţia sa.
"În baza înţelegerii anterioare, inculpatul EE FF GG s-a întâlnit cu inculpatul CC DD şi împreună s-au deplasat cu autoturismul marca (...) în oraşul Mizil, (...). Inculpatul CC DD a pătruns în curtea clădirii, după care s-a deplasat la uşa secundară de acces, dispusă în spatele imobilului, a deschis lacătul de la grilajul metalic şi, cu un corp dur, a forţat uşa de acces în imobil, în timp ce inculpatul EE FF GG a asigurat paza locului faptei. În jurul orei 19,40, inculpatul CC DD a pătruns în interiorul clădirii, respectiv în holul de la uşa secundară de acces, utilizat de către Primăria Mizil, după care, pe o uşă neasigurată, a pătruns într-o încăpere utilizată de Judecătoria Mizil, pe suprafaţa căreia sunt dispuse numeroase fişete metalice. (...) Având în reprezentare acţiunile pe care urma să le desfăşoare (desfacerea sacilor, identificarea anumitor categorii de buletine de vot şi sustragerea acestora), activităţi care necesitau o durată de timp relativ mare, desfăşurate chiar în zona de focalizare a camerei, pentru a acţiona nestingherit, autorul a luat decizia să scoată din funcţiune sistemul de supraveghere video aferent acestei camere", spun anchetatorii.
După ce a mişcat camera din poziţia iniţială, inculpatul a petrecut circa 25 de minute pentru a sustrage buletine de vot.
"La ora 19:45:55, a escaladat mai mute obiecte depozitate sub camera de supraveghere (în afara razei de acţiune) şi, cu ajutorul obiectului descris mai sus, a mişcat camera din poziţia iniţială, astfel încât aceasta a mai surprins doar tavanul încăperii. Timp de circa 25 minute, (...) a desfăcut mănunchiurile de fire de la sacii ce conţineau buletinele de vot şi a sustras un număr de 4308 buletine de vot, dintre care 2454 buletine de vot valabil exprimate şi 1854 de buletine de vot anulate, pe care le-a aşezat în geanta de voiaj, iar la ora 20:10:02, a părăsit camera şi s-a îndreptat spre holul secundar de acces, pe unde a pătruns în clădire. În momentul în care a ieşit în exteriorul imobilului, a închis uşa forţată, fără a o asigura, precum şi grilajul metalic, pe care l-a asigurat cu acelaşi lacăt, după care s-a deplasat la maşină şi împreună cu inculpatul EE GG au plecat în localitatea Ciorani, folosind acelaşi traseu de deplasare. (...) Din modul în care a acţionat inculpatul CC DD, care, pe lângă sustragerea buletinelor de vot, a şi mutat teancuri de buletine de vot în alţi saci decât în cei în care au fost depozitate iniţial, se observă că, întrucât acesta nu a putut să sustragă toţi sacii cu buletine de vot, a încercat să îngreuneze activităţile organelor de urmărire penală şi să creeze un climat de nesiguranţă cu privire la activităţile efectuate de organele de poliţie care au procedat la renumărarea buletinelor de vot", se mai menţionează în documentul citat.
Ulterior, primarul le-a dat asigurări subalternilor săi cu privire la exonerarea de la răspundere penală, pe fondul chemării în faţa organelor de urmărire penală a persoanelor care au făcut parte din secţiile de votare.
"După comiterea faptei, dar anterior sesizării acesteia, pe fondul chemării în faţa organelor de urmărire penală a persoanelor care au făcut parte din secţiile de votare, inculpatul AA BB a început să le dea asigurări, în special angajaţilor Primăriei, cu privire la exonerarea de la răspundere penală, invocând faptul că buletinele de vot au dispărut, fiind arse. Pentru a verifica afirmaţiile inculpatului AA BB, numita (...), angajată a Primăriei Ciorani şi suspectă în cauza referitoare la fraudarea votării, a solicitat renumărarea buletinelor de vot, deşi această activitate fusese efectuată anterior de organele de cercetare penală", spun anchetatorii.
Primarul Marin Voicu nu a recunoscut comiterea faptei, declarând în esenţă că nu avea interes să comită aceste fapte, dar şi că declaraţiile martorilor sunt evident subiective în condiţiile în care şi aceştia ar fi putut avea interes în cauză (în condiţiile în care ei sau familiile lor erau suspectaţi în dosarul de fraudare a alegerilor).
"Deşi este adevărat că şi alte persoane ar fi putut avea interes în sustragerea voturilor, totuşi la dosarul cauzei nu există nicio probă sau măcar indiciu cu privire la acest lucru", se precizează în document.
De asemenea, inculpatul care a condus autoturismul împrumutat nu a recunoscut săvârşirea faptei, însă a dat o declaraţie care se coroborează cu celelalte probe din dosar, în sensul că a confirmat deplasarea şi prezenţa în oraşul Mizil, în apropiere de Judecătorie, pentru a-l lua pe celălalt şi a-l duce acasă, negând însă că ar fi participat în vreun fel la comiterea faptei.
"Apărarea acestuia s-a pliat pe probele din dosar, care i-au fost aduse la cunoştinţă înaintea audierii, şi a fost concepută în aşa fel încât să pară că organele de anchetă au interpretat în mod greşit probatoriul", spun procurorii.
Cel de-al treilea inculpat nu a dorit să dea declaraţii în cauză.
Primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, şi alţi doi inculpaţi au fost reţinuţi, săptămâna trecută, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul care vizează furtul unor saci cu buletine de vot din arhiva Judecătoriei Mizil.
În acest dosar, Voicu este acuzat de instigare la sustragerea de probe, iar ceilalţi doi inculpaţi sunt autorul furtului şi un complice.
Instanţa de fond a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă şi i-a plasat pe inculpaţi în arest la domiciliu.
Marin Voicu a obţinut, luni, plasarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile, decizia Tribunalului Prahova fiind definitivă. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte ştirea:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Fosta viceprimăriță USR Flavia Boghiu - achitată definitiv de Curtea de Apel în dosarul 'Catacombelor'
Curtea de Apel Brașov a achitat-o, luni, pe fosta viceprimăriță USR a Brașovului, Flavia Boghiu, în dosarul 'Catacombelor', stipulând că fapta pentru care a fost trimisă în judecată 'nu există', respingând atât apelul declarat de procurorii DNA, cât și pe cel al primarului Brașovului, care s-a constituit parte civil
Fost șef al Autorității Vamale Române - trimis în judecată într-un dosar de fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București într-un dosar în care este acuzat de fals intelectual, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, vineri, procurorii d
Covasna: Adolescentă de 17 ani, arestată preventiv pentru ultraj; aceasta ar fi lovit un polițist cu o bâtă
O adolescentă în vârstă de 17 ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetată pentru ultraj, după ce ar fi lovit cu o bâtă de lemn un polițist aflat în timpul unei intervenții, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut recent î
Parchet: Bărbat reținut după ce l-ar fi amenințat pe fostul angajator că îi omoară fiul dacă nu îi dă 600.000 euro
Un bărbat a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, după ce l-ar fi amenințat pe fostul angajator că îi va împușca fiul dacă nu îi da 600.000 euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în urma cercetărilor efectuate de poliți
Senatorul Paul Ciprian Pintea, trimis în judecată pentru conducere cu permisul suspendat (surse)
Senatorul Paul Ciprian Pintea, fost membru POT, a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul după ce dreptul de a conduce i-a fost suspendat, potrivit unor surse judiciare. 'Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală a dispus trimiterea
VIDEO Caraș-Severin: Elicopterele Black Hawk și-au încheiat misiunea de stingere a incendiilor de vegetație
Cele două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație (IGAv) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care au intervenit în ultimele trei zile pentru stingerea incendiilor de vegetație din din județul Caraș-Severin și-au îndeplinit misiunea. 'Trei zile de luptă cu flăcările. Încă o misiune dusă la bun sf&
DSU: Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio aeronavă dislocată în Grecia
Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio aeronavă dislocată în Grecia și niciun pilot sau alt membru al personalului navigant nu desfășoară misiuni în sprijinul autorităților elene, a transmis, duminică, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Precizarea DSU vine în urma informa
Covasna: Bărbat arestat preventiv într-un dosar de cămătărie și fals în declarații
Un bărbat de 43 de ani a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru cămătărie și fals în declarații, după ce ar fi acordat în mod repetat împrumuturi cu dobânzi de până la 100%, fără a avea autorizație în acest sens, informează Inspectoratul de Poliție Județean Covasna. Potrivit sursei citate, în pe
Accidentul din Câmpulung/Argeș: Dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă
Polițiștii au deschis dosar penal în cazul accidentului din Câmpulung, în urma căruia o persoană a murit și 13 au fost rănite, a informat, vineri seară, Inspectorul de Poliție Județean Argeș. 'Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 83 de ani, din
Alba: Bărbat dat dispărut, găsit mort pe malul râului Mureș
Un bărbat de 71 de ani, din Cisteiu de Mureș, a cărui dispariție a fost sesizată Poliției miercuri dimineața, la patru zile după ce a plecat de acasă, a fost găsit, vineri, decedat, pe malul râului Mureș, în vegetația de pe marginea cursului de apă. 'La data de 31 iulie 2026, în urma activităților de căutare, polițiștii din orașul Ocna Mu
Vâlcea: Incendiu într-o pădure din Voineasa; arde vegetația uscată pe o suprafață de circa 500 mp
Pompierii militari și angajații Ocolului Silvic Voineasa intervin vineri seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o pădure de conifere din apropierea Lacului Vidra. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, suprafața afectată până acum este de circa 500 de metri pătrați, în zonă fiind t
Bihor/Avocatul lui Viorel Pașca susține că motivarea CAB arată că nu sunt probe pentru arestarea preventivă
Avocatul Răzvan Doseanu susține vineri că motivarea Curții de Apel București privind respingerea propunerii de arestare preventivă în cazul lui Viorel Pașca, soției acestuia, celor trei fii și Deliei Păcală arată că nu există probe suficiente pentru a justifica măsura preventivă în raport cu acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic d
ANI: Persoane descoperite în conflict de interese sau incompatibilitate
Mai multe persoane, printre care aleși locali sau reprezentanți ai Consiliilor locale în Consilii de administrație ale unor spitale, au fost descoperite de Agenția Națională de Integritate (ANI) în conflict de interese sau incompatibilitate. Potrivit unui comunicat al ANI transmis, vineri, AGERPRES, inspectorii de integritate au co
Bihor: Decizia privind sechestrul în cazul lui Viorel Pașca, amânată pentru 14 august
Tribunalul Bihor a amânat pentru 14 august pronunțarea asupra contestației formulate de avocații lui Viorel Pașca și membrii familiei sale împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de DIICOT, constând în sechestrul instituit asupra bunurilor, conturilor și sumelor de bani, în valoare de peste șase milioane de euro.
Constanța: Președintele CJ, audiat ca martor la Parchetul General în urma percheziției la firma unde este acționar
Președintele Consiliului Județean (CJ) Constanța, Florin Mitroi, a fost audiat în calitate de martor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma perchezițiilor desfășurate joi de procurori la firme din județ, printre care și cea unde acesta este acționar. Florin Mitroi a informat vineri, printr









