Raport Avocatul Poporului: Peste 200 de localităţi din mediul rural nu au medic de familie
Peste 200 de localităţi din mediul rural nu au medic de familie, potrivit unui raport prezentat de Avocatul Poporului, miercuri, într-o conferinţă de presă.
"Există localităţi din mediul rural care nu au un medic de familie (din situaţia centralizată prezentată de Ministerul Sănătăţii, rezulta că, la sfârşitul anului 2019, erau unităţi administrativ teritoriale fără medici de familie: Alba - 13, Caraş-Severin - 14, Sălaj - 16, Buzău - 10, Hunedoara - 12) (...) La nivel naţional, din datele comunicate de casele judeţene de asigurări de sănătate, se constată existenţa unui număr de 212 localităţi din mediul rural fără medic de familie şi 665 de posturi de medici de familie vacante", prevede Raportul special privind lipsa medicilor de familie din zona rurală şi din zonele defavorizate sau greu accesibile.
Conform sursei citate, deşi la nivel teoretic există o Strategie naţională de sănătate, aceasta nu a dat rezultatele scontate, situaţia în teritoriu, mai ales în zona rurală, fiind una deficitară din punct de vedere al garantării şi asigurării sănătăţii publice prin intermediul medicilor de familie.
Ecaterina Mirea, adjunct al Avocatului Poporului, a declarat că raportul semnalează, pe de o parte, o legislaţie neadecvată realităţii de fapt existente pe teritoriul României şi, pe de altă parte, o lipsă de colaborare între instituţiile cu atribuţii în materie.
Ea a menţionat că deficitul de medici de familie este cauzat de dificultăţile întâmpinate de către personalul medical, care pot fi de natură profesională, umană sau de lipsa de susţinere din partea autorităţilor locale sau centrale în deschiderea unui cabinet medical.
Ecaterina Mirea a precizat că raportul relevă că lipsa cadrelor medicale a dus la închiderea mai multor cabinete şi că au fost situaţii în care medicii au ieşit la pensie şi în locul lor nu au mai venit alte persoane.
Potrivit adjunctului Avocatului Poporului, raportul constată neimplicarea autorităţilor locale în vederea asigurării unor facilităţi medicilor de familie care aleg să-şi desfăşoare activitatea în zonele rurale şi o lipsă a studenţilor care ar dori să practice medicina de familie.
Ecaterina Mirea a informat că Avocatul Poporului a formulat în raport mai multe propuneri, printre care se numără modificarea unor prevederi din Legea nr. 95/2006 şi a Ordonanţei Guvernului 124/1998 în sensul: stabilirii obligaţiei pentru autorităţile administraţiei locale de a acorda facilităţi şi stimulente aferente instalării unui medic de familie, funcţionării cabinetului acestuia, a obligaţiei ca prin bugetul Ministerului Sănătăţii să se finanţeze cheltuielile de investiţii în infrastructură în localităţile rurale în vederea construcţiei, reabilitării, dotării minime standard a spaţiilor medicale şi nemedicale în care se desfăşoară activităţi de îngrijire medicală primară, introducerii obligaţiei în sarcina consiliilor locale şi a Ministerului Sănătăţii de a acorda stimulente în natură şi în bani, respectiv pentru asigurarea serviciilor medicale şi farmaceutice.
Ea a spus că o altă propunere vizează instituirea unei obligaţii de dare în folosinţă gratuită, închiriere, concesionare ori vânzare fără licitaţie cu prioritate către medicii de familie care doresc să-şi deschidă un cabinet în unitatea administrativ-teritorială.
În ceea ce priveşte contractul-cadru, Ecaterina Mirea a menţionat că Avocatul Poporului propune includerea unor criterii clare de stabilire a numărului minim de persoane asigurate înscrise pe listele medicilor de familie în mediul rural pentru care se încheie contractul de furnizare de servicii medicale.
Ea a adăugat că Avocatul Poporului consideră că trebuie iniţiate programe/proiecte în vederea stimulării absolvenţilor universităţilor de medicină pentru a opta pentru specialitatea medicină de familie şi a o practica mai ales în mediul rural, prin combinarea stimulentelor financiare cu alte tipuri de măsuri de recrutare şi menţinere, cum ar fi oportunităţi educaţionale, de avansare în carieră, susţinute de medii favorabile de lucru.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat referitor la stimularea absolvenţilor universităţilor de medicină să practice medicina de familie în mediul rural că un salariu corespunzător este important, însă mai contează şi alte aspecte.
De exemplu, ea a amintit că jumătate din preţul abonamentelor pentru transport era subvenţionat. "Asta nu mai există, deci, poate fi gândită o astfel de formulă. Pe urmă, eu cred că pentru orice absolvent de Medicină, mediul în care lucrează este foarte important", a spus Renate Weber, care a atras atenţia că autorităţile locale trebuie sprijinite, că nu au atâtea fonduri să echipeze un cabinet de medicină de familie. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor
O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen
Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă
Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch
IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter
Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis
Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu
Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini
Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B





