Ministerul Justiţiei pune în dezbatere proiectul Strategiei Naţionale Împotriva Criminalităţii Organizate 2021-2024
Ministerul Justiţiei a anunţat luni că a finalizat şi a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naţionale Împotriva Criminalităţii Organizate 2021-2024, care, în opinia ministrului Cătălin Predoiu, "va ghida în mod eficient" răspunsul statului român asupra fenomenului.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, în perioada martie-august, la iniţiativa şi coordonarea Ministerului Justiţiei, au avut loc consultări interinstituţionale în vederea înfiinţării unui grup de lucru ce a inclus următoarele instituţii: Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Serviciul de Informaţii Externe (SIE), iar pentru definitivarea abordării strategice au mai fost consultate Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).
"Timp de aproape 4 luni, între august şi noiembrie 2020, am lucrat pentru a radiografia cât mai onest situaţia în care ne aflăm, capacitatea naţională de răspuns la provocările pe care le ridică criminalitatea organizată, contextul internaţional în care sunt plasate fluxurile infracţionale transfrontaliere. În acest timp, am beneficiat şi de expertiza specialiştilor FBI, cu ajutorul Ambasadei SUA la Bucureşti şi al Departamentului de Stat pentru Justiţie", a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, citat în comunicat.
MJ spune că Strategia Naţională împotriva Criminalităţii Organizate 2021-2024 este structurată pe cinci direcţii de acţiune: creşterea capacităţii de prevenire a fenomenului şi a rezilienţei în faţa acestuia; dezvoltarea capacităţii instituţionale de a lupta împotriva criminalităţii organizate; consolidarea intervenţiei împotriva formelor de manifestare a criminalităţii organizate; limitarea accesului grupurilor de crimă organizată la resurse financiare; consolidarea cooperării naţionale ţi internaţionale.
Din punct de vedere al rezultatelor, arată sursa citată, la finalul perioadei de implementare a strategiei, instituţiile responsabile vor fi în măsură să arate că şi-au consolidat capacităţile de prevenire şi contracarare a fenomenului în regim integrat. Totodată, cooperarea cu partenerii externi va fi mai intensă şi mai eficientă atât la nivel european, cât şi internaţional.
"Victimele acţiunilor întreprinse de reţele de criminalitate organizate vor beneficia de măsuri de protecţie ce le vor asigura redobândirea sentimentului de siguranţă şi de încredere în autorităţi. Martorii vor beneficia, de asemenea, de măsuri de protecţie proporţionale cu riscurile asumate în cadrul procesului penal şi necesare pentru o mai mare deschidere către cooperarea cu autorităţile judiciare şi, ulterior, reintegrarea acestora în societate. Cetăţenii se vor simţi mai în siguranţă şi vor asocia efectele pozitive ale reducerii fenomenului de criminalitate organizată cu eforturile susţinute din partea autorităţilor pe această linie", explică Ministerul Justiţiei.
"Supun acest proiect dezbaterii publice cu încrederea că înţelegem cu toţii nevoia de a riposta energic în faţa unui fenomen care ne victimizează ca societate. Sunt convins că, la sfârşitul procesului de consultare, vom avea o strategie care să ghideze în mod eficient pentru următorii patru ani răspunsul statului român la fenomenul criminalităţii organizate', a mai declarat Cătălin Predoiu, cu ocazia prezentării documentului. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brigada Rutieră: Restricții de trafic în București pe strada Dristorului, pentru reabilitarea liniei de tramvai
Circulația vehiculelor va fi restricționată de vineri seară, de la ora 23:00, pe strada Dristorului, pe sensul dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Bulevardul Camil Ressu, pentru executarea unei lucrări de reabilitare a liniei de tramvai. 'În acest context, traficul rutier va fi reconfigurat în ambele sensuri pe strada Dristorului
Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști
O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci
CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &
Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,
Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t
Un hacker din România care face parte din gruparea 'KillSec', reținut de DIICOT
DIICOT a reținut un tânăr de 24 de ani, acuzat că face parte dintr-o grupare de hackeri intitulată 'KillSec', în cadrul unei operațiuni internaționale care a reunit autorități judiciare din state europene și din SUA și care a vizat aproximativ 1.000 de atacuri informatice la nivel mondial. Conform unui comunicat al DIICOT,
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de amenzi în valoare de aproape 38.000 de lei susținătorilor lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.900 de lei, marți și miercuri, susținătorilor lui Călin Georgescu sosiți la sediul Arestului Central, pentru încălcări ale legii ce reglementează organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, avâ
Călin Georgescu a contestat în instanță sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia
Călin Georgescu a depus în instanță, prin avocați, o contestație împotriva sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia, procesul având termen la Tribunalul București pe data de 7 octombrie. Sechestrul a fost instituit de DIICOT pe 24 septembrie, în vederea recuperării prejudiciului de 1,1 milioane de euro ca
Neamț: Femeie înjunghiată mortal de soț, la Dumbrava Roșie
O femeie în vârstă de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost înjunghiată mortal de soț, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Crima s-a produs marți, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit între cei doi soți dar autorul a fost prins abia a doua zi. 'În ur
Buzău: Două persoane cercetate pentru înșelăciune după ce ar fi cerut bani, pretinzând că sunt actori străini
Două persoane sunt cercetate de polițiștii buzoieni pentru înșelăciune, după ce s-ar fi prezentat drept actori străini unei femei căreia i-ar fi solicitat suma de aproximativ 450.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Buzău, sub coordonarea Parchetul








