Dispoziţiile penale din Legea care pedepseşte incitarea la ură sau discriminare sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi contravin principiului legalităţii incriminării, arată Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei de admitere a sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ.

CCR a admis, pe 15 septembrie, sesizarea şefului statului şi a stabilit că sunt neconstituţionale dispoziţiile legii potrivit căreia incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

"Curtea constată că lipsa unor circumstanţieri cu privire la elementul material şi urmarea imediată a infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare face dificilă şi, uneori, imposibilă delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică, cu consecinţa deschiderii procedurilor de cercetare penală, trimitere în judecată şi condamnare a persoanelor care incită publicul, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane, indiferent de motivul discriminării sau de intensitatea vătămării. Dispoziţiile penale supuse controlului sunt formulate într-un sens larg, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art.7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi din perspectiva altor cerinţe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări şi aplicări arbitrare/aleatorii", se precizează în motivare.

O asemenea omisiune, spun judecătorii constituţionali, are relevanţă constituţională în cauza de faţă - a se vedea şi Decizia nr.503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.353 din 28 mai 2010, Decizia nr.107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.318 din 30 aprilie 2014, sau Decizia nr.308 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.585 din 2 august 2016, paragraful 41, prin care Curtea a statuat că "omisiunea şi imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat"- pentru că afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei împotriva căreia se formulează o astfel de acuzaţie penală.

În aceste condiţii, Curtea, fiind ţinută de obligaţia de a interpreta o dispoziţie legală în sensul de a produce efecte şi pentru a da, astfel, un sens constituţional acesteia (...), consideră necesară reglementarea criteriilor pe baza cărora se poate defini un grup de persoane împotriva căruia (în ansamblu sau individual, ca membru) poate fi săvârşită fapta de instigare publică la violenţă, ură sau discriminare, elemente în funcţie de care să se aprecieze incidenţa sau nu a legii penale.

"Pentru aceste argumente, Curtea constatată că dispoziţiile criticate, prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare prin activitatea altor organe decât autoritatea legiuitoare (Parlamentul, în temeiul art.73 alin.(1) din Constituţie, sau Guvernul, în temeiul delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituţie), sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi contravin principiului legalităţii incriminării, prevăzut de art.1 din Codul penal şi de art.7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi, în consecinţă, dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Constituţie, care se referă la calitatea legii, precum şi ale art.23 din Constituţie, referitor la libertatea individuală", explică CCR. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)