Obiecţie de neconstituţionalitate formulată de AP vizând actul normativ pentru modificarea Legii referitoare la profesia de medic veterinar
Avocatul Poporului (AP) a înaintat Curţii Constituţionale o obiecţie de neconstituţionalitate vizând prevederile actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar.
"Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar (...) contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind caracteristicile statului de drept şi art. 1, alin. (5), în componenta sa privind principiul legalităţii şi principiul securităţii raporturilor juridice, art. 45 privind libertatea economică şi art. 135 alin. (1) referitor la principiile economiei de piaţă", se arată în obiecţia de neconstituţionalitate, postată, vineri, pe site-ul AP.
AP menţionează că, în prezent, la nivel european, cadrul legal de reglementare privind produsele medicinale veterinare este reprezentat de Regulamentul (UE) 2019/6 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind produsele medicinale veterinare şi de abrogare a Directivei 2001/82/CE, intrat în vigoare şi cu termen de aplicare obligatoriu pentru statele membre până pe 28 ianuarie 2022.
În Considerentul (76) din preambulul Regulamentului se menţionează că statele membre ar trebui să poată impune condiţii mai stricte, justificate de protecţia sănătăţii publice sau a animalelor sau de protecţia mediului pentru punerea la dispoziţie a produselor medicinale veterinare oferite spre vânzarea cu amănuntul, dacă respectivele condiţii sunt proporţionale cu riscul prezentat şi nu limitează în mod nejustificat funcţionarea pieţei interne.
AP menţionează că actul normativ pentru modificarea Legii nr. 160/1998 prevede obligativitatea desfăşurării activităţii din cadrul farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare exclusiv în prezenţa unui medic veterinar şi că nerespectarea sa atrage răspunderea contravenţională. AP precizează că acelaşi act normativ face referire la obligativitatea deţinerii acţionariatului majoritar şi a majorităţii voturilor în cadrul adunării generale de către medici veterinari.
"Deşi impune condiţii care modifică substanţial cadrul legal în vigoare, actul normativ criticat nu reglementează dispoziţii tranzitorii referitoare la termene adecvate pentru îndeplinirea noilor obligaţii impuse de leguitor. Or, absenţa termenului de implementarea a acestora creează o disproporţie vădită între interesul public protejat (sănătatea publică şi a animalelor) şi destinatarii normei juridice, afectând direct libertatea economică şi principiile economiei de piaţă şi indirect, dreptul consumatorilor finali, care ajung să resimtă toate consecinţele negative generate de situaţia de blocaj care se produce ca efect imediat al adoptării modificărilor legislative, în sensul că proprietarilor de animale le va fi limitat/îngrădit accesul la medicamente veterinare necesare sănătăţii animalelor deţinute", afirmă AP.
Avocatul Poporului consideră necesară reglementarea unui termen adecvat pentru implementarea măsurilor preconizate de lege.
Condiţionarea defăşurării activităţii din cadrul farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare de prezenţa unui medic veterinar, sub sancţiune contravenţională, este imposibil de realizat în timp scurt, în condiţiile unui număr redus de medici veterinari raportat la necesarul de farmacii/puncte farmaceutice veterinare, cu atât mai mult cu cât e greu de crezut că un medic veterinar va alege activitatea de comercializare a produselor medicinale veterinare în cadrul unei farmacii veterinare sau al unui punct farmaceutic veterinar în detrimentul activităţii sale desfăşurate într-un cabinet medical-veterinar. Consecinţa imediată este desfiinţarea acelor farmacii/puncte farmaceutice veterinare care nu reuşesc să angajeze un medic veterinar, menţionează AP.
"Chiar dacă atât Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea CJUE în cauza C-297/16, CMVRO), cât şi Curtea Constituţională (Decizia nr. 511/2017) au decis că exclusivitatea medicilor veterinari în ce priveşte comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de tip special şi a medicamentelor de uz veterinar se justifică din perspectiva valorilor apărate prin intermediul acestei prevederi şi a gravităţii consecinţelor ce pot apărea în cazul unei soluţii legislative diferite, apreciem că impunerea de reguli noi fără reglementarea unui termen adecvat şi rezonabil care să permită subiectului de drept să răspundă noilor cerinţe legislative reprezintă şi o încălcare a exigenţelor constituţionale sub aspectul principiului securităţii juridice şi a principiului încrederii legitime", arată obiecţia de neconstituţionalitate a AP. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central
Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desf
'Stegarul dac', reținut de procurori după ce a agresat un jandarm în fața Arestului Central
Cezar Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul dac', a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat vineri seara un jandarm în timp ce se afla în fața Arestului Central al Capitalei, unde se desfășoară de câteva zile un protest al susținătorilor lui Călin Georgescu. 'La data de 2 octombrie 2026, &i
VIDEO Percheziții la membrii unei rețele de tip piramidal care transportau migranți ascunși în autotrenuri spre Germania
Șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani sunt cercetate de procurorii DIICOT și polițiștii din Caraș-Severin pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, după ce au format o rețea de tip piramidal care transporta ilegal persoane către state din vestul Europei, a informat Inspectoratul General al Poliției Rom&ac
Polițiști amenințați cu cuțitul de un bărbat care jefuise o locuință din Capitală
Un bărbat care jefuise o locuință din Sectorul 6 al Capitalei a încercat să scape de polițiștii care îl urmăreau amenințându-i cu un cuțit, el fiind imobilizat în cele din urmă fără ca nimeni să fie rănit. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, joi, în jurul orei 10:00, polițiștii Secției 20 Poliție au fos
Peste 900 de tablete și fiole cu substanțe anabolizante și dopante, găsite în mașina unui bulgar la Calafat
Polițiștii de frontieră au găsit în mașina unui bulgar, în timpul unui control efectuat în apropierea stației de taxare a podului Calafat - Vidin, peste 900 de tablete și fiole care conțin substanțe anabolizante și dopante. Conform unui comunicat al IGPF remis sâmbătă, pe 1 octombrie, în jurul orei 22:00, polițiștii de frontieră d
Brigada Rutieră: Restricții de trafic în București pe strada Dristorului, pentru reabilitarea liniei de tramvai
Circulația vehiculelor va fi restricționată de vineri seară, de la ora 23:00, pe strada Dristorului, pe sensul dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Bulevardul Camil Ressu, pentru executarea unei lucrări de reabilitare a liniei de tramvai. 'În acest context, traficul rutier va fi reconfigurat în ambele sensuri pe strada Dristorului
Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști
O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci
CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &
Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,
Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t







