logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Curtea Constituţională discută sesizările asupra legii prin care evazioniştii scapă de închisoare

Image Imagine din galeria Agerpres

Curtea Constituţională a României dezbate, joi, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Guvernului şi Avocatului Poporului asupra legii prin care evazioniştii scapă de închisoare.

Pe 17 decembrie, Instanţa supremă a decis sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu neconstituţionalitatea proiectului adoptat de Camera Deputaţilor de modificare a Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care prevede că se poate aplica o amendă în locul închisorii în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.

Potrivit ICCJ, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite că se impune a se examina de către Curtea Constituţională dacă adoptarea actului normativ în discuţie s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.61 alin.(2) şi ale art.75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, în coordonatele trasate prin Decizia nr.679/2020 a Curţii Constituţionale, dar şi prin jurisprudenţa anterioară a acesteia, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor (Camera decizională) modifică substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie.

Totodată, sesizarea priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic pct.4 (art.10 alin.(12) din Legea nr.241/2014) în raport cu prevederile art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii, astfel cum a fost conturat acest principiu în jurisprudenţa CCR şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât, contrar cerinţelor impuse de art.1 alin.(5) din legea fundamentală, dispoziţiile textului de lege arătat nu permit stabilirea, în mod clar, precis şi previzibil, care sunt inculpaţii care beneficiază de dispoziţiile art.10 din Legea nr.241/2015.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul:

* Art. 10, alin. (1): În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amendă.

* În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

* Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin.(1) şi (1 prim).

Ministerul Justiţiei anunţa la rândul său că va propune Guvernului atacarea la Curtea Constituţională a acestei prevederi din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit Ministerului Justiţiei, proiectul a fost avizat negativ de către Guvern şi a mai fost atacat la CCR, Curtea acceptând obiecţiunile de neconstituţionalitate şi declarând proiectul neconstituţional în ansamblul său.

Astfel, iniţial, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională, care a admis obiecţiunile de neconstituţionalitate prin Decizia nr.147/2019.

La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat marţi unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Şi Avocatul Poporului a înaintat Curţii Constituţionale o sesizare asupra actului normativ. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 02-10-2026 15:19

Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști

O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci

Justitie si interne 02-10-2026 13:59

CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar

Justitie si interne 02-10-2026 09:29

Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate

Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.

Justitie si interne 02-10-2026 09:28

Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași

Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz

Justitie si interne 02-10-2026 08:30

Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment

O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01

Justitie si interne 01-10-2026 20:13

Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate

Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b

Justitie si interne 01-10-2026 19:15

Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune

Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &

Justitie si interne 01-10-2026 18:32

Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT

Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,

Justitie si interne 01-10-2026 16:57

Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat

Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t

Justitie si interne 01-10-2026 16:51

Un hacker din România care face parte din gruparea 'KillSec', reținut de DIICOT

DIICOT a reținut un tânăr de 24 de ani, acuzat că face parte dintr-o grupare de hackeri intitulată 'KillSec', în cadrul unei operațiuni internaționale care a reunit autorități judiciare din state europene și din SUA și care a vizat aproximativ 1.000 de atacuri informatice la nivel mondial. Conform unui comunicat al DIICOT,

Justitie si interne 01-10-2026 15:17

Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de amenzi în valoare de aproape 38.000 de lei susținătorilor lui Georgescu

Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.900 de lei, marți și miercuri, susținătorilor lui Călin Georgescu sosiți la sediul Arestului Central, pentru încălcări ale legii ce reglementează organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, avâ

Justitie si interne 01-10-2026 13:49

Călin Georgescu a contestat în instanță sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia

Călin Georgescu a depus în instanță, prin avocați, o contestație împotriva sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia, procesul având termen la Tribunalul București pe data de 7 octombrie. Sechestrul a fost instituit de DIICOT pe 24 septembrie, în vederea recuperării prejudiciului de 1,1 milioane de euro ca

Justitie si interne 01-10-2026 10:44

Neamț: Femeie înjunghiată mortal de soț, la Dumbrava Roșie

O femeie în vârstă de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost înjunghiată mortal de soț, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Crima s-a produs marți, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit între cei doi soți dar autorul a fost prins abia a doua zi. 'În ur

Justitie si interne 01-10-2026 09:33

Buzău: Două persoane cercetate pentru înșelăciune după ce ar fi cerut bani, pretinzând că sunt actori străini

Două persoane sunt cercetate de polițiștii buzoieni pentru înșelăciune, după ce s-ar fi prezentat drept actori străini unei femei căreia i-ar fi solicitat suma de aproximativ 450.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Buzău, sub coordonarea Parchetul

Justitie si interne 01-10-2026 08:31

Liderul local USR implicat în exporturi ilegale către Belarus, reținut de DIICOT (surse)

Alexandru Munteanu, consilier local la Târgoviște și vicepreședinte al USR Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT în dosarul în care este acuzat că face parte dintr-o rețea care a încercat să trimită către o firmă din Belarus, aflată sub sancțiunile UE, un utilaj industrial care poate fi folosit la fabricarea de echipamente