Proiect privind desemnarea Ministerului Justiţiei ca unitate de achiziţii publice centralizate
Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind desemnarea sa ca unitate de achiziţii publice centralizate, preconizând că, prin această măsură, vor fi realizate economii la bugetul de stat.
Potrivit notei de fundamentare, prin proiectul de act normativ se propune desemnarea ca unitate de achiziţii publice centralizate a Ministerului Justiţiei, în conformitate cu prevederile Legii 98/2016, potrivit cărora "înfiinţarea de unităţi de achiziţii centralizate şi situaţiile şi condiţiile în care autorităţi contractante achiziţionează produse sau servicii de la unităţi de achiziţii centralizate care furnizează activităţile de achiziţie centralizate, precum şi în care unităţi de achiziţii centralizate care furnizează activităţile de achiziţie centralizate atribuie contracte de achiziţie publică/încheie acorduri-cadru de lucrări, produse sau servicii destinate altor autorităţi contractante se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, respectiv prin hotărâre a autorităţilor deliberative locale".
În acest cadru normativ, Ministerul Justiţiei urmează să achiziţioneze în nume propriu, produse şi/sau servicii ori să atribuie contracte de achiziţie publică sau să încheie acorduri-cadru pentru produse ori servicii în numele şi pentru Curţile de apel, Tribunale, Direcţia Naţională de Probaţiune, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
Conform proiectului, activităţile desfăşurate de Ministerul Justiţiei urmăresc eficientizarea procesului de realizare a procedurilor de achiziţie, obţinerea de preţuri cât mai avantajoase pentru bugetul instanţelor judecătoreşti şi al altor instituţii publice pentru care ministrul are calitatea de ordonator principal de credite, precum şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legislaţiei în domeniu.
"Prin această măsură preconizăm că vor fi realizate economii ca urmare a faptului că pentru o cantitate mare de produse achiziţionate preţul va fi mai mic decât dacă s-ar achiziţiona o cantitate mică", se explică în nota de fundamentare.
Ministerul Justiţiei va desfăşura, în condiţiile prevăzute prin proiectul de hotărâre, următoarele activităţi de achiziţie publică centralizată:
* încheie acorduri-cadru pentru achiziţia de produse şi/sau servicii, în numele şi pentru Curţile de apel, Tribunale, Direcţia Naţională de Probaţiune, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate;
* în baza acordurilor-cadru încheie contractele subsecvente în numele şi pentru Curţile de apel şi Tribunale;
* încheie contracte de achiziţie publică având ca obiect produse şi/sau servicii, în numele şi pentru Curţile de apel, Tribunale, Tribunale specializate şi Judecătorii;
* încheie în nume propriu contracte de achiziţie publică având ca obiect produse şi/sau servicii destinate Curţilor de apel, Tribunalelor şi celorlalte instituţii publice prevăzute la Curţile de apel, Tribunale, Tribunale specializate şi Judecătorii.
"Realizarea achiziţiilor publice în sistem centralizat prezintă beneficiul realizării de economii la buget şi al utilizării eficiente a fondurilor datorită agregării cererii; astfel, Ministerul Justiţiei va organiza procedurile de atribuire pentru volume mari, pe baza necesităţilor agregate ale instituţiilor mai sus menţionate, ceea ce va permite realizarea de economii prin raportare la volumele achiziţionate. În acest sens, prin ordin al ministrului Justiţiei emis anual sau ori de câte ori este necesar sunt stabilite, cu respectarea regulilor de mai sus, produsele şi serviciile pentru care Ministerul Justiţiei desfăşoară activităţile de achiziţii publice centralizate. Ordinul Ministrului Justiţiei este emis în baza propunerilor ordonatorilor secundari/terţiari de credite care se vor face în trimestrul IV al anului în curs pentru anul următor sau ori de câte ori este necesar", prevede proiectul.
Pentru situaţiile care nu se încadrează în cele reglementate prin proiectul de hotărâre, Curţile de apel, Tribunalele şi instituţiile publice prevăzute mai sus organizează şi desfăşoară propriile proceduri de achiziţie. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &
Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,
Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t
Un hacker din România care face parte din gruparea 'KillSec', reținut de DIICOT
DIICOT a reținut un tânăr de 24 de ani, acuzat că face parte dintr-o grupare de hackeri intitulată 'KillSec', în cadrul unei operațiuni internaționale care a reunit autorități judiciare din state europene și din SUA și care a vizat aproximativ 1.000 de atacuri informatice la nivel mondial. Conform unui comunicat al DIICOT,
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de amenzi în valoare de aproape 38.000 de lei susținătorilor lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.900 de lei, marți și miercuri, susținătorilor lui Călin Georgescu sosiți la sediul Arestului Central, pentru încălcări ale legii ce reglementează organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, avâ
Călin Georgescu a contestat în instanță sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia
Călin Georgescu a depus în instanță, prin avocați, o contestație împotriva sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia, procesul având termen la Tribunalul București pe data de 7 octombrie. Sechestrul a fost instituit de DIICOT pe 24 septembrie, în vederea recuperării prejudiciului de 1,1 milioane de euro ca
Neamț: Femeie înjunghiată mortal de soț, la Dumbrava Roșie
O femeie în vârstă de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost înjunghiată mortal de soț, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Crima s-a produs marți, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit între cei doi soți dar autorul a fost prins abia a doua zi. 'În ur
Buzău: Două persoane cercetate pentru înșelăciune după ce ar fi cerut bani, pretinzând că sunt actori străini
Două persoane sunt cercetate de polițiștii buzoieni pentru înșelăciune, după ce s-ar fi prezentat drept actori străini unei femei căreia i-ar fi solicitat suma de aproximativ 450.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Buzău, sub coordonarea Parchetul
Liderul local USR implicat în exporturi ilegale către Belarus, reținut de DIICOT (surse)
Alexandru Munteanu, consilier local la Târgoviște și vicepreședinte al USR Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT în dosarul în care este acuzat că face parte dintr-o rețea care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial care poate fi folosit la fabricarea de echipamente
Lider USR Dâmbovița, implicat în rețeaua care a încercat să trimită în Belarus un utilaj pentru echipamente militare (surse)
Alexandru Munteanu, vicepreședinte al USR Dâmbovița, este implicat în rețeaua care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), având o valoare de aproximativ 1,7 milioane euro, care poate fi folosit la fabricarea de echipamente cu destinație militară, au declar
Botoșani: Percheziții în cazul unui bărbat de 38 de ani care se dădea drept preot și oficia ilegal slujbe
Polițiștii din Botoșani au efectuat, miercuri, percheziții la locuințele unui bărbat suspectat de înșelăciune și exercitarea unei profesii fără drept, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, bărbatul de 38 de ani se dădea preot ortodox și oficia ilegal slujbe.
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului - amânată pentru 21 octombrie
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, discuțiile asupra sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modif
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, dezbaterile pe sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru mod
CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 octombrie, discutarea sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a









