ICCJ atacă la CCR legea prin care evazioniştii scapă de închisoare

Instanţa supremă a decis joi sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu neconstituţionalitatea proiectului adoptat de Camera Deputaţilor de modificare a Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care prevede că se poate aplica o amendă în locul închisorii, în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.
Decizia a fost luată în unanimitate de 74 de judecători de la Instanţa supremă, care au discutat acest subiect în cadrul Secţiilor Unite.
Potrivit unui comunicat al ICCJ, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite că se impune a se examina de către Curtea Constituţională dacă adoptarea actului normativ în discuţie s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.61 alin.(2) şi ale art.75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, în coordonatele trasate prin Decizia nr.679/2020 a Curţii Constituţionale, dar şi prin jurisprudenţa anterioară a acesteia, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor (Camera decizională) modifică substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie.
Totodată, sesizarea priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic pct.4 (art.10 alin.(12) din Legea nr.241/2014) în raport cu prevederile art.1 alin.(5) din legea fundamentală, sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii, astfel cum a fost conturat acest principiu în jurisprudenţa CCR şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât, contrar cerinţelor impuse de art.1 alin.(5) din legea fundamentală, dispoziţiile textului de lege arătat nu permit stabilirea, în mod clar, precis şi previzibil, care sunt inculpaţii care beneficiază de dispoziţiile art.10 din Legea nr.241/2015.
Proiectul a fost adoptat marţi de Camera Deputaţilor şi prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul:
* Art. 10, alin. (1): În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amendă.
* În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
* Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin.(1) şi (1 prim).
Ministerul Justiţiei a anunţat că va propune Guvernului atacarea la Curtea Constituţională a acestei prevederi din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Potrivit Ministerului Justiţiei, proiectul a fost avizat negativ de către Guvern şi a mai fost atacat la CCR, Curtea acceptând obiecţiunile de neconstituţionalitate şi declarând proiectul neconstituţional în ansamblul său.
Astfel, iniţial, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională, care a admis obiecţiunile de neconstituţionalitate prin Decizia nr.147/2019.
La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat marţi unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, eliberat din funcție ca urmare a excluderii din magistratură
Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat, marți, decretul privind eliberarea din funcția de judecător a lui Răzvan Vladimir Davidencu de la Judecătoria Constanța, ca urmare a excluderii din magistratură, potrivit Administrației Prezidențiale. În octombrie anul trecut, CSM a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva
Giurgiu: Placă comemorativă pentru polițiștii decedați în timpul serviciului, dezvelită la sediul IPJ
O placă comemorativă pentru cei cinci polițiști giurgiuveni care au decedat în timpul serviciului, în perioada 1981-2017, a fost dezvelită, marți, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Placa a fost montată la sediul IPJ, din strada Călugăreni, cu sprijinul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.
Predoiu, de ziua Poliției: În ultimii doi ani ați destructurat 279 de grupări de criminalitate organizată
Cifrele Poliției Române spun că în ultimii doi ani au fost destructurate 279 de grupuri de criminalitate organizată, dar acestea nu sunt doar rezultate, aceste numere sunt vieți salvate, a declarat, marți, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la ceremonia organizată cu ocazia împlinirii a 203 ani de atestare a Poliției Române.
'Stegarul dac', care s-a urcat într-un copac de la Arestul Central, a renunțat la protest
Cezar Cătălin Avrămuță, bărbatul cunoscut ca 'stegarul dac', care s-a urcat, luni, într-un copac de la Arestul Central al Capitalei, a renunțat la acțiunile sale marți, în jurul orei 13,15, și se află în custodia polițiștilor, informează Biroul de presă al Poliției Capitalei. 'Precizăm faptul că bărbatul nu a suferit vătămări, ace
Descinderi într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu tutun
Procurorii Parchetului General au efectuat marți patru percheziții domiciliare pe raza județului Ilfov într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu tutun. Descinderile au loc după ce anchetatorii au primi
Botoșani: Contrabandiști cu țigări reținuți cu focuri de armă la frontiera cu Republica Moldova
Polițiștii de frontieră din Botoșani au fost nevoiți să facă uz de armă pentru prinderea unor contrabandiști cu țigări la frontiera cu Republica Moldova, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Botoșani, Minodora Răcnea. Potrivit acesteia, în urma acțiunii, au fost confiscate
DGPMB: 13 noi percheziții la participanții la violențele de la protestul din fața BEC
Polițiștii Capitalei au pus în aplicare, marți, 13 mandate de percheziție în municipiul București și în județele Ilfov și Dâmbovița, la domiciliile mai multor persoane care au participat la violențele de la protestul din fața Biroului Electoral Central din data de 9 martie. 'Serviciul de Investigații Criminale, &ici
Percheziții la CFR Călători într-un dosar de abuz în serviciu și delapidare
Polițiștii de la Secția Regională de Poliție Transporturi București efectuează marți 39 de percheziții la sediul central al CFR Călători și locații din mai multe județe, într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, f
Vaslui: Omul de afaceri Emil Savin, denunțătorul lui Dumitru Buzatu, audiat la Tribunal
Omul de afaceri Emil Savin, martor denunțător cu identitate reală în dosarul în care Dumitru Buzatu este acuzat de luare de mită, a fost audiat, luni, la Tribunalul Vaslui, într-o ședință care a durat aproximativ opt ore. Afaceristul a susținut în fața instanței că era de notorietate faptul că Dumitru Buzatu, în calitate de președ
Încă 30 de zile de arest pentru mercenarii lui Potra
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, luni, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare pe numele mercenarilor din gruparea lui Horațiu Potra. Astfel, Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfred Ioan Hauptman vor sta încă 30 de zile în arest preventiv, iar alți 11 în arest la domiciliu. În continuare, Hora
Parchet: Două persoane arestate la domiciliu în legătură cu fraudarea de fonduri din programul StartUp Nation III
Două persoane au fost plasate în arest la domiciliu, după ce ar fi folosit o schemă complexă de fraudare pentru a obține un contract de prefinanțare în cadrul programului StartUp Nation III, a informat, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, vineri, la propunerea procurorilor
Predoiu: Scăderea migrației ilegale cu aproape 80% este fără precedent ca nivel de performanță în Europa
Scăderea migrației ilegale cu aproape 80% în ultimii doi ani este fără precedent ca nivel de performanță în Europa, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia inaugurării noului sediu al Poliției Orașului Popești-Leordeni. 'Am cerut Poliției Române, la preluarea mandatului, o relansare, o intensificare a ef
Brigada Rutieră deschide o anchetă după ce Andrew Tate a gonit cu bolidul prin București
Poliția Rutieră a deschis o anchetă după ce influencerul Andrew Tate a postat un filmuleț pe rețeaua X, gonind cu peste 150 km/h cu o mașină sport prin București. 'În urma apariției în spațiul public a unei filmări, în care este surprins conducătorul unui autovehicul, care ar încălca mai multe reguli de circulație, în timp ce
Vrancea: Cinci tineri, reținuți în urma conflictului de la Slobozia Bradului
Cinci tineri cu vârste între 21 și 33 de ani au fost reținuți de polițiști luni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere, în urma conflictului de l
Ministrul Justiției, despre întoarcerea fraților Tate în România: O atitudine corectă, se supun întru totul justiției
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, consideră că frații Andrew și Tristan Tate au avut 'o atitudine corectă' prin faptul că s-au întors în România și că 'se supun întru totul justiției'. Prezent, luni, la prezentarea bilanțului Instanței supreme, ministrul Justiției a fost întrebat de jurnaliști dacă întoarc