Neamţ: Trei persoane, reţinute pentru contrabandă cu alcool şi ţigări în urma unor percheziţii domiciliare
Trei persoane cu vârste între 35 şi 64 de ani au fost reţinute joi, pentru 24 de ore, în urma unor percheziţii domiciliare în municipiul reşedinţă şi localităţile limitrofe, la suspecţi de contrabandă cu ţigarete şi alcool, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
"La data de 10 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Neamţ, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, au efectuat 22 de percheziţii domiciliare în municipiul Piatra Neamţ şi în localităţile limitrofe, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete şi alcool. În urma descinderilor, poliţiştii au descoperit 314 litri de alcool şi 31.483 de pachete de ţigarete, susceptibile a fi provenite din contrabandă, pe care le-au ridicat, în vederea indisponibilizării", au precizat reprezentanţii IPJ Neamţ.
Potrivit Poliţiei, în urma percheziţiilor şi a probatoriului administrat, trei persoane cu vârste cuprinse între 35 şi 64 de ani au fost conduse la audieri şi, ulterior, au fost reţinute pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.
Din cercetări a reieşit că, în perioada iulie - decembrie, persoanele în cauză ar fi asigurat preluarea, depozitarea, transportul şi distribuirea către consumatori a ţigaretelor de contrabandă, produse care ar fi fost comercializate preponderent în judeţul Neamţ.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 350.000 de lei.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. În activităţi au fost angrenaţi criminalişti, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Serviciului de Ordine Publică şi Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale. AGERPRES/(AS - autor: Dana Lepădatu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brigada Rutieră: Restricții de trafic în București pe strada Dristorului, pentru reabilitarea liniei de tramvai
Circulația vehiculelor va fi restricționată de vineri seară, de la ora 23:00, pe strada Dristorului, pe sensul dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Bulevardul Camil Ressu, pentru executarea unei lucrări de reabilitare a liniei de tramvai. 'În acest context, traficul rutier va fi reconfigurat în ambele sensuri pe strada Dristorului
Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști
O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci
CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &
Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,
Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t
Un hacker din România care face parte din gruparea 'KillSec', reținut de DIICOT
DIICOT a reținut un tânăr de 24 de ani, acuzat că face parte dintr-o grupare de hackeri intitulată 'KillSec', în cadrul unei operațiuni internaționale care a reunit autorități judiciare din state europene și din SUA și care a vizat aproximativ 1.000 de atacuri informatice la nivel mondial. Conform unui comunicat al DIICOT,
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de amenzi în valoare de aproape 38.000 de lei susținătorilor lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.900 de lei, marți și miercuri, susținătorilor lui Călin Georgescu sosiți la sediul Arestului Central, pentru încălcări ale legii ce reglementează organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, avâ
Călin Georgescu a contestat în instanță sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia
Călin Georgescu a depus în instanță, prin avocați, o contestație împotriva sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia, procesul având termen la Tribunalul București pe data de 7 octombrie. Sechestrul a fost instituit de DIICOT pe 24 septembrie, în vederea recuperării prejudiciului de 1,1 milioane de euro ca
Neamț: Femeie înjunghiată mortal de soț, la Dumbrava Roșie
O femeie în vârstă de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost înjunghiată mortal de soț, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Crima s-a produs marți, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit între cei doi soți dar autorul a fost prins abia a doua zi. 'În ur
Buzău: Două persoane cercetate pentru înșelăciune după ce ar fi cerut bani, pretinzând că sunt actori străini
Două persoane sunt cercetate de polițiștii buzoieni pentru înșelăciune, după ce s-ar fi prezentat drept actori străini unei femei căreia i-ar fi solicitat suma de aproximativ 450.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Buzău, sub coordonarea Parchetul








