Alba/Edilul din Vinţu de Jos, sub control judiciar; el nu poate să mai desfăşoare deocamdată activitatea de primar
Edilul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, reţinut de poliţişti pentru 24 de ore pentru delapidare şi fals, va fi cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, printre obligaţiile impuse de către procurori fiind şi aceea de a nu mai desfăşura activitatea de primar în exercitarea căreia a săvârşit faptele de care este acuzat.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Petru Ioan Barbu, primar al comunei Vinţu de Jos, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals intelectual şi uz de fals.
La rândul său, administratorul unei firme din Bucureşti este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorul a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţi pe o durată de 60 zile, perioadă în care aceştia trebuie să respecte anumite obligaţii, cum ar fi să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, să nu se apropie de anumite persoane (coinculpaţi şi martori) sau de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale.
Totodată, Petru Ioan Barbu trebuie să nu mai desfăşoare activitatea de primar al comunei Vinţu de Jos.
Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Din actele de urmărire penală efectuate de organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al IPJ Alba şi de procuror a rezultat suspiciunea rezonabilă că, la data de 17 decembrie 2020, Primăria Comunei Vinţu de Jos, prin primar, a încheiat prin achiziţie directă 5 contracte de prestări servicii cu o societate comercială, reprezentată prin administrator, prin care aceasta din urmă s-a obligat să întocmească studii de fezabilitate, expertiză tehnică şi studii de specialitate (topografic, geotehnic, hidrologic) privind obiectivul de investiţie "Extindere Reţea de Alimentare cu Apă Potabilă în Comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba", în schimbul sumei totale de 427.805 lei.
"La data de 28.12.2020, între UAT Comuna Vinţu de Jos reprezentată prin inculpatul Petru Ioan Barbu, în calitate de primar, şi o societate comercială, reprezentată de inculpatul P.N., în calitate administrator, s-au întocmit 5 procese-verbale fictive de predare-primire, care au fost înregistrate la Primăria Comunei Vinţu de Jos şi potrivit cărora UAT Comuna Vinţu de Jos a primit documentaţiile: studiu de fezabilitate, expertiză tehnică, studiu topografic, studiu geotehnic şi studiu hidrologic privind obiectivul de investiţie 'Extindere Reţea de Alimentare cu Apă Potabilă în Comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba'. În baza acestor procese-verbale, la data de 30.12.2020, UAT Comuna Vinţu de Jos a achitat către societatea comercială prin 5 ordine de plată suma totală de 427.805 lei, reprezentând contravaloarea acestor studii, care în realitate nu au fost efectuate şi nu au fost predate beneficiarului", se menţionează în comunicat.
Primarul din Vinţu de Jos este membru al PNL şi se află la primul mandat. AGERPRES/ (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &
Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,
Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t
Un hacker din România care face parte din gruparea 'KillSec', reținut de DIICOT
DIICOT a reținut un tânăr de 24 de ani, acuzat că face parte dintr-o grupare de hackeri intitulată 'KillSec', în cadrul unei operațiuni internaționale care a reunit autorități judiciare din state europene și din SUA și care a vizat aproximativ 1.000 de atacuri informatice la nivel mondial. Conform unui comunicat al DIICOT,
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de amenzi în valoare de aproape 38.000 de lei susținătorilor lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.900 de lei, marți și miercuri, susținătorilor lui Călin Georgescu sosiți la sediul Arestului Central, pentru încălcări ale legii ce reglementează organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, avâ
Călin Georgescu a contestat în instanță sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia
Călin Georgescu a depus în instanță, prin avocați, o contestație împotriva sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia, procesul având termen la Tribunalul București pe data de 7 octombrie. Sechestrul a fost instituit de DIICOT pe 24 septembrie, în vederea recuperării prejudiciului de 1,1 milioane de euro ca
Neamț: Femeie înjunghiată mortal de soț, la Dumbrava Roșie
O femeie în vârstă de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost înjunghiată mortal de soț, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Crima s-a produs marți, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit între cei doi soți dar autorul a fost prins abia a doua zi. 'În ur
Buzău: Două persoane cercetate pentru înșelăciune după ce ar fi cerut bani, pretinzând că sunt actori străini
Două persoane sunt cercetate de polițiștii buzoieni pentru înșelăciune, după ce s-ar fi prezentat drept actori străini unei femei căreia i-ar fi solicitat suma de aproximativ 450.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Buzău, sub coordonarea Parchetul
Liderul local USR implicat în exporturi ilegale către Belarus, reținut de DIICOT (surse)
Alexandru Munteanu, consilier local la Târgoviște și vicepreședinte al USR Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT în dosarul în care este acuzat că face parte dintr-o rețea care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial care poate fi folosit la fabricarea de echipamente
Lider USR Dâmbovița, implicat în rețeaua care a încercat să trimită în Belarus un utilaj pentru echipamente militare (surse)
Alexandru Munteanu, vicepreședinte al USR Dâmbovița, este implicat în rețeaua care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), având o valoare de aproximativ 1,7 milioane euro, care poate fi folosit la fabricarea de echipamente cu destinație militară, au declar
Botoșani: Percheziții în cazul unui bărbat de 38 de ani care se dădea drept preot și oficia ilegal slujbe
Polițiștii din Botoșani au efectuat, miercuri, percheziții la locuințele unui bărbat suspectat de înșelăciune și exercitarea unei profesii fără drept, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, bărbatul de 38 de ani se dădea preot ortodox și oficia ilegal slujbe.
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului - amânată pentru 21 octombrie
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, discuțiile asupra sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modif
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 21 octombrie, dezbaterile pe sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru mod
CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 7 octombrie, discutarea sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a









