DNA: Alin Ţucmeanu a rămas angajat la ARR, deşi fusese condamnat în 2019; fosta şefă - cercetată şi ea
Alin Iulian Ţucmeanu, la data faptei director general adjunct în cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR), a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de neexecutare a sancţiunilor penale primite ca urmare a condamnării sale în 2019 pentru complicitate la dare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Alin Iulian Ţucmeanu, la data faptei director general adjunct în cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR), în prezent angajat la aceeaşi instituţie într-o funcţie de execuţie (economist gradul II), sub aspectul săvârşirii, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii de neexecutare a sancţiunilor penale.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, la data de 3 aprilie 2019, prin decizia penală 455/A, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat pe Alin Iulian Ţucmeanu, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
"Deşi a luat la cunoştinţă de dispoziţiile deciziei penale mai sus menţionate, inculpatul ar fi continuat să exercite funcţia de conducere în care fusese numit prin deciziile conducerii Autorităţii Rutiere Române până la data de 27 octombrie 2020, nefăcând niciun demers în vederea încetării acestei situaţii juridice şi executării pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public", se precizează în comunicat.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de Surulescu Aurelia, care a fost director general al ARR şi care l-ar fi menţinut în funcţie pe inculpat, contrar dispoziţiilor prevăzute în Codul Muncii. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Influencerul Makaveli, reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală (surse)
Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost reținut joi, pentru 24 de ore, într-un dosar de evaziune fiscală, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Makaveli a fost ridicat joi dimineața de polițiști și dus la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, pentru a fi au
Procurorul Sandu critică 'listele negre' de la CSM: Afirmația că 3.580 de judecători susțin acest demers e o minciună
Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, critică dur 'listele negre' cu jurnaliști, ONG-uri și politicieni, întocmite de Secția pentru judecători a Consiliului într-un document publicat miercuri, și susține că este o minciună afirmația că 3.580 de judecători susțin acest demers. Reacția lui Claudiu Sandu vine după ce, &icir
Gorj: Anchetă la IPJ după ce un bărbat a fugit în timpul unei intervenții de încătușare
Trei bărbați au fost reținuți pentru distrugere, complicitate la distrugere și instigare la distrugere, după ce doi dintre ei l-au ajutat pe cel de-al treilea să scape de cătușe, acesta reușind să fugă în timpul intervenției polițiștilor, au anunțat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit sursei cita
PTB: Reprezentanți ai unor instituții de creditare, cercetați pentru înșelăciune; prejudiciu - peste 8 milioane de lei
Patru persoane au fost plasate în arest la domiciliu și trei sunt cercetate sub control judiciar într-un dosar în care sunt acuzate de înșelăciune, cu un prejudiciu de peste 8 milioane de lei, informează joi Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, procurorii Parchetul
MApN: Armata României participă la ASTROFEST; generalul Dumitru Prunariu va susține o conferință
Statul Major al Apărării, prin Forțele Terestre, Forțele Navale, Forțele Aeriene și Agenția Spațială și de Radiocomunicații, participă, vineri și sâmbătă, la ASTROFEST 2026 - European Space & Science Festival. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, joi, AGERPRES, evenimentul este dedicat promovării științei, tehnologiei, inovării
Mureș: Cântărețul Cristian Pomohaci, arestat preventiv și în al doilea dosar; deciziile sunt definitive
Cântărețul Cristian Pomohaci rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile în dosarul referitor la infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, prin hotărâre definitivă a Tribunalului Mureș, după ce, în urmă cu o zi, Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut definitiv și decizia de emitere a mandatului de arestare prevent
Influencerul Makaveli, dus la audieri într-un dosar de evaziune fiscală (surse)
Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost săltat joi de polițiști și dus la audieri, într-un dosar de evaziune fiscală, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Audierea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în care sunt vizate patru persoane, Makaveli și tre
IGPF: Peste 343.000 de euro, descoperiți ascunși într-un microbuz condus de un ucrainean urmărit internațional
Un cetățean ucrainean, urmărit internațional, a fost prins cu suma de 343.700 de euro ascunsă în compartimente special amenajate într-un microbuz, în apropierea stației de taxare a podului Calafat-Vidin. 'Șoferul microbuzului, un cetățean ucrainean, era căutat de autoritățile din Ucraina în vederea arestării', informează Biroul
DNA: Șeful Serviciului Corp Control din cadrul ANPC - urmărit penal pentru trafic de influență
Bogdan-Eduard Dragomirescu, șef al Serviciului Corp Control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut și primit bani pentru a interveni pentru ca un club din stațiunea Mamaia să nu fie sancționat și să nu i se oprească tempora
Botosani: Percheziții la locuința unei femei care și-a îngropat copilul în curte
Procurorii Pachetului de pe lângă Tribunalul Botoșani fac, joi, percheziții la locuința unei femei din comuna Corni, care, în luna mai a acestui an, și-a îngropat copilul nou-născut în curte, a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Valeriu Chihaia. Potrivit acestuia, ancheta a fost declanșată după ce procurorii ar fi primit informa
Declic: CSM a creat un derapaj grav prin întocmirea de 'liste negre' cu jurnaliști și organizații civice
Comunitatea Declic acuză Consiliul Superior al Magistraturii că a creat 'un derapaj grav' prin întocmirea unor 'liste negre' cu jurnaliști și organizații civice care critică problemele din Justiție și anunță că va continua procesul în instanță prin care contestă numirea Liei Savonea în funcția de președintă a Înaltei Curți de Casație ș
Tribunalul Militar amână cu câteva zile pronunțarea sentinței în Dosarul '10 August'
Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a amânat pentru luni, 15 iunie, pronunțarea sentinței în primă instanță în Dosarul '10 August', în care foști șefi ai Jandarmeriei sunt judecați pentru reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018. La ultimul termen de judecată ar fi tre
Operațiunea Jupiter - ziua 4: Descinderi în 272 de locații în dosare de înșelăciune, fals, delapidare, contrabandă
Parchetul General și Poliția Română desfășoară joi, în a patra zi a Operațiunii Jupiter, 65 de acțiuni operative la nivel național, fiind puse în aplicare 272 de mandate de percheziție domiciliară și 102 de mandate de aducere. Conform unui comunicat al Parchetului General, activitățile vizează instrumentarea unor cauze penale privind infracți
Percheziții în patru județe și în București într-un caz de furt de mașini din străinătate vândute în România
Polițiștii au efectuat 16 percheziții în Dâmbovița, Ilfov, Buzău și Prahova, precum și în București într-un caz de furt de mașini din străinătate cărora le erau modificate seriile de șasiu și apoi erau vândute în România, informează, joi, IPJ Dâmbovița. Șase persoane au fost reținute în urma acestei acțiuni
Neamț: Primarul, viceprimarul și trei angajați ai Primăriei Grumăzești, trimiși în judecată
Primarul, viceprimarul și trei angajați ai Primăriei Grumăzești au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț. Primarul Constantin Matasă este acuzat de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și instigare la fals intelectual. 'S-a reținut că, în perioada noiemb

