Botoşani: Poliţiştii de la Serviciul Rutier, arestaţi preventiv pentru corupţie, contestă decizia Tribunalului Suceava

Cei opt poliţişti de la Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, care au fost arestaţi preventiv, joi seară, în baza unor propuneri făcute de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au contestat decizia Tribunalului Suceava, potrivit portalului instanţelor de judecată - portal.just.ro.
Florin Eduard Iacob, Robert Neculai Fecioru, Luca Dumitru Cătălin, Gabriel Botezatu, Ionel Balan, Stelian Iulian Coşman, Anton Viorel şi Constantin Ciprian Rusu au depus la instanţă contestaţii faţă de măsura de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, solicitările acestora urmând a fi analizate de magistraţii Curţii de Apel Suceava.
Procurorii Serviciului teritorial Suceava din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 11 persoane, dintre care un ofiţer de poliţie, nouă agenţi de poliţie şi o persoană fizică, în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri la sediul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani şi la alte 19 locaţii din judeţul Botoşani.
În acest dosar de corupţie a fost reţinut ofiţerul Eduard Florin Iacob, care este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, uz de fals în formă continuată şi favorizarea făptuitorului.
De asemenea, au fost emise mandate de reţinere pentru agenţii Viorel Anton, Ionel Balan, Gabriel Botezatu, Robert Neculai Fecioru, Constantin Dorel Gherasim, Ionuţ Pavel Guriuc, Dumitru Cătălin Luca, Ciprian Constantin Rusu şi Iulian Stelian Coşman, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de luare de mită şi de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite.
Dintre cei nouă agenţi de poliţie reţinuţi au fost prezentaţi în faţa instanţei de judecată doar şapte, Constantin Dorel Gherasim şi Ionuţ Pavel Guriuc fiind plasaţi sub control judiciar.
De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 2 iunie, faţă de alţi şase agenţi de poliţie - Virgil Podaru, Mihai Romanescu, Ştefan Bunduc, Nicolae Ovidiu Puşcaşu, Lucian Ripiceanu şi Sorin Guraliuc, pentru infracţiuni de luare de mită şi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
"În perioada iunie - noiembrie 2020, cei 16 inculpaţi, poliţişti în cadrul IPJ Botoşani - Serviciul Rutier, inclusiv ofiţerul de poliţie, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul circulaţiei, ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei şi 100 euro de la mai mulţi conducători auto opriţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier", precizează DNA.
De asemenea, procurorii anticorupţie arată că, "în perioada 31 martie 2019 - 9 iulie 2020, ofiţerul Florin Eduard Iacob, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţii de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect punerea în circulaţie sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice, deschis faţă de inculpatul persoană fizică, reţinut în cauză".
Prin aceste demersuri, ofiţerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a acestuia şi emiterea unei soluţii procedurale de netrimitere în judecată. AGERPRES/ (AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DGPMB: Noi percheziții în dosarul protestului pro-Georgescu de la Biroul Electoral Central
Polițiștii Capitalei, alături de procurori, au depistat, marți, în urma a patru percheziții efectuate, trei suspecți, în dosarul protestului pro-Georgescu de la Biroul Electoral Central din data de 9 martie. 'Astăzi, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Serviciul de Investigații Criminale, sub su
Arad: Prejudiciu de 71 de milioane de lei în cazul firmei care ar fi participat la licitații CNAIR cu acte false
Anchetatorii au calculat un prejudiciu de 71 de milioane de lei (TVA inclus) în cazul licitațiilor pentru deszăpezirea A1 în vestul țării câștigate de o firmă din Arad, al cărei administrator s-ar fi folosit de documente false și a fost trimis în judecată de procurori. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au prec
Botoșani: Primarii din orașul Flămânzi și comuna Mihai Eminescu, arestați preventiv
Primarul orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, și cel al comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) îi acuză de luare de mită. Curtea de Apel Suceava a dispus, luni, arestarea
Iași: Bărbatul care și-a lovit fosta soție și a incendiat-o, prins de polițiști
Bărbatul care în cursul dimineții de luni și-a lovit fosta soție cu ciocanul și a incendiat-o a fost prins de polițiști. ''În urma activităților specifice desfășurate, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat de polițiști, în municipiul Iași. Acesta va fi condus la cercetări, urmând ca în funcți
Primarul din Târgu Mureș nu își va putea exercita atribuțiile timp de 60 de zile; tribunalul a respins contestația sa
Tribunalul Mureș a respins, luni, contestația depusă de primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, împotriva măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, dispusă de procurorii anticorupție la începutul săptămânii trecute, care prevede faptul că edilul nu își va putea exercita atribuțiile în acest interval de timp, încheierea p
CSM: Candidații declarați admiși la INM urmează să-și înceapă activitatea ca auditori de justiție
Un număr de 250 de candidați au fost declarați admiși la Institutul National al Magistraturii (INM), urmând ca în următorii doi ani să parcurgă o perioadă de formare teoretică și practică în sistemul judiciar. 'Concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, sesiunea iulie 2024 - aprilie 2025, a ajuns la final. După parcurg
IPJ Ilfov: Șofer depistat cu alcoolemie de peste 1 mg/l sâmbătă noaptea, în zona DN 3 - Pantelimon
Polițiștii ilfoveni au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat de 58 de ani, care se afla la volan având o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri din Ilfov au depistat în trafic conducătorul auto în zona DN 3 - Pantelimon, iar în urma testării cu aparat
Nouă fugari, aduși în țară din străinătate și băgați la închisoare
Poliția anunță că a adus din străinătate, în ultimele două zile, nouă persoane care au fugit din țară pentru a scăpa de diverse condamnări, printre care se află un bărbat prins în Statele Unite ale Americii și care are de executat o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru clonare de carduri. Astfel, joi, a fost adus în țară
Pompieri: Peste 2.500 de incendii și 78 de vieți pierdute în trei luni
Peste 2.500 de incendii au izbucnit în locuințe în ultimele trei luni, iar 78 de oameni au murit din cauza acestora, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. 'Nu e un film. E realitatea dură. Iar cauza? În cele mai multe cazuri - neglijența. 2.579 de incendii la locuințe. 78 de vieți pierdute. 213 oameni r
Amplă operațiune a Poliției în trafic, fiind verificate peste 6.000 de autovehicule
Poliția a organizat o amplă operațiune la nivel național, intitulată BLOCADA, în cadrul căreia au fost verificate în trafic peste 6.000 de autovehicule. Potrivit unui comunicat al Poliției Române, peste 3.300 de polițiști și jandarmi au acționat, vineri, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine public
Peste 520 de permise de conducere reținute de polițiști; 28 de șoferi - prinși băuți la volan
Peste 520 de de șoferi au rămas fără permis de conducere, în ultimele 24 de ore, pentru diverse abateri în trafic, dintre care 28 pentru consum de alcool, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI). MAI anunță că au fost scoși din trafic 529 de conducători auto, deoarece reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți particip
Arad: Fetiță de cinci ani, operată după ce ar fi fost violată pe stradă de un bărbat de 54 de ani
O fetiță de cinci ani a fost operată de medicii arădeni, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce ar fi fost violată pe stradă, în zona unor garaje, de un bărbat de 54 de ani care ar fi ademenit-o, el fiind reținut de polițiști. Violul s-ar fi petrecut în municipiul Arad, lângă garaje aflate în apropiere d
Bacău: Bărbat găsit carbonizat într-o anexă a unui restaurant care a luat foc
Un bărbat a fost găsit decedat în anexa unui restaurant din municipiul Bacău, care a luat foc în noaptea de vineri spre sâmbătă, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). La fața locului au intervenit pompierii cu patru autospeciale de stingere și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean. '&Icir
Incendiu la clădirea Teatrului Masca; pompierii au intervenit cu 12 autospeciale și trei autoscări
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clădirea Teatrului Masca de pe strada Nuvelei, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere și trei autoscări.
Jandarmeria Capitalei: Amendă de 1.800 de lei pentru un bărbat care a escaladat gardul Palatului Parlamentului
Bărbatul cunoscut drept 'stegarul dac' s-a ales vineri cu două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.800 de lei, după ce a escaladat gardul împrejmuitor al Palatului Parlamentului, latura dinspre Bulevardul Libertății, și a rămas pe unul dintre stâlpii acestuia timp de șase ore. 'Jandarmii s-au deplas