Iaşi: Dosar penal în cazul accidentului de pe DE 583; două persoane au murit, şase au ajuns la spital
Poliţiştii au întocmit dosar penal în cazul accidentului rutier care a avut loc miercuri pe DE 583, între localitatea Strunga şi oraşul Târgu Frumos, în care două persoane au murit şi şase au ajuns la spital.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac, a declarat că dosarul penal a fost întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Două persoane au murit şi mai multe au fost rănite în urma unui accident rutier produs miercuri seară şi în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism, pe Drumul European 583, între localitatea Strunga şi oraşul Târgu Frumos.
Potrivit ISU Iaşi, în microbuz se aflau opt persoane şi în maşină, două, un bărbat de 29 de ani şi o femeie de 28 de ani, care au murit în accident.
Victimele din microbuz, bărbaţi cu vârste între 22 şi 53 ani, au fost asistate de echipajele medicale sosite la locul intervenţiei. Acestea au fost transportate la spital, cu excepţia şoferului microbuzului, care a refuzat.
Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că una dintre victime a fost dirijată la UPU de la Spitalul Orăşenesc din Târgu Frumos iar cinci au fost duse la UPU de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi. Alte două victime au refuzat transportul la spital. Toţii au suferit multiple contuzii, dar sunt stabili şi conştienţi. AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Frații Tate - trimiși în judecată de DIICOT pentru trafic de minori, act sexual cu un minor și spălarea banilor
Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care trafic de minori, spălarea banilor, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor. Procurorii DIICOT au solicitat confiscarea celor patru autoturisme de lux ale acestora, în valoare totală estimată la 825.000 de euro, și
Motivările CCR în cazul conducerilor SRTv și SRR, în Monitorul Oficial: Actele adoptate până în prezent - valabile
Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat joi seară motivările în cazul deciziilor din 29 aprilie prin care a declarat neconstituționale hotărârile Parlamentului privind numirea Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Televiziune (SRTv) și Societății Române de Radiodifuziune (SRR). Potrivit motivărilor publi
DIICOT: Bărbat implicat în atentate la comandă în Suedia, prins în România
Procurorii DIICOT au efectuat, joi, percheziții în București și în orașul Otopeni pentru prinderea unui cetățean suedez stabilit în România, care ar fi implicat în mai multe atentate la comandă comise în Suedia. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, joi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiuni
Timiș: Un inspector superior ANAF, cercetat pentru trafic de influență; ar fi acceptat 1,5 milioane de euro de la un afacerist
Un inspector superior ANAF din Timișoara este cercetat penal și a fost pus sub control judiciar după ce ar fi acceptat să primească 1,5 milioane de euro de la un un om de afaceri, căruia i-ar fi promis că îl ajută să obțină o rambursare de TVA de 21 milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de DNA, bărbatul este in
Instanța supremă/ Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu; va fi judecat sub control judiciar
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi contestația formulată de mercenarul Horațiu Potra împotriva deciziei prin care fusese plasat în arest la domiciliu și a stabilit că acesta poate fi judecat sub control judiciar. La jumătatea lunii iunie, Instanța supremă a decis eliberarea din arest preventiv a lui Horațiu Potra
Înalta Curte amână din nou pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru data de 17 septembrie, pronunțarea unei soluții definitive în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotăr&
Arad: Un bărbat care ar fi furat poșete cu bani ale unor angajate CFR, reținut de polițiști
Un bărbat care ar fi furat bani și carduri bancare, cu tot cu poșete, de la angajate din Stația CFR Arad, a fost prins după câteva ore de la sesizarea faptei, el fiind suspectat că a intrat în spații destinate exclusiv angajaților gării. Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad
Dâmbovița: Bărbat arestat preventiv în cazul de camătă în care au fost găsiți bani îngropați într-o curte
Un bărbat de 57 de ani din comuna Braniștea a fost arestat preventiv de polițiști, în urma perchezițiilor într-un caz de camătă în care au fost găsiți aproape 200.000 de lei îngropați într-o curte, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'În urma activităților efectuate,
Brașov: Doi tineri, arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri
Doi tineri, de 20 și respectiv 26 de ani, au fost arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, ei fiind acuzați că ar comercializat, în ultimele luni, canabis și cocaină mai multor consumatori din municipiul Brașov 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada mai - iulie 2026
DGPMB: Trei bărbați și o femeie înșelau șoferi prin metoda 'falsului accident'
Patru persoane suspectate că ar fi comis mai multe infracțiuni de înșelăciune prin metoda 'falsului accident' au fost depistate de polițiști Capitalei, trei fiind reținute pentru 24 de ore și ulterior în cazul lor s-a dispus măsura controlului judiciar. Potrivit unui comunicat al DGPMB transmis, joi, AGERPRES, persoanele vă
Mureș: Bărbat atacat de un urs pe DN 13A, după ce mașina în care se afla a lovit animalul
Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din județul Harghita, a fost transportat de urgență la spital, miercuri seara, în urma atacului unui un urs pe DN 13A, în localitatea Sângeorgiu de Pădure, după ce autoturismul în care se afla ca pasager a lovit animalul sălbatic care pătrunsese pe carosabil, a anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județe
Poliția Română: Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și tăinuire
Procurorii și polițiștii efectuează joi peste zece percheziții la o grupare infracțională care ar fi înșelat o persoană cu peste 600.000 de euro, după ce i-ar fi propus o 'afacere' prin care aceasta să îi ajute cu bani, astfel încât ei să deconteze o presupusă filă cec, emisă de Statele Unite ale Americii, în valoare de 50.000.000 de dol
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție ar urma să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Covasna: Bărbat din Sfântu Gheorghe, căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu
Un bărbat în vârstă de 54 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe, dat dispărut de familie, este căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna. Potrivit sursei citate, dispariția bărbatului a fost sesizată în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 23:00
Constanța: Doi medici militari, cercetați penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată
Doi medici de la Spitalul Militar de Urgență 'Dr. Alexandru Gafencu' din Constanța sunt cercetați penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, au informat miercuri anchetatorii. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea











