CCR: Lipsa finanţării de la buget în anul 2021 a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România - neconstituţională
Curtea Constituţională a României a constatat, joi, că sunt neconstituţionale dispoziţiile din Legea bugetului de stat pe anul 2021 prin care Academia Oamenilor de Ştiinţă din România urma ca în acest an să îşi asigure finanţarea din venituri proprii.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, în şedinţa de joi, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 38 din Legea bugetului de stat pe anul 2021 numărul 15/2021.
"Curtea a constatat că art. 38 din Legea nr.15/2021 încalcă prevederile constituţionale ale art.1 alin. (5) privind principiul legalităţii, prin raportare la art. 65 alin. (1) şi (2) lit. b), art.76 alin. (2) şi art.138 alin. (2) din Constituţie. Totodată, Curtea a reţinut şi încălcarea art.1 alin. (3) din Constituţie privind statul de drept", se precizează în comunicat.
Dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale au următoarea redactare: "Până la data de 31 decembrie 2021, prin derogare de la prevederile art. 20 din Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cu modificările şi completările ulterioare, finanţarea cheltuielilor instituţiei se asigură din veniturile proprii".
Avocatul Poporului a formulat excepţie de neconstituţionalitate privind prevederi din Legea bugetului de stat pe 2021 referitoare la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România.
"Prevederile art. 38 din Legea nr. 15/2021 a bugetului de stat pe 2021 (...) aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin (3) şi (5) şi art. 135 alin (2) lit c) din Constituţie", prevede excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului menţionează că art. 38 din Legea bugetului de stat a modificat cu titlu derogatoriu, până pe 31 decembrie 2021, sursa de finanţare a cheltuielilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Până la sfârşitul acestui an, prin derogare de la prevederile art. 20 din Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cu modificările şi completările ulterioare, finanţarea cheltuielilor instituţiei se asigură din veniturile proprii, prevede Legea bugetului de stat.
"Deşi derogarea este o problemă de opţiune legislativă a Parlamentului, normele derogatorii aplicate în mod repetat unor reglementări legale în vigoare creează un grad sporit de instabilitate, fragilizând însăşi existenţa instituţională, în cazul de faţă desfăşurarea activităţii Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, instituţie de largă cunoaştere internaţională. Sub acest aspect, considerăm că limitarea derogărilor are tocmai scopul respectării cadrului general şi procedurilor privind administrarea şi utilizarea fondurilor publice", stipulează excepţia de neconstituţionalitate.
Conform acesteia, deşi modificarea adusă pe calea derogării este temporară, aceasta lipseşte de fonduri suficiente buna funcţionare a instituţiei, obligată să-şi asigure finanţarea cheltuielilor numai din veniturile proprii.
"Lipsa unor fonduri suficiente ca urmare a finanţării numai din venituri proprii, fără susţinere bugetară, afectează atât statutul academiei, buna funcţionare şi eficacitatea activităţii desfăşurate, cât şi statutul membrilor săi", a adăugat sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin)editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Călin Georgescu a contestat în instanță sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia
Călin Georgescu a depus în instanță, prin avocați, o contestație împotriva sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia, procesul având termen la Tribunalul București pe data de 7 octombrie. Sechestrul a fost instituit de DIICOT pe 24 septembrie, în vederea recuperării prejudiciului de 1,1 milioane de euro ca
Neamț: Femeie înjunghiată mortal de soț, la Dumbrava Roșie
O femeie în vârstă de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost înjunghiată mortal de soț, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Crima s-a produs marți, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit între cei doi soți dar autorul a fost prins abia a doua zi. 'În ur
Buzău: Două persoane cercetate pentru înșelăciune după ce ar fi cerut bani, pretinzând că sunt actori străini
Două persoane sunt cercetate de polițiștii buzoieni pentru înșelăciune, după ce s-ar fi prezentat drept actori străini unei femei căreia i-ar fi solicitat suma de aproximativ 450.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Buzău, sub coordonarea Parchetul
Liderul local USR implicat în exporturi ilegale către Belarus, reținut de DIICOT (surse)
Alexandru Munteanu, consilier local la Târgoviște și vicepreședinte al USR Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT în dosarul în care este acuzat că face parte dintr-o rețea care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial care poate fi folosit la fabricarea de echipamente
Lider USR Dâmbovița, implicat în rețeaua care a încercat să trimită în Belarus un utilaj pentru echipamente militare (surse)
Alexandru Munteanu, vicepreședinte al USR Dâmbovița, este implicat în rețeaua care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), având o valoare de aproximativ 1,7 milioane euro, care poate fi folosit la fabricarea de echipamente cu destinație militară, au declar
Botoșani: Percheziții în cazul unui bărbat de 38 de ani care se dădea drept preot și oficia ilegal slujbe
Polițiștii din Botoșani au efectuat, miercuri, percheziții la locuințele unui bărbat suspectat de înșelăciune și exercitarea unei profesii fără drept, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, bărbatul de 38 de ani se dădea preot ortodox și oficia ilegal slujbe.
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului - amânată pentru 21 octombrie
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, discuțiile asupra sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modif
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, dezbaterile pe sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru mod
CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 octombrie, discutarea sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Percheziții la persoane care au încercat să trimită în Belarus un utilaj industrial pentru fabricarea de echipamente militare
București, 30 sep /Agerpres/ - Procurori DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat miercuri 12 percheziții domiciliare în București și județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționa
CCR dezbate sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineat
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic, la CCR
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Or
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională dezbate miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic
Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru completarea articolului 6 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006. Potrivit articolului criticat de șeful statului în sesizare, printre principalele atribuții ale administratorului









