CCR: S-a creat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie (motivare)
Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 a creat, din cauza modului defectuos de legiferare, o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie, apreciază Curtea Constituţională în motivarea hotărârii prin care a admis, parţial, o obiecţie de neconstituţionalitate privind actul normativ ridicată de Guvern.
"În cauză, datorită modului defectuos de legiferare, s-a creat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie, ceea ce afectează însuşi dreptul la pensie consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie. Desigur, ţine de opţiunea legislativă exclusivă a Parlamentului stabilirea valorii concrete a punctului de pensie, însă acesta nu are îndreptăţirea, în niciun caz, să omită menţionarea valorii acestuia în condiţiile în care însuşi calculul pensiei se face prin raportare la valoarea unui punct de pensie. Este un element esenţial al întregului sistem de pensii, fără de care acesta nu ar putea funcţiona", se arată în motivarea publicată vineri pe site-ul Curţii Constituţionale.
CCR consideră că stabilirea valorii punctului de pensie nu este doar o chestiune tehnică, ci chiar elementul financiar central al întregului sistem de pensii publice bazat pe principiul contributivităţii.
"De aceea, în situaţia dată, din cauza modului de reglementare, nu este stabilită nicio valoare a punctului de pensie până la 1 septembrie 2021, ceea ce este inadmisibil prin perspectiva securităţii juridice în materie de pensii", se menţionează în documentul citat.
Curtea a reţinut că Legea nr.127/2019 privind sistemul public de pensii a stabilit iniţial că, de la data de 1 septembrie 2020, valoarea punctului de pensie este de 1.775 de lei, iar ulterior, art. 42 din OUG nr.135/2020 a stabilit, pentru aceeaşi dată de referinţă, o altă valoare - 1.442 de lei.
"Abrogarea pură şi simplă prin legea criticată a art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 nu repune în vigoare textul iniţial din Legea nr.127/2019, ci creează, în realitate, un vid legislativ. (...) Numai dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 ar fi fost respinsă, ar fi reintrat în vigoare dispoziţia de stabilire a punctului de pensie la 1.775 lei; ordonanţa de urgenţă fiind însă aprobată, dispoziţia de abrogare din cuprinsul legii de aprobare referitoare la un text din cuprinsul ordonanţei de urgenţă care modifică o normă juridică din actul de bază nu repune în vigoare această din urmă normă juridică în redactarea anterioară modificării realizate prin ordonanţa de urgenţă. Cu alte cuvinte, abrogarea modificării nu repune în vigoare norma juridică supusă modificării în redactarea sa anterioară acesteia", arată judecătorii constituţionali.
Ei constată că rezultă o situaţie paradoxală - soluţia normativă aleasă pentru concretizarea intenţiei autorilor amendamentului nu poate produce efectele juridice avute în vedere tocmai din cauza modului defectuos de redactare a textului normativ. În schimb, soluţia "produce efecte juridice distonante securităţii juridice", deoarece prin abrogarea prevederii legale ce stabilea punctul de pensie la 1.442 lei se pune problema eliminării chiar a soluţiei legislative care reglementează valoarea punctului de pensie.
"Astfel, ar rezulta că, în urma adoptării legii, nu ar mai exista o valoare a punctului de pensie, cel puţin până la data de 1 septembrie 2021, când valoarea acestuia ar deveni 1.875 lei, ci pur şi simplu valori concrete ale pensiilor aflate în plată. S-ar pune problema modului în care s-ar calcula pensiile în ipoteza deschiderii dreptului la pensie ulterior intrării în vigoare a legii criticate; astfel, acestea nu ar putea fi calculate tocmai pentru că nu există reglementată o valoare a punctului de pensie pentru o perioadă de timp ce se va încheia la 31 august 2021", se mai menţionează în motivare.
În ceea ce priveşte modificările referitoare la data de la care personalul didactic beneficiază de drepturile salariale aferente anului 2022, CCR observă că Legea-cadru nr. 153/2017 a urmărit, pentru perioada 2019-2022, creşterea în patru etape a drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice după o formulă unică şi unitară, fiecare creştere reprezentând un sfert din diferenţa dintre salariul de bază pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, ceea ce însemna o majorare în fiecare dintre cei patru ani a drepturilor salariale cu 25% din diferenţa dintre salariul aferent anilor 2022 şi 2018.
În cazul personalului didactic s-a dorit ca drepturile salariale să urmeze o creştere în trei etape, primele două identice ca mod de calcul cu regula generală, cea de-a treia etapă diferenţiindu-se prin faptul că, în esenţă, cuprinde o creştere devansată aferentă etapelor 3 şi 4 din reglementarea comună.
"Având în vedere regulile de tehnică legislativă, abrogarea art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 nu repune în vigoare dispoziţia potrivit căreia cadrele didactice beneficiază începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. (...) Din contră, abrogarea operată produce un vid legislativ care ar avea drept consecinţă fie imposibilitatea acordării salariilor de bază la nivelul anului 2022, nici măcar de la 1 ianuarie 2022, cadrele didactice rămânând astfel cu salariile aflate în plată în prezent, fie lipsirea de consistenţă normativă a normei speciale de la art.38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017 şi revenirea la regula comună [art.38 alin.(4) din Legea-cadru nr.153/2017], ceea ce ar impune acordarea etapei a 3-a de creştere a salariilor de la 1 ianuarie 2020, dată deja depăşită", se menţionează în motivare.
Judecătorii constituţionali constată că situaţia normativă este foarte confuză odată cu abrogarea art.43 din OUG nr.135/2020, ceea ce generează o insecuritate juridică ce are implicaţii asupra dreptului la salariu al personalului didactic. Prin urmare, art. I pct. 9 din legea criticată încalcă art.1 alin.(5) prin raportare la art. 41 din Constituţie.
"Întrucât viciul de neconstituţionalitate constatat priveşte în mod exclusiv elemente de conţinut proprii legii de aprobare, Curtea reţine că art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 au rămas în fondul activ al legislaţiei. În cadrul procedurii de reexaminare, revine Parlamentului competenţa de a infirma/confirma, în termeni clari şi neechivoci, atât valoarea punctului de pensie stabilită prin art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020, cât şi etapizarea creşterii drepturilor salariale pentru personalul didactic stabilită prin art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020", subliniază CCR.
Curtea Constituţională a admis, pe 13 ianuarie, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare.
De asemenea, CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.1-6 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor
O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen
Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă
Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch
IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter
Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis
Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu
Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini
Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B





