logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DNA: Fostul director Unifarm, trimis în judecată pentru corupţie; a cerut 760.000 de euro mită în pandemie

Imagine din galeria Agerpres

Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, respectiv 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.

Potrivit unui comunicat al DNA, Adrian Eugen Ionel va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată Daniela Lizica Maria Radu, la data faptelor şef serviciu comercial al CN Unifarm SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual.

Conform DNA, în contextul declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgenţă pentru sănătatea publică la nivel internaţional din cauza infecţiilor cu noul coronavirus, Guvernul a emis OUG nr.11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală (printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele şi măştile de protecţie), precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.

CN Unifarm SA a fost desemnată, alături de alte instituţii publice, să efectueze achiziţii de astfel de echipamente de protecţie.

În acest context, Adrian Ionel ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID-19 - 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cât şi a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

Procurorii spun că acelaşi document ar fi fost semnat şi de Maria Lizica Daniela Radu, în calitate de şef serviciu comercial în cadrul CN Unifarm SA, pe care, ulterior, Adrian Ionel ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective.

În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Adrian Ionel şi intermediar, la un restaurant din Bucureşti, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului şi a preţului echipamentelor de protecţie.

"Pentru acest 'serviciu', persoana intermediară ar fi pretins de la reprezentanţii societăţii comerciale, pentru sine şi pentru funcţionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească cei 760.000 euro amintiţi anterior. Deoarece societatea comercială furnizoare nu ar fi achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18% convenit iniţial, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al CN Unifarm SA, a decis rezilierea unilaterală a contractului. Totuşi, anterior, firma respectivă ar fi reuşit să livreze cantităţile de 1 milion de măşti chirurgicale (neconforme cu standardele stipulate în contract) şi 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menţionate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei (reprezentând doar valoarea măştilor respective)", precizează DNA.

Conform DNA, prin această modalitate s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către societatea beneficiară a contractului.

În cauză s-a mai reţinut că, la data de 6 iunie 2016, Adrian Ionel ar fi dobândit calitatea de director general al CN Unifarm SA cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Concret, în calitate de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Unifarm SA, acesta ar fi votat, la şedinţa din aceeaşi dată, numirea sa ca director general al companiei.

Or, dispoziţiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, interzic în mod expres ca preşedintele Consiliului de Administraţie să fie numit şi director general, aspect ignorat de membrii acestuia, printre care şi Adrian Ionel.

În aceeaşi zi, Adrian Ionel ar fi emis şi ar fi semnat o decizie, în urma căreia, în perioada 14 iulie 2016 - 25 mai 2020, ar fi obţinut venituri nete în cuantum de 498.722 lei.

În cauză, CN Unifarm SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 2.380.000 lei.

În dosar, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţin celor doi inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu trei inculpaţi (persoana intermediară şi doi reprezentanţi ai societăţii beneficiare a contractului), în sarcina acestora reţinându-se săvârşirea unor infracţiuni de trafic şi cumpărare de influenţă.

În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei inculpaţi, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise la Tribunalul Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 88

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 21:21

Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor

O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități

Justitie si interne 06-11-2026 15:59

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism

Justitie si interne 06-11-2026 15:18

Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni

Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă

Justitie si interne 06-11-2026 14:55

Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de

Justitie si interne 06-11-2026 12:23

SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni

Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen

Justitie si interne 06-11-2026 09:28

Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă

Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch