logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, trimis în judecată în legătură cu moartea fiicei sale în avalanşă (surse)

Image Imagine din galeria Agerpres

Alpinistul Ovidiu Popescu a fost trimis marţi în judecată de Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind acuzat că a organizat impropriu şi a condus defectuos expediţia din anul 2017 în timpul căreia fiica sa de 14 ani, Dor Geta Popescu, şi un băiat de 13 ani, Erik Gulacsi, au decedat într-o avalanşă produsă în Masivul Retezat.

Parchetul General a remis marţi un comunicat de presă în care arată că procurorii de la Secţia penală au trimis în judecată un inculpat, precum şi o persoană juridică (o asociaţie constituită în scopul de a organiza expediţii în munţi înalţi, a promova activităţi sportive la mare altitudine, a dezvolta şi susţine practicarea sporturilor şi a activităţilor montane, sporturilor extreme la nivel de performanţă şi recreativ), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Parchetul nu îi menţionează numele, însă surse judiciare au confirmat pentru AGERPRES că bărbatul trimis în judecată este Ovidiu Popescu, tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, iar persoana juridică este Asociaţia "Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov".

"Faptele reţinute în urma probatoriului administrat au constat în aceea că, în interesul şi în numele asociaţiei, prin informarea superficială asupra condiţiilor meteo, alegerea unui echipament inadecvat riscurilor de loc şi vreme, neutilizarea unui ghid montan calificat, prin călăuzirea pe un traseu montan nerecomandat în condiţii de iarnă (curba de nivel de sub creasta Colţilor Pelegii) şi ignorarea stării meteo severe, inculpatul a organizat impropriu şi condus defectuos o acţiune turistică în Masivul Retezat, către Vârful Peleaga, desfăşurată în ziua de 22.04.2017, cu consecinţa surprinderii în zona Şaua Berbecilor - Colţii Pelegii, în jurul orei 14,00 - 14,20, a membrilor grupului turistic din care făcea parte, de către o avalanşă în urma căreia au decedat doi copii", spune Parchetul.

"Fără călăuzirea grupului pe un traseu cu expunere la producerea avalanşei în condiţii nivologice, de relief şi de vreme apte să conducă la declanşarea ei şi în lipsa oricăror alte măsuri de prevedere şi siguranţă pe care trebuia şi putea să le ia (asigurarea serviciilor unui ghid montan calificat, informarea corectă asupra vremii, considerarea şi aprecierea stării meteo constatate la faţa locului cu consecinţa păstrării unei distanţe între membrii grupului 6-10 metri, utilizarea unui echipament adecvat, prinderea în corzi ancorate), avalanşa nu ar fi avut loc sau cel puţin nu ar fi surprins şi antrenat membrii grupului, lipsind consecinţa producerii unor leziuni traumatice la cei doi copii, incompatibile cu viaţa", adaugă procurorii.

Dosarul a fost trimis la Judecătoria Haţeg.

În dimineaţa zilei de 22 aprilie 2017, un grup de persoane în care se aflau şi copii, condus de alpinistul Ovidiu Popescu, a plecat de la o cabană situată în Munţii Retezat, cu intenţia de a se deplasa pe Vârful Peleaga. Grupul a fost surprins de o avalanşă în locul denumit "Căldarea Berbecilor", iar zăpada care a venit la vale a antrenat şi resturi de bolovani. Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi au decedat după ce au fost surprinşi de avalanşă.

Operaţiunea de recuperare a celor doi adolescenţi decedaţi în Retezat a durat 11 ore, salvamontiştii şi jandarmii montani confruntându-se cu condiţii extrem de dificile, din cauza traseului accidentat, acoperit cu zăpadă, şi a viscolului.

Dor Geta Popescu avea în palmares şase recorduri mondiale şi unul european. Ea a obţinut primul record la vârsta de 10 ani, în august 2013, devenind cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri). Un an mai târziu, în august 2014, Geta Popescu a reuşit să cucerească Vârful Damavand (5.671 de metri) din Iran, cel mai înalt vulcan al Asiei. În decembrie 2015, a devenit cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Ojos del Salado (6.893 de metri) la doar 12 ani. În luna februarie a anului 2016, fata a obţinut un alt record mondial de vârstă, când a urcat pe Aconcagua (6.960 de metri), cel mai înalt vârf din America de Sud. A depăşit astfel un record deţinut din 2002 de o sportivă din America. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 168

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 06-11-2026 21:21

Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor

O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități

Justitie si interne 06-11-2026 15:59

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism

Justitie si interne 06-11-2026 15:18

Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni

Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă

Justitie si interne 06-11-2026 14:55

Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de

Justitie si interne 06-11-2026 12:23

SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni

Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen

Justitie si interne 06-11-2026 09:28

Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă

Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch

Justitie si interne 06-11-2026 08:46

IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter

Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 05-11-2026 22:32

Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis

Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu

Justitie si interne 05-11-2026 21:26

Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini

Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B