VIDEO Stelian Ion: Guvernul a adoptat OUG de amânare a completurilor de 3 judecători pentru a nu se crea blocaje în sistem
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat, miercuri, că Guvernul a fost nevoit să adopte ordonanţa de urgenţă potrivit căreia se amână intrarea în vigoare a alcătuirii completurilor de trei judecători care judecă apelurile în instanţe, fiind vorba "de o chestie tehnică ce ţine doar de buna administrare a actului de justiţie".
"Guvernul României, după cum ştiţi încă de anul trecut, a ieşit de sub zodia Ordonanţei 13, este foarte clar că nu mai avem acea emoţie că se dau ordonanţe pe justiţie care să scoată lumea în stradă. În seara aceasta am fost nevoiţi să adoptăm o ordonanţă care se referă la aplicabilitatea unui articol din Legea 304 din 2004, referitor la organizarea judiciară. Însă este vorba de un articol unic, este vorba de o chestie tehnică ce ţine doar de buna administrare a actului de justiţie. Dacă nu ar fi intervenit de urgenţă prin această modalitate a Ordonanţei de Urgenţă, de la 1 ianuarie ar fi intrat în vigoare dispoziţiile care obligau constituirea de completuri de apel de câte trei judecători şi aveam o mare problemă în instanţele judecătoreşti, atât în privinţa proceselor civile, cât şi penale. Ca atare, am primit din partea Consiliului Suprem al Magistraturii, care este garantul independenţei justiţiei, o solicitare de a interveni de urgenţă în plan legislativ, pentru a nu se crea blocaje inacceptabile în sistemul judiciar", a precizat Stelian Ion, după şedinţa de Guvern.
El a spus că nu au fost examene de admitere în profesia de magistrat în această perioadă şi mulţi magistraţi s-au pensionat sau au ieşit din profesie, fiind "o mare problemă în privinţa încărcăturii de lucru pe fiecare judecător".
"De aceea, dacă ar fi intrat de la 1 ianuarie această prevedere, ar fi produs, cu siguranţă, blocaje, iar în final ar fi avut de suferit justiţiabilii, procesele începând să dureze foarte, foarte mult. Ca atare, luând în considerare solicitarea expresă a Consiliul Superior al Magistraturii, toate argumentele pe care ni le-au expus membrii acestui consiliu, de asemenea, faptul că ulterior, proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost avizat şi de către Consiliul Superior al Magistraturii şi de către Consiliul Legislativ, văzând că în Parlamentul României nu există posibilitatea tehnică pentru a adopta prin lege această modificare, mai erau foarte puţine zile şi pe acest calendar, de la învestirea acestui Guvern, pe acest calendar era absolut imposibil să se adopte o lege respectând toate termenele legale, ca să poată intra în vigoare până la 1 ianuarie 2021, am ales această soluţie, de a adopta o ordonanţă de urgenţă", a explicat ministrul Justiţiei.
El a mai spus că este doar o chestiune care ţine de buna administrare a justiţiei şi care a fost solicitată de sistemul judiciar, nefiind afectate instituţii judiciare.
"Nu se schimbă şi nu se desfiinţează instituţii, nu am propus, aşa cum au fost unele solicitări, desfiinţarea SIIJ, spre exemplu, prin ordonanţă de urgenţă. Vrem să facem acest lucru prin lege, aşa cum am specificat chiar şi în programul de guvernare. Deci nu sunt surprize de nicio natură. Singurele discuţii pe care le-am observat în spaţiul public, dar pe care le consider fără fundament, sunt acelea legate de referendumul care a fost organizat pe data de 26 mai 2019. Vă spun un lucru foarte, foarte clar: acel referendum a fost în sprijinul justiţiei, a fost organizat pentru a sprijini sistemul judiciar, pentru a nu fi atacată independenţa justiţiei, ori, această ordonanţă tocmai asta face, vine în sprijinul bunei administrări a justiţiei şi nu aduce niciun fel de de atac la independenţa justiţiei", a mai susţinut Stelian Ion. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Influencerul Makaveli, reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală (surse)
Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost reținut joi, pentru 24 de ore, într-un dosar de evaziune fiscală, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Makaveli a fost ridicat joi dimineața de polițiști și dus la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, pentru a fi au
Procurorul Sandu critică 'listele negre' de la CSM: Afirmația că 3.580 de judecători susțin acest demers e o minciună
Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, critică dur 'listele negre' cu jurnaliști, ONG-uri și politicieni, întocmite de Secția pentru judecători a Consiliului într-un document publicat miercuri, și susține că este o minciună afirmația că 3.580 de judecători susțin acest demers. Reacția lui Claudiu Sandu vine după ce, &icir
Gorj: Anchetă la IPJ după ce un bărbat a fugit în timpul unei intervenții de încătușare
Trei bărbați au fost reținuți pentru distrugere, complicitate la distrugere și instigare la distrugere, după ce doi dintre ei l-au ajutat pe cel de-al treilea să scape de cătușe, acesta reușind să fugă în timpul intervenției polițiștilor, au anunțat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit sursei cita
PTB: Reprezentanți ai unor instituții de creditare, cercetați pentru înșelăciune; prejudiciu - peste 8 milioane de lei
Patru persoane au fost plasate în arest la domiciliu și trei sunt cercetate sub control judiciar într-un dosar în care sunt acuzate de înșelăciune, cu un prejudiciu de peste 8 milioane de lei, informează joi Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, procurorii Parchetul
MApN: Armata României participă la ASTROFEST; generalul Dumitru Prunariu va susține o conferință
Statul Major al Apărării, prin Forțele Terestre, Forțele Navale, Forțele Aeriene și Agenția Spațială și de Radiocomunicații, participă, vineri și sâmbătă, la ASTROFEST 2026 - European Space & Science Festival. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, joi, AGERPRES, evenimentul este dedicat promovării științei, tehnologiei, inovării
Mureș: Cântărețul Cristian Pomohaci, arestat preventiv și în al doilea dosar; deciziile sunt definitive
Cântărețul Cristian Pomohaci rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile în dosarul referitor la infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, prin hotărâre definitivă a Tribunalului Mureș, după ce, în urmă cu o zi, Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut definitiv și decizia de emitere a mandatului de arestare prevent
Influencerul Makaveli, dus la audieri într-un dosar de evaziune fiscală (surse)
Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost săltat joi de polițiști și dus la audieri, într-un dosar de evaziune fiscală, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Audierea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în care sunt vizate patru persoane, Makaveli și tre
IGPF: Peste 343.000 de euro, descoperiți ascunși într-un microbuz condus de un ucrainean urmărit internațional
Un cetățean ucrainean, urmărit internațional, a fost prins cu suma de 343.700 de euro ascunsă în compartimente special amenajate într-un microbuz, în apropierea stației de taxare a podului Calafat-Vidin. 'Șoferul microbuzului, un cetățean ucrainean, era căutat de autoritățile din Ucraina în vederea arestării', informează Biroul
DNA: Șeful Serviciului Corp Control din cadrul ANPC - urmărit penal pentru trafic de influență
Bogdan-Eduard Dragomirescu, șef al Serviciului Corp Control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut și primit bani pentru a interveni pentru ca un club din stațiunea Mamaia să nu fie sancționat și să nu i se oprească tempora
Botosani: Percheziții la locuința unei femei care și-a îngropat copilul în curte
Procurorii Pachetului de pe lângă Tribunalul Botoșani fac, joi, percheziții la locuința unei femei din comuna Corni, care, în luna mai a acestui an, și-a îngropat copilul nou-născut în curte, a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Valeriu Chihaia. Potrivit acestuia, ancheta a fost declanșată după ce procurorii ar fi primit informa
Declic: CSM a creat un derapaj grav prin întocmirea de 'liste negre' cu jurnaliști și organizații civice
Comunitatea Declic acuză Consiliul Superior al Magistraturii că a creat 'un derapaj grav' prin întocmirea unor 'liste negre' cu jurnaliști și organizații civice care critică problemele din Justiție și anunță că va continua procesul în instanță prin care contestă numirea Liei Savonea în funcția de președintă a Înaltei Curți de Casație ș
Tribunalul Militar amână cu câteva zile pronunțarea sentinței în Dosarul '10 August'
Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a amânat pentru luni, 15 iunie, pronunțarea sentinței în primă instanță în Dosarul '10 August', în care foști șefi ai Jandarmeriei sunt judecați pentru reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018. La ultimul termen de judecată ar fi tre
Operațiunea Jupiter - ziua 4: Descinderi în 272 de locații în dosare de înșelăciune, fals, delapidare, contrabandă
Parchetul General și Poliția Română desfășoară joi, în a patra zi a Operațiunii Jupiter, 65 de acțiuni operative la nivel național, fiind puse în aplicare 272 de mandate de percheziție domiciliară și 102 de mandate de aducere. Conform unui comunicat al Parchetului General, activitățile vizează instrumentarea unor cauze penale privind infracți
Percheziții în patru județe și în București într-un caz de furt de mașini din străinătate vândute în România
Polițiștii au efectuat 16 percheziții în Dâmbovița, Ilfov, Buzău și Prahova, precum și în București într-un caz de furt de mașini din străinătate cărora le erau modificate seriile de șasiu și apoi erau vândute în România, informează, joi, IPJ Dâmbovița. Șase persoane au fost reținute în urma acestei acțiuni
Neamț: Primarul, viceprimarul și trei angajați ai Primăriei Grumăzești, trimiși în judecată
Primarul, viceprimarul și trei angajați ai Primăriei Grumăzești au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț. Primarul Constantin Matasă este acuzat de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și instigare la fals intelectual. 'S-a reținut că, în perioada noiemb

