Dorneanu: În nicio ţară europeană un prim-ministru nu-şi permite asemenea atacuri suburbane la adresa Curţii Constituţionale
Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a declarat, joi, că are în vedere sesizarea Comisiei de la Veneţia, Consiliului Europei şi Asociaţiei Curţilor Constituţionale din Europa în privinţa declaraţiilor premierului Ludovic Orban împotriva CCR, adăugând că în nicio ţară din Europa un prim-ministru nu-şi permite să aibă "asemenea atacuri suburbane la adresa Curţii".
"Am impresia că prim-ministrul are o altfel de pandemie împotriva Curţii Constituţionale şi a mea personal, incitând opinia publică împotriva acestei importante instituţii. (...) Din păcate, am impresia că scaunul a adăugat acelui cuvânt 'pandemie' alte dimensiuni specifice bolii scaunului. Eu l-am cunoscut şi îl cunosc pe domnul prim-ministru de mulţi ani şi de aceea am un pic de fereală şi un pic de respect să-i răspund în aceiaşi termeni pe care i-a folosit dânsul cu politruci şi cu nu ştiu ce. Ştiu că dânsul a urmat studii la TCM Braşov, nu ştiu dacă a făcut înalte studii pe care să le şi absolve, politice, care să justifice să ne califice pe noi, Curtea Constituţională, cum ne califică. Eu nu mă refer la mine, toţi colegii mei sunt profesionişti cu expertiză care nu pot fi calificaţi în niciun chip politruci", a spus Dorneanu, la Antena 3.
El a susţinut că Ludovic Orban incită opinia publică împotriva CCR.
"Îmi pare rău că răspândeşte asemenea idei în spaţiul public şi incită opinia publică împotriva CCR, care ea ar fi cea care e vinovată de răspândirea pandemiei, de nerespectarea hotărârilor aleşilor. Noroc că a apărut şi doamna Weber, Avocatul Poporului, şi mai împărţim vina de a fi distrugătorii ţării şi democraţiei. Vreau să-i amintesc domnului prim-ministru că noi, instituţia CCR, suntem una dintre cele mai importate instituţii care apără statul de drept şi promovează statul de drept. În nicio ţară din Europa un prim-ministru nu-şi permite să aibă un asemenea limbaj şi asemenea atacuri suburbane la adresa Curţii Constituţionale", a adăugat Valer Dorneanu.
Întrebat dacă va sesiza organismele internaţionale, Dorneanu a spus că are în vedere acest lucru.
"O să discut cu colegii mei, am mai avut asemenea discuţii şi am tot avut rezerve asupra oportunităţii de a face un demers. Cred acum că lucrurile au luat o amploare care impune neapărat o asemenea intervenţie la Comisia de la Veneţia, la Consiliul Europei, la Asociaţia Curţilor Constituţionale. (...) Avem în vedere să sesizăm Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei şi, în mod sigur, Asociaţia Curţilor Constituţionale din Europa', a adăugat acesta.
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că decizia CCR privind legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor i se pare "abracadabrantă" şi "o încălcare flagrantă a Constituţiei de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituţiei".
"Trebuie schimbat ceva. Nu se mai poate aşa. Trebuie schimbată componenţa CCR, trebuie eliminaţi politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistraţi cu cariere în spate. (...) Ca să nu spun că multe dintre deciziile de acolo vin împotriva intereselor fundamentale ale României. Dau exemplu numai decizia legată de lipsirea autorităţilor sanitare şi a Guvernului de orice mijloc de a opri răspândirea virusului, care a provocat cea mai spectaculoasă creştere a numărului de cazuri. (...) Nu pot să înţeleg o asemenea decizie. Noi, guvernul, am atacat la CCR legea prin care parlamentul, o majoritate parlamentară şi-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor. (...) Ce se întâmplă dacă o majoritate parlamentară nu pune pe ordinea de zi proiect de lege privitor la stabilirea datei alegerilor? Că nimeni nu răspunde. Care e interesul unui parlamentar dintr-o majoritate? Să prelungească mandatul cât mai mult, mai ales dacă nu va mai fi pe listă în alegerile parlamentare", a afirmat Orban.
Potrivit premierului, "ordinele sunt date de Florin Iordache şi alţii către Valer Dorneanu şi judecătorii numiţi politic, care iau pe bandă rulantă decizii care nu mai au nicio legătură cu Constituţia României şi cu democraţia". AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brigada Rutieră: Restricții de trafic în București pe strada Dristorului, pentru reabilitarea liniei de tramvai
Circulația vehiculelor va fi restricționată de vineri seară, de la ora 23:00, pe strada Dristorului, pe sensul dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Bulevardul Camil Ressu, pentru executarea unei lucrări de reabilitare a liniei de tramvai. 'În acest context, traficul rutier va fi reconfigurat în ambele sensuri pe strada Dristorului
Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști
O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci
CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &
Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,
Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t
Un hacker din România care face parte din gruparea 'KillSec', reținut de DIICOT
DIICOT a reținut un tânăr de 24 de ani, acuzat că face parte dintr-o grupare de hackeri intitulată 'KillSec', în cadrul unei operațiuni internaționale care a reunit autorități judiciare din state europene și din SUA și care a vizat aproximativ 1.000 de atacuri informatice la nivel mondial. Conform unui comunicat al DIICOT,
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de amenzi în valoare de aproape 38.000 de lei susținătorilor lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.900 de lei, marți și miercuri, susținătorilor lui Călin Georgescu sosiți la sediul Arestului Central, pentru încălcări ale legii ce reglementează organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, avâ
Călin Georgescu a contestat în instanță sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia
Călin Georgescu a depus în instanță, prin avocați, o contestație împotriva sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia, procesul având termen la Tribunalul București pe data de 7 octombrie. Sechestrul a fost instituit de DIICOT pe 24 septembrie, în vederea recuperării prejudiciului de 1,1 milioane de euro ca
Neamț: Femeie înjunghiată mortal de soț, la Dumbrava Roșie
O femeie în vârstă de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost înjunghiată mortal de soț, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Crima s-a produs marți, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit între cei doi soți dar autorul a fost prins abia a doua zi. 'În ur
Buzău: Două persoane cercetate pentru înșelăciune după ce ar fi cerut bani, pretinzând că sunt actori străini
Două persoane sunt cercetate de polițiștii buzoieni pentru înșelăciune, după ce s-ar fi prezentat drept actori străini unei femei căreia i-ar fi solicitat suma de aproximativ 450.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Buzău, sub coordonarea Parchetul








