logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Stelian Ion: Desfiinţarea SIIJ putea fi realizată din februarie; criticile ar trebui îndreptate înspre UDMR, nu înspre MJ

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susţine, miercuri, că desfiinţarea definitivă a SIIJ, cât şi repararea legilor justiţiei ar fi fost deja obiective îndeplinite dacă toţi partenerii din coaliţie ar fi respectat programul de guvernare, adăugând că eventualele critici ar trebui îndreptate înspre UDMR.

"Soluţia pentru deblocarea proiectului de desfiinţare a SIIJ şi a legilor justiţiei este una simplă: respectarea angajamentelor asumate în programul de guvernare şi în relaţia cu Uniunea Europeană. Atât desfiinţarea definitivă a SIIJ, şi nu încercarea de salvare a acesteia prin mutarea sediului la Parchetul General, cât şi repararea legilor justiţiei ar fi fost deja obiective îndeplinite dacă toţi partenerii din coaliţie ar fi respectat programul de guvernare şi ar fi pus preţ pe opiniile instituţiilor internaţionale - Comisia Europeană, GRECO şi Comisia de la Veneţia", a declarat Stelian Ion, citat într-un comunicat al MJ, transmis AGERPRES.

Potrivit acestuia, desfiinţarea SIIJ putea fi realizată încă din februarie, de când Ministerul Justiţiei a propus proiectul şi a fost aprobat şi susţinut de Guvern. Ministerul Justiţiei a transmis forma corectă, avizată favorabil şi de Comisia de la Veneţia, "pe care UDMR o ignoră cu bună-ştiinţă". "Criticile cred că ar trebui îndreptate înspre UDMR, nu înspre Ministerul Justiţiei", spune Ion.

"Mai mult, am propus coaliţiei şi în grupul de lucru şi alte soluţii pentru deblocarea situaţiei privind SIIJ: la cererea judecătorului sau procurorului care are calitatea de suspect sau inculpat, cauza să fie trimisă spre soluţionare la un serviciu teritorial egal în grad şi învecinat cu parchetul care efectuează urmărirea penală. Faptul că soluţiile sunt respinse sistematic, fără argumente solide, arată că nu toţi partenerii din coaliţie doresc desfiinţarea reală a SIIJ şi caută modalităţi de a menţine în viaţă această structură", afirmă Ministrul Justiţiei.

Stelian Ion adaugă că legile justiţiei puteau fi aprobate din luna aprilie, după ce Ministerul Justiţiei a transmis proiectele pe 26 martie 2021.

"Până în septembrie ar trebui finalizate negocierile, dar ar fi de ajutor ca acestea să nu se îndepărteze de programul de guvernare. Negocierile nu se vor încheia oricum: USR PLUS nu va accepta cosmetizări ale legislaţiei fără modificări de substanţă şi va insista asupra promovării liniilor apreciate deja inclusiv de organismele internaţionale (Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia, GRECO). Realitatea este evidentă pentru toată lumea şi nu poate fi ignorată. Blocajul vine din coaliţie şi Parlament, nu de la Ministerul Justiţiei. Astăzi (miercuri - n.r.), preşedintele a transmis semnalul că este nemulţumit de aceste tergiversări, aşa cum sunt şi eu nemulţumit de atâta vreme. Îi transmit preşedintelui rugămintea de a se implica în depăşirea acestui blocaj, din care putem ieşi doar dacă toţi respectăm programul de guvernare şi recomandările instituţiilor europene", menţionează ministrul.

El mai spune că nu trebuie uitat faptul că SIIJ a avut şi rolul de a "slăbi" lupta anticorupţie, ceea ce nu mai trebuie acceptat.

"DNA şi DIICOT trebuie să funcţioneze cu competenţe complete şi fără să fie exercitate presiuni asupra procurorilor. De asemenea, trebuie ca procurorii-şefi care le conduc să aibă atribuţii şi autoritate depline. De aceea, am declanşat procedura de selecţie pentru posturile vacante de procurori cu funcţii de conducere la DNA şi DIICOT, la finalul căreia să poată fi numită o echipă de conducere stabilă, pe baza avizului Secţiei pentru procurori a CSM", precizează ministrul.

Cu privire la legile Justiţiei, Stelian Ion spune că aceste subiecte sunt încă în negociere şi nu s-a căzut deocamdată la un acord.

"În privinţa legilor justiţiei, chestiunile esenţiale aflate în discuţie vizează procedura de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt (în sensul diminuării factorului politic, în acord cu programul de guvernare, recomandările GRECO şi ale Comisiei Europene), prerogativele procurorului general, situaţia poliţiei judiciare, modalitatea de alegere a membrilor CSM. Aceste subiecte foarte importante sunt încă în negociere şi nu am căzut deocamdată la un acord", explică Stelian Ion.

Referitor la procedura de numire a procurorilor de rang înalt, Stelian Ion precizează că a propus, de asemenea, o nouă soluţie: o procedură în două etape, cu implicarea Secţiei pentru procurori a CSM.

"Un lucru spun răspicat: varianta pe care o voi promova va fi în sensul diminuării factorului politic în această procedură de numire/revocare. Un rol crescut al Secţiei pentru procurori este esenţial. De-a lungul timpului, Secţia pentru procurori a adus în avizele sale la propunerile pentru numirea procurorilor cu rang înalt argumente care ar trebui să fie luate în considerare şi nu ignorate", conchide ministrul Justiţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat, miercuri, nemulţumit că unele reforme nu au fost realizate de coaliţia de guvernare, arătând că aceasta funcţionează, dar nu perfect.

"Haideţi să ne amintim cum a apărut această coaliţie şi cum s-au poziţionat unii faţă de alţii cei care sunt acum împreună. Am avut, nu demult, la sfârşitul anului trecut, campanie electorală, şi aproape s-au duelat în public. Vă daţi seama că o astfel de coaliţie are nevoie de timp până se rodează, până când mecanismele funcţionează foarte bine. Şi având în vedere de unde am pornit, pot să spun, da, coaliţia funcţionează, dar nu funcţionează perfect. Mai sunt multe lucruri care nu funcţionează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desfiinţată, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face, dar ministrul Justiţiei nu a găsit încă calea potrivită, legile justiţiei - nici nu există un proiect acceptat în coaliţie şi sunt eu nemulţumit de aceste lucruri şi sunt şi alte şi alte reforme care au fost promise şi deocamdată auzim că se întâlnesc şi se discută. Mai este mult de lucru, dar această formulă eu sunt convins că poate să funcţioneze", a spus Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 102

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități

Justitie si interne 06-11-2026 15:59

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism

Justitie si interne 06-11-2026 15:18

Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni

Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă

Justitie si interne 06-11-2026 14:55

Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de

Justitie si interne 06-11-2026 12:23

SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni

Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen

Justitie si interne 06-11-2026 09:28

Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă

Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch

Justitie si interne 06-11-2026 08:46

IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter

Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 05-11-2026 22:32

Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis

Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu

Justitie si interne 05-11-2026 21:26

Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini

Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B

Justitie si interne 05-11-2026 19:06

Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu

Justitie si interne 05-11-2026 18:26

CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților

Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame