logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Gorj: Aproape 1.200 de persoane - în registrul celor care au comis infracţiuni sexuale sau au exploatat minori

Imagine din galeria Agerpres

Aproximativ 1.200 de persoane sunt înscrise, la nivelul judeţului Gorj, în registrul naţional automatizat cu privire la cei care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ, Victor Ţuhaşu.

Potrivit acestuia, Poliţia Română a operaţionalizat Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, iar în prezent, la nivelul IPJ Gorj, se află înscrise 1.174 de persoane.

Registrul se organizează şi se ţine de unităţile Poliţiei Române, prin structuri specializate în acest domeniu.

Totodată, registrul se constituie ca o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciare şi reprezintă un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale.

"În Registru se ţine evidenţa persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracţiunile anterior enumerate, de către organele române competente; a persoanelor de cetăţenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de acest fel şi a persoanelor născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni dintre cele enumerate şi cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României", a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu. AGERPRES / (AS - autor: Irina Poenaru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 01-10-2026 08:31

Liderul local USR implicat în exporturi ilegale către Belarus, reținut de DIICOT (surse)

Alexandru Munteanu, consilier local la Târgoviște și vicepreședinte al USR Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT în dosarul în care este acuzat că face parte dintr-o rețea care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial care poate fi folosit la fabricarea de echipamente

Justitie si interne 30-09-2026 14:04

Lider USR Dâmbovița, implicat în rețeaua care a încercat să trimită în Belarus un utilaj pentru echipamente militare (surse)

Alexandru Munteanu, vicepreședinte al USR Dâmbovița, este implicat în rețeaua care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), având o valoare de aproximativ 1,7 milioane euro, care poate fi folosit la fabricarea de echipamente cu destinație militară, au declar

Justitie si interne 30-09-2026 13:07

Botoșani: Percheziții în cazul unui bărbat de 38 de ani care se dădea drept preot și oficia ilegal slujbe

Polițiștii din Botoșani au efectuat, miercuri, percheziții la locuințele unui bărbat suspectat de înșelăciune și exercitarea unei profesii fără drept, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, bărbatul de 38 de ani se dădea preot ortodox și oficia ilegal slujbe.

Justitie si interne 30-09-2026 11:28

CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului - amânată pentru 21 octombrie

Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, discuțiile asupra sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modif

Justitie si interne 30-09-2026 11:27

CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic - amânată

Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, dezbaterile pe sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru mod

Justitie si interne 30-09-2026 11:22

CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 octombrie, discutarea sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a

Justitie si interne 30-09-2026 09:21

Percheziții la persoane care au încercat să trimită în Belarus un utilaj industrial pentru fabricarea de echipamente militare

București, 30 sep /Agerpres/ - Procurori DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat miercuri 12 percheziții domiciliare în București și județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționa

Justitie si interne 30-09-2026 05:30

CCR dezbate sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament

Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a

Justitie si interne 30-09-2026 05:25

Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului, pe agenda CCR

Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineat

Justitie si interne 30-09-2026 05:15

Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic, la CCR

Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Or

Justitie si interne 30-09-2026 05:10

CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă

Curtea Constituțională dezbate miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr

Justitie si interne 30-09-2026 05:05

CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic

Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru completarea articolului 6 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006. Potrivit articolului criticat de șeful statului în sesizare, printre principalele atribuții ale administratorului

Justitie si interne 29-09-2026 18:12

Călin Georgescu a fost scos cu cătușe la mâini din vila lui din Mogoșoaia

Călin Georgescu a fost scos de polițiști din vila lui din Mogoșoaia, având cătușe la mâini, urmând să fie dus în Arestul Central al Capitalei. În momentul în care a fost urcat în mașina Poliției, câteva zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale au început să huidui

Justitie si interne 29-09-2026 17:38

Călin Georgescu - arestat preventiv pentru 30 de zile

Curtea de Apel București a admis marți contestația DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului

Justitie si interne 29-09-2026 15:59

CAB respinge cererea Asociației Italienilor de suspendare a decretului prezidențial privind desemnarea lui Siegfried Mureșan

Curtea de Apel București a respins marți, ca inadmisibilă, cererea depusă de Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT) privind suspendarea decretului prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de premier. ''Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de p&acir