logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Motivare eliberare Dragnea: Comportament exemplar în detenţie; nu au relevanţă declaraţiile publice ale acestuia

Imagine din galeria Agerpres

Pe durata detenţiei Liviu Dragnea a avut un comportament exemplar, o atitudine decentă şi civilizată faţă de personalul unităţii şi nu a stabilit relaţii conflictuale cu ceilalţi deţinuţi, se arată în motivarea deciziei prin care Tribunalul Giurgiu a dispus, pe 15 iulie, eliberarea condiţionată din închisoare a fostului lider PSD.

Cele două judecătoare din complet, Adriana Pencea şi Oiţa Ghiţă, consideră că nu au relevanţă declaraţiile publice date de Dragnea (în care el spunea că este deţinut politic şi a fost condamnat pe nedrept - n.r.), dar au apreciat susţinerile acestuia în faţa instanţei, când a spus că "a dus pedeapsa cu decenţă şi demnitate".

Mai mult, judecătoarele explică faptul că, la acordarea eliberării condiţionate, nu trebuie ţinut cont de natura şi gravitatea infracţiunii comise de un deţinut, deoarece acest lucru "l-ar descuraja".

De asemenea, faptul că Dragnea nu şi-a recunoscut faptele pentru care a fost condamnat "nu poate fi reţinut ca un aspect negativ", judecătoarele invocând aici libertatea de exprimare.

Iniţial, Judecătoria Sectorului 5 şi Tribunalul Bucureşti i-au respins lui Dragnea cererea de eliberare condiţionată, pe motiv că acesta nu a dat dovezi temeinice de îndreptate, însă procesul a fost mutat la Tribunalul Giurgiu, unde instanţa a dispus ca fostul lider social-democrat să iasă mai devreme din închisoare.

În motivarea deciziei, cele două judecătoare au înlăturat susţinerile instanţelor din Capitală şi au apreciat că Dragnea a avut un comportament exemplar în închisoare.

"Tribunalul reţine, contrar celor menţionate de prima instanţă, faptul că pe durata detenţiei petentul-condamnat a avut un comportament exemplar. Astfel, pe parcursul executării pedepsei şi-a îndeplinit recomandările educaţionale din Planul de intervenţie educativă şi terapeutică, a avut o atitudine decentă şi civilizată faţă de personalul unităţii, nu a stabilit relaţii conflictuale cu celelalte persoane private de libertate, a fost recompensat de 8 ori, recompense obţinute în mod constant (aproape lunar sau la două luni) şi nu doar la momentul când s-a apropiat de analiza comisiei pentru liberare condiţionată", se arată în motivare.

De asemenea, judecătoarele spun că Dragnea a primit 122 zile în baza muncii prestate şi a câştigat un proces cu Penitenciarul Rahova, care i-a încălcat dreptul la muncă.

"Potrivit evaluării psihologice, petentul a avut o conduită adecvată normelor instituţionale manifestată pe parcursul traseului execuţional, a prezentat interes pentru activităţile lucrative şi de reintegrare socială. Tribunalul arată că petentul a fost sancţionat disciplinar o singura dată pentru o abatere disciplinară săvârşită pe parcursul executării pedepsei, în urma comunicării acestuia cu mass-media, fără solicitarea unui acord anterior administraţiei penitenciarului (în data de 15.09.2020 rămânând definitivă aceasta sancţiune), sancţiune pe care a reuşit să o ridice în 19.02.2021, sancţiune ce nu va fi avută în vedere ea fiind ridicată la momentul analizării cererii de liberare condiţionată. Totodată, Tribunalul reţine că, pe durata detenţiei, petentul a participat constant la activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de deţinere. Contrar celor susţinute de către reprezentantul Ministerului Public şi reţinute în parte de instanţa fondului, Tribunalul constată că petentul a participat la activităţi educative şi sociale diversificate şi adecvate naturii infracţiunilor pentru care a fost condamnat", se arată în documentul Tribunalului Giurgiu.

Mai mult, instanţa din Giurgiu a apreciat faptul că Dragnea a participat la activităţi cu caracter religios, la activităţi de grup, activităţi sportive, o serie de concursuri tematice şi, nu în ultimul rând, la nenumărate programe având ca obiect redactarea de reviste.

"Atâta timp cât, din caracterizarea înaintată de penitenciar, rezultă că petentul a avut o atitudine pozitivă faţă de activităţile şi programele de educaţie şi asistenţă psihosocială, reuşind să-şi ridice şi sancţiunea disciplinară, natura infracţiunii nu poate conduce la concluzia că scopul preventiv educativ al pedepsei nu a fost atins. În plus, Tribunalul reţine că orientarea europeană în această materie este de a reglementa acordarea liberării condiţionate ţinând cont exclusiv de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei, pentru că numai în acest fel poate fi influenţată şi modelată mai eficient conduita condamnatului care dobândeşte astfel o motivare în plus cunoscând că o bună conduită îl aduce mai aproape de punerea în libertate", precizează cele două judecătoare.

Acestea mai explică faptul că, la acordarea eliberării condiţionate, nu trebuie ţinut cont de natura şi gravitatea infracţiunii comise de un deţinut, deoarece acest lucru l-ar descuraja.

"Acordarea sau nu a liberării ţinând seama de stări de fapt anterioare începerii executării, precum natura şi gravitatea infracţiunii comise, constituie o cauză de descurajare a persoanei condamnate în procesul de reintegrare, deoarece aceasta realizează că liberarea nu depinde de conduita sa pe durata executării, ci de faptele sale anterioare, pe care oricum nu le mai poate influenţa în niciun fel. Instanţa, raportând întreaga perioadă executată şi în acord cu comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Bucureşti - Rahova, care a propus în unanimitate liberarea petentului condamnat, apreciază că există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta, prin participarea la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, scopul preventiv şi educativ al pedepsei fiind atins, iar funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viaţă normală, părăsind câmpul infracţional. Totodată, reţine Tribunalul că perioada de timp până la împlinirea integrală a duratei pedepsei nu este foarte mare, intervalul din pedeapsa executată de către condamnat fiind suficient pentru reeducarea sa, scopul pedepsei fiind atins", este concluzia celor două judecătoare.

Pe altă parte, Adriana Pencea şi Oiţa Ghiţă de la Tribunalul Giurgiu consideră că nu au relevanţă declaraţiile publice date de Dragnea, dar au apreciat susţinerile acestuia în faţa instanţei, când a spus că "a dus pedeapsa cu decenţă şi demnitate".

"Cu privire la afirmaţiile făcute de petentul condamnat în spaţiul public, după liberarea condiţionată, Tribunalul reţine că nu prezintă relevanţă ieşirile publice ale acestuia, ci are în vedere strict conduita procesuală din timpul executării pedepsei şi atitudinea manifestată în faţa instanţei, cu ocazia ultimului cuvânt, când acesta a solicitat a se observa că 'a dus pedeapsa cu decenţă şi demnitate, a ieşit la muncă când i s-a permis, a participat la cursuri, a primit recompense în fiecare lună, inclusiv în luna iulie'. Faptul că petentul nu şi-a recunoscut infracţiunea pentru care a fost condamnat, nu poate fi reţinut ca un aspect negativ de natura a împiedica admiterea prezentei contestaţii, legea instituind alte condiţii care trebuie îndeplinite pentru acordarea acestui beneficiu, iar în lipsa oricăror antecedente penale este exclusă perseverenţa infracţională, cu atât mai mult cu cât petentul contestator urmează a beneficia pentru prima data de instituţia liberării condiţionate. Relevant trebuie să fie doar comportamentul persoanei pe durata executării pedepsei, care, în cazul petentului, acesta a fost exemplar, fiind îndeplinite condiţiile de a fi stăruitor în muncă, disciplinat (sancţiunea disciplinară fiind ridicată) şi să dea dovezi temeinice de îndreptare", este o altă concluzie a celor două judecătoare.

Acestea mai explică că Dragnea a avut o conduită procesuală corectă, s-a prezentat în faţa instanţei prin intermediul sistemului de videoconferinţă, apărările fiind tehnice, neducând la tergiversarea cauzei.

"Este adevărat, petentul nu şi-a recunoscut faptele, dar acest aspect nu poate fi valorificat în defavoarea condamnatului, fiind propria apreciere a exercitării dreptului la apărare. Potrivit art. 30 alin. 1 şi 6 din Constituţia României, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile (...) Faţă de toate aceste aspecte, Tribunalul şi-a format convingerea că petentul s-a îndreptat şi că se poate reintegra în societate", se încheie motivarea.

Pe 15 iulie, Tribunalul Giurgiu a admis cererea de eliberare condiţionată din închisoare depusă de Liviu Dragnea, după ce acesta a executat peste doi ani din pedeapsa de trei ani şi jumătate primită în 2019, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citeşte şi:

 

Dragnea a ieşit din penitenciar: Doi ani de chin şi suferinţă; în România, astăzi, este o dictatură feroce

 

Dragnea: Mă consider deţinut politic; PSD a devenit un partid de operetă condus de oameni laşi

Afisari: 58

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități

Justitie si interne 06-11-2026 15:59

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism

Justitie si interne 06-11-2026 15:18

Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni

Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă

Justitie si interne 06-11-2026 14:55

Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de

Justitie si interne 06-11-2026 12:23

SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni

Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen

Justitie si interne 06-11-2026 09:28

Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă

Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch

Justitie si interne 06-11-2026 08:46

IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter

Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 05-11-2026 22:32

Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis

Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu

Justitie si interne 05-11-2026 21:26

Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini

Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B

Justitie si interne 05-11-2026 19:06

Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu

Justitie si interne 05-11-2026 18:26

CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților

Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame