Braşov: Chirurg, prins în flagrant în timp ce primea mită pentru o operaţie (surse)
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/7543732.jpg)
Un medic chirurg din Braşov a fost prins în flagrant, marţi, în timp ce ar fi luat bani de la rudele unui pacient pentru a efectua o operaţie la un spital de stat, susţin surse apropiate anchetatorilor.
Conform acestora, ar fi vorba despre chirurgul cardiovascular Sorin Baloş care ar fi fost surprins de anchetatori luând 8.000 de lei de la rudele pacientului operat, după ce, anterior, ar mai fi primit 2.000 de lei.
Informaţia a fost, de altfel, mediatizată şi de poliţistul Marian Godină care, pe pagina sa de facebook a anunţat că a sfătuit o rudă a pacientului respectiv să se adreseze organelor competente.
"Am primit aseară, pe pagină, acest mesaj. Mi se întâmplă destul de rar să apuc să citesc mesajele şi să le răspund, dar ăsta mi-a sărit în ochi. I-am răspuns omului, i-am dat un număr de telefon la care să sune şi i-am zis să nu cumva să dea înapoi şi să aibă încredere. Nu a dat, iar azi (marţi-n.r.) s-a dus să dea bănuţii domnului doctor. Pe hol aşteptau câţiva 'pacienţi' care au intrat în cabinet nepoftiţi, imediat după tranzacţie. Acum, bănuiesc că cineva nu va face nani acasă în noaptea asta. V-ar mustra conştiinţa în locul meu? Pe mine nu", a postat Godină pe Facebook.
Conform mesajului trimis poliţistului de către ruda pacientului, cardiologul ar fi solicitat suma de 10.000 de lei pentru "personalul participant la operaţie". AGERPRES / (AS - autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Constanța: Doi bărbați, reținuți în cazul conflictului de la Medgidia soldat cu moartea prin înjunghiere a unei persoane
Doi bărbați au fost reținuți pentru omor și tentativă la omor calificat, în urma unui conflict izbucnit între mai multe persoane la Medgidia, soldat cu moartea uneia dintre acestea și rănirea altora, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, din cercetări a reieșit că pe 6 fe
IGPF: 10 luni de la aderarea României la Schengen aerian și maritim - 1.400.000 de verificări în aplicația eDAC; 877 de infracțiuni înregistrate
Peste 1.400.000 de verificări în aplicația eDAC au fost efectuate de polițiștii de frontieră pe aeroporturile din întreaga țară, în cele zece luni de la aderarea României la Spațiul Schengen cu frontiera aeriană și maritimă, fiind înregistrate 877 de infracțiuni și 894 contravenții în valoare de 1.705.050 lei.
Giurgiu: Articole vestimentare și parfumuri contrafăcute, de peste 800.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit, în aceste zile, în urma verificării mai multor mijloace de transport, peste 3.000 de articole vestimentare și de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 800.000 lei. ''În perioada 06 - 08.02.2025, la diferite intervale de timp, lucrătorii
Țigări de aproape 80.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră doljeni în mai multe microbuze
Polițiștii de frontieră din Calafat au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra mai multor microbuze, aproape 70.000 de țigarete, în valoare de aproximativ 80.000 de lei, pe care mai mulți cetățeni bulgari au încercat să le introducă în țară fără documente legale. ''În perioada 07 - 08.02.2025,
IGPR - acțiuni privind infracțiuni economice: 112 percheziții; măsuri asigurătorii de peste 27.000.000 de lei
Peste 100 de percheziții au fost efectuate în ultimele două săptămâni, în cadrul unei acțiuni privind investigarea infracțiunilor economice, pentru recuperarea prejudiciului cauzat fiind instituite măsuri asigurătorii de peste 27.000.000 de lei. Potrivit IGPR, polițiștii specializați în investigarea criminalității econo
Sălaj: Tineri reținuți pentru furt dintr-un magazin; au încercat să-și acopere fapta sunând la 112
Doi tineri din Sălaj, unul de 16 ani și altul de 18 ani, au fost reținuți de polițiști, vineri, după ce au intrat prin efracție într-un magazin din localitatea Sâncraiu Almașului, de unde au furat țigări, băuturi alcoolice și alimente în valoare de 7.500 de lei. Tinerii au încercat să inducă în eroare organele de
Mureș: Dosar penal și amenzi de 25.000 lei pentru un bărbat care și-a abandonat câinele pe câmp
Un bărbat din Ibănești s-a ales cu un dosar penal și a primit șapte amenzi contravenționale în valoare totală de 25.000 de lei, după ce a fost identificat că și-a abandonat câinele pe un câmp din Gurghiu, iar la domiciliul său au fost descoperiți alți cinci câini neînregistrați și nesterilizați. 'Un bărbat, de
Vâlcea: Bărbat amendat de jandarmi cu 30.000 de lei, după ce a descărcat o autoutilitară cu deșeuri în albia unui pârâu
O amendă de 30.000 de lei a primit un bărbat după ce a fost prins că arunca în albia unui într-un pârâu din comuna Budești, aflată în vecinătatea municipiului Râmnicu Vâlcea, deșeuri provenite din construcții. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vâlcea, fapta s-a
Gorj: Percheziții într-un dosar de trafic de droguri; patru persoane - arestate preventiv
Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în urma a șapte percheziții în județele Gorj și Hunedoara într-un dosar de trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu. Potrivit a
Mureș: Două dosare penale și amenzi totale de 391.000 lei la centre rezidențiale și case de tip familial
La cele 55 de centre rezidențiale pentru copiii aflați în sistemul de protecție specială și case de tip familial din județul Mureș, publice și private, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, dintre care 25 de amenzi în valoare totală de 391.000 lei și patru avertismente, fiind deschise și două dosare penale, în urma controalelor solicita
Constanța: Primarul orașului Cernavodă, condamnat la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată
Primarul orașului Cernavodă, Liviu Cristian Negoiță, a fost condamnat vineri, de judecătorii Tribunalului Constanța, la 4 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă continuată. Decizia instanței de judecată nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.
Ministrul Predoiu a discutat cu ambasadorul Arabiei Saudite despre criminalitate organizată, infracțiuni cyber, trafic de droguri
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a discutat, vineri, cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite, Mohammed Abdulghani Khayat, despre consolidarea și extinderea cooperării bilaterale în domenii precum contraterorism, lupta împotriva drogurilor și a criminalității organizate, protecție civilă și dezvoltare de bune practici în materie de sec
Brașov: Un bărbat care a aruncat cu 1.000 de lei într-o mașină de poliție - cercetat penal pentru mită
Un șofer care a aruncat 1.000 de lei într-o mașină de poliție sperând să scape de o amendă este cercetat penal pentru dare de mită, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Direcția Generală Anticorupție (DGA). Șoferul, un bărbat din Dâmbovița, în vârstă de 32 de ani, a fost depistat de un polițist rut
IPJ Vâlcea: Mai puține accidente rutiere în 2024; bicicliștii au provocat 15% dintre evenimentele cu victime
Bicicliștii sunt răspunzători pentru aproape 15% dintre accidentele cu victime produse în Vâlcea anul trecut, susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), care au precizat că în 2024 din cele 631 de evenimente rutiere înregistrate în județ, 92 au avut drept cauză abaterile acestora. Cifrele sun
Bistrița-Năsăud: Bărbatul de 36 ani implicat în omorul de la Milaș, arestat preventiv; fiii lui, sub control judiciar
Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis, joi după-amiază, cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 36 de ani din comuna Milaș reținut de polițiști pentru uciderea unui consătean de 21 de ani, în urma unui conflict izbucnit între aceștia în cursul serii de miercuri. Potrivit informațiilor postat