Secţia pentru procurori a CSM susţine reducerea vechimii necesare pentru accederea în cadrul DNA şi DIICOT
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a anunţat marţi că susţine reducerea vechimii necesare pentru accederea în cadrul DNA şi DIICOT, având în vedere lipsa "acută" de personal cu care s-au confruntat cele două structuri de parchet în mod constant în ultimii ani.
"Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public în sensul transmiterii de către CSM a unui memoriu amicus curiae Curţii Constituţionale, în susţinerea sesizării formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la dispoziţiile legale de reducere a vechimii necesare pentru accederea în cadrul DNA şi DIICOT, pentru corecta informare a opiniei publice, Secţia pentru procurori a CSM precizează că susţine poziţia exprimată de DNA şi DIICOT în memoriul amicus curiae transmis Curţii Constituţionale de către aceste două instituţii. Secţia pentru procurori a CSM apreciază că prevederile criticate prin obiecţia de neconstituţionalitate nu contravin dispoziţiilor constituţionale, iar modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul reducerii vechimii necesare pentru funcţionarea procurorilor care activează în cadrul DNA şi DIICOT este un demers necesar, având în vedere lipsa acută de personal cu care s-au confruntat cele două instituţii în mod constant în ultimii ani", se arată într-un comunicat remis marţi AGERPRES.
Secţia pentru procurori a CSM atrage atenţia că funcţionarea în parametri corespunzători a DNA şi DIICOT trebuie să rămână o preocupare pentru toate autorităţile statului în vederea asigurării unui stat de drept.
Pe 9 iulie, DNA şi DIICOT au trimis Curţii Constituţionale un memoriu cu privire la sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Sesizarea Instanţei supreme se referă la modificările adoptate recent de către Senat, prin care se reglementează transferul magistraţilor în cadrul instanţelor şi parchetelor prin intermediul CSM şi condiţii de vechime reduse de la zece la şapte ani pentru procurorii DNA şi DIICOT.
DNA şi DIICOT susţin că reducerea vechimii de la 10 la şapte ani pentru accederea într-un post de procuror la cele două parchete este un demers legislativ necesar, menţinerea acesteia la 10 ani, în condiţiile existenţei unui deficit de personal de 40%, fiind de natură să conducă la o gestionare precară a fenomenului criminalităţii organizate şi corupţiei la nivel înalt.
"Menţinerea unei vechimi de 10 ani pentru accederea la postul de procuror în cadrul DNA şi DIICOT, în condiţiile în care conduce la permanentizarea deficitului acut de personal, este de natură să conducă la o gestionare precară a fenomenului criminalităţii organizate şi corupţiei la nivel înalt, să crească riscurile pentru ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului, asociate acestor tipuri de infracţiuni şi să ducă la imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor asumate de autorităţile naţionale din perspectiva convenţiilor internaţionale împotriva corupţiei, strategiilor de combatere a criminalităţii organizate şi corupţiei la nivelul Uniunii Europene, strategiei europene de securitate şi strategiei Uniunii Europene în materie de droguri", afirmă semnatarii memoriului. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Femeie înjunghiată mortal de soț, la Dumbrava Roșie
O femeie în vârstă de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost înjunghiată mortal de soț, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Crima s-a produs marți, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit între cei doi soți dar autorul a fost prins abia a doua zi. 'În ur
Buzău: Două persoane cercetate pentru înșelăciune după ce ar fi cerut bani, pretinzând că sunt actori străini
Două persoane sunt cercetate de polițiștii buzoieni pentru înșelăciune, după ce s-ar fi prezentat drept actori străini unei femei căreia i-ar fi solicitat suma de aproximativ 450.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Buzău, sub coordonarea Parchetul
Liderul local USR implicat în exporturi ilegale către Belarus, reținut de DIICOT (surse)
Alexandru Munteanu, consilier local la Târgoviște și vicepreședinte al USR Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT în dosarul în care este acuzat că face parte dintr-o rețea care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial care poate fi folosit la fabricarea de echipamente
Lider USR Dâmbovița, implicat în rețeaua care a încercat să trimită în Belarus un utilaj pentru echipamente militare (surse)
Alexandru Munteanu, vicepreședinte al USR Dâmbovița, este implicat în rețeaua care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), având o valoare de aproximativ 1,7 milioane euro, care poate fi folosit la fabricarea de echipamente cu destinație militară, au declar
Botoșani: Percheziții în cazul unui bărbat de 38 de ani care se dădea drept preot și oficia ilegal slujbe
Polițiștii din Botoșani au efectuat, miercuri, percheziții la locuințele unui bărbat suspectat de înșelăciune și exercitarea unei profesii fără drept, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, bărbatul de 38 de ani se dădea preot ortodox și oficia ilegal slujbe.
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului - amânată pentru 21 octombrie
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, discuțiile asupra sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modif
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, dezbaterile pe sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru mod
CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 octombrie, discutarea sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Percheziții la persoane care au încercat să trimită în Belarus un utilaj industrial pentru fabricarea de echipamente militare
București, 30 sep /Agerpres/ - Procurori DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat miercuri 12 percheziții domiciliare în București și județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționa
CCR dezbate sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineat
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic, la CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Or
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională dezbate miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic
Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru completarea articolului 6 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006. Potrivit articolului criticat de șeful statului în sesizare, printre principalele atribuții ale administratorului
Călin Georgescu a fost scos cu cătușe la mâini din vila lui din Mogoșoaia
Călin Georgescu a fost scos de polițiști din vila lui din Mogoșoaia, având cătușe la mâini, urmând să fie dus în Arestul Central al Capitalei. În momentul în care a fost urcat în mașina Poliției, câteva zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale au început să huidui










