MApN: Achiziţia sistemului SIML pentru dotarea Armatei României, în procedură de aprobare de către Congresul SUA
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale (MApN) salută finalizarea de către Departamentul de Stat al SUA a procesului de evaluare a cererii României privind disponibilitatea achiziţionării Sistemului de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă - SIML şi notificării, în acest sens, a Congresului SUA, conform procedurilor standard americane.
"Pentru îndeplinirea misiunilor la standarde adaptate provocărilor actuale, Forţele Navale au nevoie de un sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă nou, modern, interoperabil cu celelalte sisteme care urmează să intre în dotarea forţelor navale şi cu cele din dotarea altor state membre ale NATO. Conform cerinţelor Forţelor Navale, parametrii SIML trebuie să permită îndeplinirea misiunii de descurajare, neutralizare sau distrugere a navelor de suprafaţă adverse, dar şi de apărare a căilor de comunicaţii maritime proprii", informează MApN într-un comunicat transmis vineri seară.
Potrivit sursei citate, la nivelul MApN, programul de înzestrare SIML a fost fundamentat prin parcurgerea tuturor etapelor prevăzute în sistemul integrat de management al achiziţiilor pentru apărare. În urma analizei documentelor de program, a reieşit că singurul sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă complet operaţional, modern, testat şi livrat către forţe armate din state NATO (Polonia), şi care se pliază cel mai bine pe cerinţele operaţionale, este sistemul bazat pe racheta Naval Strike Missile (NSM). Alte state ale căror forţe armate au în dotare racheta NSM (dar nu şi sistemul) sunt Germania, Norvegia, Statele Unite ale Americii şi Malaezia.
Prin proiectul de lege care va fi înaintat Parlamentului se propune aprobarea atribuirii de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat de tip Letter of Offer and Acceptance - LOA specifice Programului Foreign Military Sales - FMS, pentru realizarea "Capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă", aferentă programului de înzestrare SIML. Prin implementarea acestui program va fi asigurat, pe lângă sistemul propriu-zis, şi pachetul de suport logistic iniţial, instruirea militarilor privind folosirea în luptă a sistemului şi actualizarea permanentă a bazei de date privind parametrii tactici ai ţintelor, precizează ministerul.
Costurile programului de înzestrare "Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă" (SIML), aşa cum sunt cuprinse în proiectul de lege care va fi înaintat Parlamentului, sunt estimate la 200 milioane euro, fără TVA, urmând ca valoarea exactă să fie stabilită în urma derulării procedurii de achiziţie, aşa cum va fi stabilită prin lege de Parlament.
Procedura specifică anterioară de achiziţie pentru SIML a fost anulată de autoritatea contractantă ca urmare a faptului că singurul operator economic care a depus o ofertă în cadrul procedurii specifice reglementată de HG 630/2018 nu a mai dorit continuarea negocierilor din cadrul etapei a II-a. Faţă de procedura anterioară, în proiectul actual configuraţia sistemului a crescut atât în complexitate, cât şi în numărul de instalaţii mobile de lansare şi în numărul de muniţii care vor fi achiziţionate, se arată în comunicat.
Conform acestuia, după aprobarea Congresului SUA şi a Parlamentului României urmează a fi purtate discuţii şi negocieri de natură tehnică pentru stabilirea configuraţiei finale a achiziţiei, dar şi modul de punere în practică, prin cooperare tehnologică şi industrială a unei capacităţi de producţie şi realizare a mentenanţei constituită la nivelul unui operator economic român, care va fi o capacitate strategică, aşa cum este definită de Legea nr. 232/2016 (art. 5, alin. b).
"Pe lângă înfiinţarea unor locuri de muncă înalt calificate, realizarea unei infuzii de capital în economia românească şi dezvoltarea unei facilităţi de nivel tehnologic de ultimă generaţie în industria naţională de apărare, această cerinţă răspunde şi unui interes naţional de securitate, astfel încât în situaţii de criză sau război să nu fie necesară trimiterea echipamentelor în afara teritoriului naţional pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii sau mentenanţă", menţionează MApN.
Achiziţia Sistemului de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă face parte din cele cinci programe de înzestrare prevăzute în Planul de înzestrare a Armatei României pentru care Parlamentul a transmis, în anul 2020, aprobarea prealabilă de iniţiere a procedurilor de atribuire a contractelor aferente.
Prin achiziţia SIML de la Guvernul SUA se asigură accesul la instruirea personalului pentru folosirea în luptă a sistemului pe baza experienţei practice a Armatei SUA (acces la proceduri de instruire inclusiv cele clasificate), accesul la bazele de date cu caracteristicile/parametrii tactici ai ţintelor (acces la bazele de date clasificate proprietate a guvernului SUA), interoperabilitatea în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, furnizarea echipamentelor criptografice şi cu regim special integrate în SIML (acestea vor permite accesul la comunicaţii de voce şi date, în mod criptat bazat pe tehnologii proprietate a Guvernului SUA).
"Aceste elemente sunt esenţiale în realizarea capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă, aferentă programului de înzestrare SIML, care se poate realiza numai prin contract de tip acord guvern la guvern, între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, în cadrul Programului Foreign Military Sales (FMS)", se subliniază în comunicat.
Obiectivul de înzestrare este planificat a fi realizat până în anul 2024. AGERPRES/(AS-editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Ministerul Apararii Nationale, Romania/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor
O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen
Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă
Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch






