Bihor: Dosar penal pentru tentativă de omor în cazul unei femei înjunghiate de fostul iubit, un poliţist local
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a informat luni că procurorii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de tentativă de omor în cazul înjunghierii unei femei, duminică seara, pe strada Oneştilor din Oradea.
Principalul suspect este fostul iubit, poliţist local, care, după ce şi-a aplicat mai multe lovituri vătămătoare, a fugit imediat după atac.
Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim procurorul adjunct Sabău Gligor, în data de 10.01.2021, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla pe str. Oneştilor nr. 15 din Oradea, pe fondul unei stări conflictuale vechi, autorul i-a aplicat victimei K. L. I. în vârstă de 46 ani mai multe lovituri cu un corp tăietor înţepător în zona abdomenului şi a toracelui.
Victima a fost transportată la spital şi supusă unei intervenţii chirurgicale, iar leziunile i-au pus în primejdie viaţa, salvarea sa datorându-se tratamentului prompt şi calificat.
"Până în prezent în cauză nu s-a început urmărirea penală faţă de suspect, având în vedere că şi presupusul autor se află internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale," se arată în comunicat.
În cauză se efectuează în continuare cercetări penale pentru stabilirea situaţiei de fapt, a împrejurărilor în care au fost comise faptele şi tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate.
Femeia şi bărbatul cu care ar fi avut o relaţie, dar de care s-ar fi despărţit în urmă cu câteva luni, s-ar fi certat în maşina victimei, în parcarea din faţa blocului. Bărbatul a atacat-o cu un cuţit, lovind-o de mai multe ori, după care şi-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul şi a fugit de la locul faptei, încercând să se ascundă într-o clădire în construcţie din apropiere.
În zonă au ajuns mai multe echipaje de poliţie, dar şi procurori, care au început căutările agresorului, inclusiv cu ajutorul unui câine de serviciu. Coordonaţi de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, chestorul Alin Haniş, poliţiştii l-au găsit pe suspect câteva ore mai târziu, ascuns în clădirea aflată în construcţie, în apropiere de locul în care şi-a înjunghiat fosta iubită.
Chestorul Alin Haniş a confirmat, pentru AGERPRES, că bărbatul este poliţist local şi a deţinut funcţii de conducere în cadrul Poliţiei Locale Oradea, fiind, la un moment dat, chiar şeful acestei instituţii.
Potrivit medicului Hadrian Borcea, şeful UPU SMURD Bihor, femeia rănită a fost operată, starea ei fiind stabilă după intervenţia chirurgicală.
"Bărbatul a fost internat aseară cu mai multe plăgi, pe membrele inferioare şi superioare, abdomen, torace. A fost în permanenţă stabil şi conştient. Femeia a avut mai multe leziuni, în zona toracelui şi abdomenului. A fost operată şi a ieşit stabilă din operaţie' a declarat dr. Hadrian Borcea. AGERPRES/(A,AS-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Influencerul Makaveli, reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală (surse)
Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost reținut joi, pentru 24 de ore, într-un dosar de evaziune fiscală, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Makaveli a fost ridicat joi dimineața de polițiști și dus la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, pentru a fi au
Procurorul Sandu critică 'listele negre' de la CSM: Afirmația că 3.580 de judecători susțin acest demers e o minciună
Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, critică dur 'listele negre' cu jurnaliști, ONG-uri și politicieni, întocmite de Secția pentru judecători a Consiliului într-un document publicat miercuri, și susține că este o minciună afirmația că 3.580 de judecători susțin acest demers. Reacția lui Claudiu Sandu vine după ce, &icir
Gorj: Anchetă la IPJ după ce un bărbat a fugit în timpul unei intervenții de încătușare
Trei bărbați au fost reținuți pentru distrugere, complicitate la distrugere și instigare la distrugere, după ce doi dintre ei l-au ajutat pe cel de-al treilea să scape de cătușe, acesta reușind să fugă în timpul intervenției polițiștilor, au anunțat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit sursei cita
PTB: Reprezentanți ai unor instituții de creditare, cercetați pentru înșelăciune; prejudiciu - peste 8 milioane de lei
Patru persoane au fost plasate în arest la domiciliu și trei sunt cercetate sub control judiciar într-un dosar în care sunt acuzate de înșelăciune, cu un prejudiciu de peste 8 milioane de lei, informează joi Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, procurorii Parchetul
MApN: Armata României participă la ASTROFEST; generalul Dumitru Prunariu va susține o conferință
Statul Major al Apărării, prin Forțele Terestre, Forțele Navale, Forțele Aeriene și Agenția Spațială și de Radiocomunicații, participă, vineri și sâmbătă, la ASTROFEST 2026 - European Space & Science Festival. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, joi, AGERPRES, evenimentul este dedicat promovării științei, tehnologiei, inovării
Mureș: Cântărețul Cristian Pomohaci, arestat preventiv și în al doilea dosar; deciziile sunt definitive
Cântărețul Cristian Pomohaci rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile în dosarul referitor la infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, prin hotărâre definitivă a Tribunalului Mureș, după ce, în urmă cu o zi, Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut definitiv și decizia de emitere a mandatului de arestare prevent
Influencerul Makaveli, dus la audieri într-un dosar de evaziune fiscală (surse)
Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost săltat joi de polițiști și dus la audieri, într-un dosar de evaziune fiscală, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Audierea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în care sunt vizate patru persoane, Makaveli și tre
IGPF: Peste 343.000 de euro, descoperiți ascunși într-un microbuz condus de un ucrainean urmărit internațional
Un cetățean ucrainean, urmărit internațional, a fost prins cu suma de 343.700 de euro ascunsă în compartimente special amenajate într-un microbuz, în apropierea stației de taxare a podului Calafat-Vidin. 'Șoferul microbuzului, un cetățean ucrainean, era căutat de autoritățile din Ucraina în vederea arestării', informează Biroul
DNA: Șeful Serviciului Corp Control din cadrul ANPC - urmărit penal pentru trafic de influență
Bogdan-Eduard Dragomirescu, șef al Serviciului Corp Control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut și primit bani pentru a interveni pentru ca un club din stațiunea Mamaia să nu fie sancționat și să nu i se oprească tempora
Botosani: Percheziții la locuința unei femei care și-a îngropat copilul în curte
Procurorii Pachetului de pe lângă Tribunalul Botoșani fac, joi, percheziții la locuința unei femei din comuna Corni, care, în luna mai a acestui an, și-a îngropat copilul nou-născut în curte, a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Valeriu Chihaia. Potrivit acestuia, ancheta a fost declanșată după ce procurorii ar fi primit informa
Declic: CSM a creat un derapaj grav prin întocmirea de 'liste negre' cu jurnaliști și organizații civice
Comunitatea Declic acuză Consiliul Superior al Magistraturii că a creat 'un derapaj grav' prin întocmirea unor 'liste negre' cu jurnaliști și organizații civice care critică problemele din Justiție și anunță că va continua procesul în instanță prin care contestă numirea Liei Savonea în funcția de președintă a Înaltei Curți de Casație ș
Tribunalul Militar amână cu câteva zile pronunțarea sentinței în Dosarul '10 August'
Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a amânat pentru luni, 15 iunie, pronunțarea sentinței în primă instanță în Dosarul '10 August', în care foști șefi ai Jandarmeriei sunt judecați pentru reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018. La ultimul termen de judecată ar fi tre
Operațiunea Jupiter - ziua 4: Descinderi în 272 de locații în dosare de înșelăciune, fals, delapidare, contrabandă
Parchetul General și Poliția Română desfășoară joi, în a patra zi a Operațiunii Jupiter, 65 de acțiuni operative la nivel național, fiind puse în aplicare 272 de mandate de percheziție domiciliară și 102 de mandate de aducere. Conform unui comunicat al Parchetului General, activitățile vizează instrumentarea unor cauze penale privind infracți
Percheziții în patru județe și în București într-un caz de furt de mașini din străinătate vândute în România
Polițiștii au efectuat 16 percheziții în Dâmbovița, Ilfov, Buzău și Prahova, precum și în București într-un caz de furt de mașini din străinătate cărora le erau modificate seriile de șasiu și apoi erau vândute în România, informează, joi, IPJ Dâmbovița. Șase persoane au fost reținute în urma acestei acțiuni
Neamț: Primarul, viceprimarul și trei angajați ai Primăriei Grumăzești, trimiși în judecată
Primarul, viceprimarul și trei angajați ai Primăriei Grumăzești au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț. Primarul Constantin Matasă este acuzat de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și instigare la fals intelectual. 'S-a reținut că, în perioada noiemb

