Vrancea: Bărbatul ucis de roata desprinsă a unui autocamion pe E85 era un lider al romilor pletoşi

Bărbatul ucis vineri, la o terasă de pe marginea drumul european E85, la Mărăşeşti, de roata unui autocamion care s-a desprins în mers, era un lider al romilor tradiţionali din Vrancea şi făcea live pe Facebook în momentul tragediei.
"Marcel Codreanu era un lider al romilor tradiţionali din Vrancea, în jur de 1.000 de persoane, aşa numiţi pletoşi. Era presbiter în biserica penticostală şi judecător în staborul ţigănesc. A fost şi vicepreşedinte la Partida Romilor Pro-Europa până în 2016. Ne pare rău pentru această întâmplare nefericită. A fost un om care a ţinut sub control situaţia romilor pletoşi, chiar şi pe timpul pandemiei, când i-a îndemnat să respecte regulile care au fost date. Chiar şi când s-a întâmplat tragedia acesta era live pe Facebook, avea o discuţie cu membrii din comunitatea dânsului. Era tot timpul în mijlocul lor şi îi îndemna mereu pe aceştia să stea liniştiţi şi să urmeze calea domnului", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Partidei Romilor Pro-Europa, Toader Constantin.
Marcel Codreanu, în vârstă de 62 de ani, a decedat, vineri, după ce a fost lovit de roata unui autocamion care s-a desprins în mers, acesta aflându-se pe marginea părţii carosabile, la o terasă.
Potrivit poliţiei, evenimentul s-ar fi produs în urma unei defecţiuni tehnice a autocamionului.
"Vineri dimineaţă, în jurul orei 10,20, poliţiştii Serviciului Rutier Vrancea au intervenit la un accident rutier, pe Drumul Naţional 2 - E85, în localitatea Mărăşeşti. Conform primelor date, din cauza unei defecţiuni tehnice, una dintre roţile unui autocamion care rula pe E85 s-ar fi desprins şi ar fi lovit mortal un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Focşani, care se afla în imediata apropiere a părţii carosabile", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.
În cauză, poliţia a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. AGERPRES / (A, AS - autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prahova: Amânare în dosarul privind cererea Elenei Udrea de deducere a detenției din Costa Rica și Bulgaria
Tribunalul Prahova a amânat, marți, judecata asupra cererii formulate de fostul ministru al Turismului Elena Udrea privind deducerea din pedeapsa care i-a rămas de executat a perioadei în care s-a aflat în detenție în Costa Rica și Bulgaria. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că Udrea a fost
Prahova: Elena Udrea cere reducerea pedepsei rămase de executat cu perioada încarcerării în Costa Rica și Bulgaria
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea cere în instanță reducerea pedepsei care i-a rămas de executat cu perioada în care s-a aflat în detenție în Costa Rica și Bulgaria. Surse judiciare au precizat marți, pentru AGERPRES, că Udrea solicită reducerea pedepsei care i-a rămas de executat cu u
Sesizarea ICCJ pe legea de înființare a ANRMPSG - la CCR
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind legea de înființare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG). Instanța supremă a decis, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, să sesizeze
România găzduiește cursuri la nivel înalt privind Politica de securitate și apărare comună; Andruș (CNAI) - E extrem de onorant
România găzduiește, în aceste zile, un modul al cursurilor de nivel înalt privind Politica de securitate și apărare comună, organizat de Colegiul European de Securitate și Apărare de la Bruxelles. 'Colegiul Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție, Ministerul Afacerilor Interne, este extrem de onorat să aibă șansa de gă
Predoiu, la Ziua IGI: Activitatea în 2024 a depășit granițele unui simplu exercițiu administrativ
Activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări a depășit, în 2024, granițele unui simplu exercițiu administrativ, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei IGI. 'În 2024, Inspectoratul a asigurat managementul șederii legale pentru nu mai puțin de 238.000 de cetățeni străini, dintre ca
Ministerul Justiției: Paul Philippe al României - arestat în Franța
Paul Philippe al României a fost arestat, luni, la Paris, urmând a se stabili dacă va fi predat autorităților române, a informat Ministerul Justiției. 'Ministerul Justiției a luat act de acțiunea autorităților franceze privind reținerea cetățeanului Al României Paul Philippe. Luni, cetățeanul Al României Paul
Constanța: Pescador neînregistrat, cu motor furat, depistat pe mare; la bord erau 760 kg de calcan și vulpe de mare
Garda de Coastă a depistat, pe Marea Neagră, un pescador neînregistrat, propulsat de un motor furat din Suedia, la bordul căruia erau patru cetățeni români care pescuiseră ilegal peste 760 kilograme de calcan și vulpe de mare, au informat, luni, reprezentanții instituției. Conform sursei citate, polițiștii de frontieră din cadrul G
Olt: Fosta directoare a DSP și angajați ai instituției - trimiși în judecată pentru fapte de corupție
Fosta directoare a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt și mai mulți angajați ai instituției au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție, într-un dosar instrumentat de DNA - Serviciul Teritorial Craiova. Potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție (DGA), transmis luni AGERPRES, în cauză cercetările
Percheziții ale procurorilor DNA în 39 de locații din județele Botoșani și Suceava; sunt vizate și instituții publice
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Suceava au efectuat, luni, 39 de percheziții în județele Botoșani și Suceava, fiind vizate și cinci sedii ale unor instituții publice, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de corupție săvârșite în perioada 2023-2024, se arată într-un comunicat de presă transmi
Doi falși angajați ai BNR, arestați pentru înșelăciune
Doi cetățeni străini au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați că au înșelat o persoană, după ce au pretins că sunt curieri de la Banca Națională a României. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a anunțat luni că a reținut doi cetățeni străini, pentru înșelăciune în formă continuată, co
DNA prelungește controlul judiciar în cazul generalului Cătălin Ștefăniță Zisu (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au decis, luni, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar pe cauțiune în cazul fostului șef al Comandamentului Logistic Întrunit, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Mureș: Un bărbat a fost arestat preventiv după încălcarea ordinului de protecție și incendierea ușii locuinței victimei
Un bărbat de 40 de ani, din comuna Ceuașu de Câmpie, a fost reținut, iar apoi arestat preventiv, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său de instanță, apropiindu-se de locuința victimei și incendiind ușa de la intrare, a anunțat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. 'În fapt, la data
Incident CFR-Universitatea/ Mobilul infracțiunii nu are legătură cu etnia; bărbatul suspectat - sub control judiciar
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus, duminică, plasarea sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile a unui bărbat de 38 de ani, care ar fi aruncat cu o sticlă de bere într-un grup de persoane după meciul de fotbal dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj de luni. 'Procurorul de caz din cadrul Parchetului de
Două femei bănuite de o spargere în Caransebeș și urmărite de polițiști au intrat cu mașina într-un autotren; una a murit
O femeie de 41 de ani, bănuită că ar fi dat o spargere la o casă din Caransebeș, a murit într-un accident rutier, după ce, urmărită de o mașină a Poliției, a fugit cu un autoturism până în zona localității Armeniș, iar acolo s-a lovit frontal de un autotren, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
DSU anunță că va sesiza CNCD privind declarațiile managerei SCJU Constanța referitoare la schimbarea șefei UPU
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) informează, sâmbătă, că va sesiza CNCD privind declarațiile făcute de managera Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța referitoare la principalele motive ale schimbării din funcție a șefei UPU, considerând că acestea au un 'caracter profund discriminator și ofensator', întrucât fac