Poliţia Capitalei: Amenzi de 66.000 de lei, în urma unei petreceri organizate într-un club


Poliţiştii au aplicat amenzi în valoare totală de 66.000 de lei, după ce sâmbătă într-un club din Capitală a avut loc o petrecere privată, a informat Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Poliţiştii, împreună cu jandarmi, au identificat şi sancţionat contravenţional 21 de persoane, cuantumul amenzilor ridicându-se la 56.000 de lei.
Administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu 10.000 lei.
"În continuarea activităţilor privind măsurile de prevenire şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 1 Poliţie, în data de 30 ianuarie, în jurul orei 01,00, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un club, din zona sa de competenţă teritorială, are loc o petrecere privată. (...) Acţiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 continuă", a precizat sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Constanța/ Sentința prin care Dan Diaconescu a fost condamnat la închisoare, anulată; procesul - strămutat la Judecătoria Tulcea
Sentința prin care Dan Diaconescu a fost condamnat la închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor este desființată, după ce Curtea de Apel Constanța a admis, vineri, cererea de strămutare a procesului formulată de către inculpat - fostul patron al OTV. Judecarea cauzei penale a fost strămutată de la Judecătoria Constanța, la Ju
SRI: Cetățean german care ar fi promovat ideologii teroriste, declarat indezirabil pentru România
Un cetățean german care ar fi simpatizant al unor organizații teroriste active în Orientul Mijlociu și ar fi derulat constant activități de promovare a ideologiei teroriste a fost declarat indezirabil pentru România, a informat, vineri, Serviciul Român de Informații (SRI). ''La sesizarea Serviciului Român de Inf
Duminică - restricții de trafic în Capitală; are loc cea de-a 5-a ediție a 'Legal Half-Marathon'
Traficul va fi restricționat duminică în Capitală, pentru desfășurarea evenimentului sportiv 'Legal Half-Marathon 2025'. Potrivit Brigăzii Rutiere, duminică, între orele 7:00 - 14:00, se va desfășura 'Legal Half-Marathon 2025' în București, după următorul program: * în intervalul orar 7:00 - 13:45, pentru
Trei elevi care au înjunghiat un coleg de școală, arestați preventiv
Trei elevi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce în urmă cu două zile au atacat un coleg de școală și l-au înjunghiat cu un cuțit în zona abdominală. 'În data de 19.03.2025, în jurul orei 13,00, aflându-se în apropierea unei școli situate în București, Sector 2, trei inculpați minori, doi &ici
Cluj: O femeie a murit după ce a căzut de la înălțime în parcarea unui centru comercial
O femeie de 50 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, joi, în parcarea unui centru comercial din Cluj-Napoca. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente în zona parcării centrului comercial de pe strada Alexandru Vaida Voievod, pentru a asista o persoană căzută de la înălțime. Din pri
Buzău: Bărbat accidentat mortal de un tren
Un bărbat în vârstă de 80 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost acroșat joi seară de un tren, care circula pe ruta Buzău-Nehoiașu. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, accidentul a avut loc pe calea ferată, între localitățile Vernești și Cândești. 'Din primele date de la fața locului a reieșit
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu, reținut pentru 24 de ore (surse)
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost reținut joi seara pentru 24 de ore, într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Bogdan Peșchir a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR, unde a fost audiat
Influencerul Bogdan Peșchir, adus la sediul IGPR pentru audieri
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. În momentul în care a ajuns sub escortă la sediul IGPR, Bogdan Peșchir a fost
Satu Mare: Bărbat prins cu 7 kilograme de droguri, în valoare de 200.000 de euro
Un bărbat a fost reținut după ce a fost prins în municipiul Satu Mare cu 7 kilograme de droguri care valorează aproximativ 200.000 de euro, aduse din Polonia printr-o firmă de coletărie, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare. Potrivit sursei citate, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organiz
Neamț: Anchetă a Direcției pentru Luptă Antifraudă la DGASPC; 73 persoane au fost chemate la audieri
Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF) efectuează o anchetă la Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC) Neamț, a precizat, joi, pentru AGERPRES, conducerea instituției. Ancheta vizează implementarea unui proiect cu fonduri europene la un complex de servicii, iar la audieri au fost chemate 73 persoane.
Cluj: Două persoane, reținute pentru trafic de droguri
Două persoane au fost reținute, joi, pentru trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. 'Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj - Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, au documentat a
Dolj: Reținuți pentru trafic de persoane și proxenitism
Patru persoane din județul Dolj au fost reținute de polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, pentru trafic de persoane și proxenetism după ce, prin acte de violență fizică și psihică, au recrutat și au obligat mai multe femei să practice prostituția în Cr
Timiș: Un bărbat care a ieșit cu o armă în curte după perchezițiile într-un dosar de corupere a alegătorilor, amendat
Un bărbat de 30 de ani din localitatea Dumbrăvița, limitrofă municipiului Timișoara, a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 de lei, joi, după ce a ieșit cu o armă din locuință, în urma unor percheziții ale procurorilor Parchetului General într-un dosar penal ce are ca obiect infracțiunea de corupere a alegătorilor. 'În urma
Constanța: Două autoturisme de lux cu numere și acte false, pregătite pentru export în Turcia, descoperite în port
Două autoturisme de lux cu numere și acte false, în valoare de peste 200.000 de euro, pregătite pentru export în Turcia, au fost descoperite polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă în Portul Constanța. Reprezentanții Gărzii de Coastă au informat, joi, că polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud, a
Giurgiu: Trei arme neletale și 750 de elemente de muniție, depistate de polițiști la domiciliul unui bărbat
Polițiștii efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor după ce, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Ulmi, județul Giurgiu, au descoperit trei arme neletale și 750 de elemente de muniție tip diabol calibru 5,5 milimetri. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IP