Bode: În cele două acţiuni de la Arad coordonate de DIICOT am acţionat cu peste 900 de poliţişti şi jandarmi
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Cernavodă, că în cele două acţiuni de amploare desfăşurate săptămâna trecută la Arad, sub coordonarea DIICOT, MAI a acţionat cu peste 900 de poliţişti şi jandarmi.
"La Arad am acţionat sub coordonarea procurorului DIICOT pe cele două dosare. La cel pentru trafic de droguri am avut 13 percheziţii şi la cel pentru contrabandă cu ţigări 157 de percheziţii. Am pus sechestru pe bunuri, respectiv peste 600 de autocamioane, peste 50 de imobile, apartamente şi case, peste 300 de trenuri. Am acţionat aşa cum ne-a indicat procurorul DIICOT. Ministerul Afacerilor Interne a fost implicat total în aceste două acţiuni, am avut peste 900 de poliţişti şi jandarmi cu care am acţionat aici sub coordonarea DIICOT", a declarat Bode.
Ministrul a precizat că instanţa va decide, în cursul zilei de luni, măsura preventivă care se impune în cazul celor două persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, despre care "incorect s-a spus că au plecat de sub nasul poliţiştilor".
"Astăzi se judecă solicitarea Parchetului în legătură cu cei doi, despre care incorect s-a spus că au plecat de sub nasul poliţiştilor. Vreau să precizez că noi când am efectuat percheziţii la Arad, ei nu erau sub efectul vreunei măsuri preventive. Astăzi vom vedea decizia Tribunalului în ceea ce îi priveşte. În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi 23, 11 sunt sub control judiciar şi 12 nu au primit nicio măsură. Parchetul coordonează această anchetă, instanţa este suverană în decizii, pe care noi nu le comentăm. Măsurile asiguratorii sunt în continuare valabile, nu au fost ridicate, vom vedea cum evoluează acest dosar", a completat Lucian Bode.
Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT au efectuat, pe 13 iulie, 13 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţul Arad, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc.
În cauză s-a reţinut faptul că mai multe persoane ar fi introdus în ţară droguri provenite din Spania, în vederea comercializării.
"În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate cantităţi de droguri, sume de bani, despre care există indicii că ar fi contrafăcute, bijuterii de lux, dar şi importante sume de bani, cu privire la care există suspiciuni că ar proveni din vânzarea de droguri", informa un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române transmis AGERPRES.
Pe de altă parte, procurorii DIICOT au reţinut, pe 14 iulie, 23 de persoane în dosarul de contrabandă cu ţigarete de la Arad, fiind instituite sechestre pe 622 de autoturisme, capete de tractor şi semiremorci, 357 de suprafeţe de teren intravilane şi extravilane, 50 de imobile (apartamente şi case de locuit), dar şi asupra acţiunilor sau părţilor sociale deţinute la 18 societăţi comerciale. Cei 23 de inculpaţi reţinuţi au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES/(AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen
Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă
Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch
IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter
Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis
Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu
Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini
Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B
Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu
CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame





