Mandate de arestare pentru omul de afaceri şi cei doi consilieri locali PMP, acuzaţi de trafic de influenţă
Tribunalul Bucureşti a emis, marţi, mandate de arestare preventivă de 30 de zile pentru omul de afaceri Corin Romanescu şi pentru doi consilieri locali PMP, acuzaţi de dare şi luare de mită şi trafic de influenţă într-un dosar legat de amplasarea de panouri publicitare în Sectorul 2 al Capitalei.
Este vorba de Marian Cătălin Militaru - consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti din partea PMP şi Cătălin Constantin Şerpescu - consilier local PMP în Sectorul 2, precum şi de omul de afaceri Corin Romanescu, care deţine restaurantul "The President" din zona Lacul Tei.
Cei trei au fost reţinuţi luni seară de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, după care au fost duşi marţi în instanţă cu propunere de arestare preventivă.
"La data de 25.10.2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor: M.M.C. - consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, Ş.C.C. - consilier în cadrul Consiliului Local Sector 2 sub aspectul infracţiunii de instigare la trafic de influenţă şi
luare de mită, respectiv R.C. sub aspectul infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă şi dare de mită", se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei.
Procurorii susţin că, la data de 06 iulie 2021, consilierul general M.M.C., la instigarea şi cu ajutorul consilierului local Ş.C.C., dar şi cu complicitatea omului de afaceri, a pretins de la primarul Sectorului 2 ca acesta să fie de acord cu emiterea actelor administrative necesare unei societăţi controlate de Corin Romanescu pentru amplasarea a 50 - 100 de panouri publicitare închiriabile pe domeniu public al Sectorului 2 promiţând că, prin influenţa pe care o are asupra consilierilor locali Ş.C.C. şi I.F.I. din partea aceleiaşi formaţiuni politice, îi va determina să-şi exercite dreptul de vot într-un mod favorabil primarului pe durata actualului mandat.
Totodată, la data de 8 septembrie 2021, consilierul general M.M.C a pretins suplimentar de la aceeaşi persoană, în schimbul folosirii aceleiaşi
influenţe asupra consilierului I.F.I. şi pentru ca acesta să voteze în acelaşi mod, ca primarul Sectorului 2 să-i găsească consilierul menţionat un loc de muncă.
"La data de 05.08.2021 şi în contextul intermedierii ofertei de traficare a influenţei lui M.M.C. faţă de primarul Sectorului 2, inculpatul Ş.C.C. care, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 2, era unul dintre cei care urma să voteze în modul promis, a pretins în numele său şi în interes personal de la primarul Sectorului 2 ca acesta să-i găsească inculpatului M.M.C. un loc de muncă. Aceasta a fost o cerinţă proprie şi
suplimentară celei referitoare la exercitarea favorabilă a atribuţiilor de primar raportat la panouri. La data de 18.08.2021, în contextul detalierii modului concret în care dorea, alături de inculpaţii M.M.C. şi Ş.C.C., ca primarul Sectorului 2 să-şi exercite favorabil atribuţiile de serviciu raportat la emiterea actelor administrative necesare amplasării panourilor (anume să fie valabile mai mult de 5 ani), inculpatul R.C. i-a promis primarului sprijin cu ocazia alegerilor locale ce vor avea loc în anul 2024, prin acordarea unor condiţii avantajoase de folosire a acelor panouri pentru expunere publică în campania electorală, în schimbul emiterii acelor acte administrative necesare pentru amplasarea aceloraşi panouri", mai arată Parchetul. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DIICOT: Bărbat implicat în atentate la comandă în Suedia, prins în România
Procurorii DIICOT au efectuat, joi, percheziții în București și în orașul Otopeni pentru prinderea unui cetățean suedez stabilit în România, care ar fi implicat în mai multe atentate la comandă comise în Suedia. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, joi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiuni
Timiș: Un inspector superior ANAF, cercetat pentru trafic de influență; ar fi acceptat 1,5 milioane de euro de la un afacerist
Un inspector superior ANAF din Timișoara este cercetat penal și a fost pus sub control judiciar după ce ar fi acceptat să primească 1,5 milioane de euro de la un un om de afaceri, căruia i-ar fi promis că îl ajută să obțină o rambursare de TVA de 21 milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de DNA, bărbatul este in
Instanța supremă/ Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu; va fi judecat sub control judiciar
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi contestația formulată de mercenarul Horațiu Potra împotriva deciziei prin care fusese plasat în arest la domiciliu și a stabilit că acesta poate fi judecat sub control judiciar. La jumătatea lunii iunie, Instanța supremă a decis eliberarea din arest preventiv a lui Horațiu Potra
Înalta Curte amână din nou pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru data de 17 septembrie, pronunțarea unei soluții definitive în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotăr&
Arad: Un bărbat care ar fi furat poșete cu bani ale unor angajate CFR, reținut de polițiști
Un bărbat care ar fi furat bani și carduri bancare, cu tot cu poșete, de la angajate din Stația CFR Arad, a fost prins după câteva ore de la sesizarea faptei, el fiind suspectat că a intrat în spații destinate exclusiv angajaților gării. Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad
Dâmbovița: Bărbat arestat preventiv în cazul de camătă în care au fost găsiți bani îngropați într-o curte
Un bărbat de 57 de ani din comuna Braniștea a fost arestat preventiv de polițiști, în urma perchezițiilor într-un caz de camătă în care au fost găsiți aproape 200.000 de lei îngropați într-o curte, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'În urma activităților efectuate,
Brașov: Doi tineri, arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri
Doi tineri, de 20 și respectiv 26 de ani, au fost arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, ei fiind acuzați că ar comercializat, în ultimele luni, canabis și cocaină mai multor consumatori din municipiul Brașov 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada mai - iulie 2026
DGPMB: Trei bărbați și o femeie înșelau șoferi prin metoda 'falsului accident'
Patru persoane suspectate că ar fi comis mai multe infracțiuni de înșelăciune prin metoda 'falsului accident' au fost depistate de polițiști Capitalei, trei fiind reținute pentru 24 de ore și ulterior în cazul lor s-a dispus măsura controlului judiciar. Potrivit unui comunicat al DGPMB transmis, joi, AGERPRES, persoanele vă
Mureș: Bărbat atacat de un urs pe DN 13A, după ce mașina în care se afla a lovit animalul
Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din județul Harghita, a fost transportat de urgență la spital, miercuri seara, în urma atacului unui un urs pe DN 13A, în localitatea Sângeorgiu de Pădure, după ce autoturismul în care se afla ca pasager a lovit animalul sălbatic care pătrunsese pe carosabil, a anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județe
Poliția Română: Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și tăinuire
Procurorii și polițiștii efectuează joi peste zece percheziții la o grupare infracțională care ar fi înșelat o persoană cu peste 600.000 de euro, după ce i-ar fi propus o 'afacere' prin care aceasta să îi ajute cu bani, astfel încât ei să deconteze o presupusă filă cec, emisă de Statele Unite ale Americii, în valoare de 50.000.000 de dol
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție ar urma să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Covasna: Bărbat din Sfântu Gheorghe, căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu
Un bărbat în vârstă de 54 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe, dat dispărut de familie, este căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna. Potrivit sursei citate, dispariția bărbatului a fost sesizată în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 23:00
Constanța: Doi medici militari, cercetați penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată
Doi medici de la Spitalul Militar de Urgență 'Dr. Alexandru Gafencu' din Constanța sunt cercetați penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, au informat miercuri anchetatorii. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea
Bogos la ieșirea de la DNA: Au decis schimbarea încadrării juridice și au făcut disjungere; sunt tratat mai prietenește
Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos a fost chemat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, unde a fost informat că procurorii au decis schimbarea încadrării juridice în dosarul în care este anchetat pentru cumpărare de influență. 'A fost foarte bine. S-a făcut disjungere la dosar, o schimbare de încadrare. (...) Am
Percheziții în mai multe localități din județul Suceava, la comercianți de piese auto contrafăcute
Polițiștii din Suceava au efectuat percheziții în municipiul Rădăuți și comunele Frătăuții Vechi și Ipotești la comercianți de piese auto contrafăcute, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijin de la Se










