Argeş: Dosar penal pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale; verificări în cazul lipsei unor buletine de vot
Poliţiştii argeşeni efectuează cercetări pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale în urma unui incident produs într-un cabinet medical din comuna Bârla, în acelaşi caz fiind depuse plângeri pentru lovirea unui cadru medical şi ameninţare.
Imaginile cu incidentul din cabinetul medicului de familie, care a avut loc sâmbătă seara, au fost făcute publice pe o reţea de socializare.
Potrivit primelor concluzii ale verificărilor, mai multe persoane au pătruns în cabinetul medicului de familie şi şi-au însuşit adeverinţe medicale ce urmau să fie depuse la Biroul Electoral, pentru exercitarea dreptului de vot.
"Se efectuează cercetări pentru loviri şi alte violenţe şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale. (...) La finalizarea cercetărilor, cauza va fi înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, subcomisar Mădălina Epure.
Într-un comunicat transmis duminică de IPJ Argeş se precizează că poliţiştii din Costeşti au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că la un cabinet medical din Bârla medicul ar elibera adeverinţe medicale fără a consulta pacienţii. La scurt timp, poliţiştii au fost sesizaţi de către un pacient aflat în acelaşi cabinet medical că mai multe persoane au pătruns în incintă şi nu îi permit să fie consultat.
"În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, pentru cercetări, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, pentru măsuri de menţinere a ordinii publice şi prevenirea săvârşirii de abateri de la normele de convieţuire socială. Din verificări s-a stabilit că medicul a eliberat mai multe adeverinţe medicale, în baza unor cereri care ar fi fost formulate în cursul aceleiaşi zile, de pacienţi aflaţi în evidenţa medicului de familie în cauză", se arată în comunicat.
Medicul de familie şi o altă persoană au formulat plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire a unui cadru medical, iar un alt bărbat a formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, primul bărbat care a sunat la 112 a fost amendat cu 2.000 de lei, pentru apelarea nejustificată.
"Cu ocazia verificărilor s-a mai stabilit că persoanele care au pătruns în incinta cabinetului medical şi-ar fi însuşit mai multe adeverinţe medicale, în condiţiile în care termenul pentru depunerea cererilor pentru urna mobilă era ora 20,00, iar în acest fel persoanele în cauză nu au putut formula aceste solicitări", se mai menţionează în comunicat.
Conform reprezentanţilor IPJ Argeş, se efectuează verificări şi în cazul a două sesizări privind lipsa unor buletine de vot, constatată în momentul primirii lor la birourile electorale de circumscripţie. În aceste cazuri a fost notificat Biroul Electoral Judeţean. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE/Călărași: Poliția a emis o alertă de persoană dispărută; aceasta a fost găsită
Ilie Nicoleta Iulia, a cărei dispariție a fost semnalată anterior de Poliție, a fost găsită în municipiul Călărași. Din primele verificări, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au anunțat anterior că desfășoară activități pentru găsirea unei femei de 46 de ani d
DNA: Doi asistenți universitari și două studente de la Universitatea Ovidius - reținuți
Doi asistenți universitari și două studente de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a informat sâmbătă Direcția Națională Anticorupție. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, procurorii din cad
IGPF: Mii de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale, aproximativ 2.000 de bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute (articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice și parfumuri), estimate la o valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei. P
Avocat: Procesul lui Borboly Csaba a fost unul atipic, a durat 14 ani
Avocatul Sergiu Bogdan a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj-Napoca, referitor la cazul clientului său, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, judecat pentru mai multe presupuse fapte penale, că procesul acestuia a fost atipic din punct de vedere al duratei - 14 ani - și că în apel instanța a grăbit lucrur
Dâmbovița: Control judiciar pentru un bărbat care a furat cristelnița dintr-o biserică
Un bărbat de 44 de ani, suspectat că a furat un obiect de cult dintr-o biserică din municipiul Moreni, a fost reținut, ulterior pe numele lui fiind dispusă măsura controlului judiciar, informează, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că obiectul furat es
Vaslui: Amenințare cu bombă în clădirea Tribunalului și Judecătoriei; autoritățile fac cercetări
Autoritățile efectuează cercetări după ce, în cursul dimineții de vineri, a fost anunțată printr-un e-mail plasarea unei bombe în clădirea în care funcționează Tribunalul și Judecătoria Vaslui. ''Am fost sesizați cu privire la faptul că o instituție publică din municipiul Vaslui a primit, pe adresa de e-mail, un mesaj
Iași: Șofer urmărit pe străzile din Iași, oprit cu dispozitivul spike-strip în orașul Podu Iloaiei
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost urmărit în noaptea de joi spre vineri pe străzile din Iași, după ce, aflat la volanul unei mașini, a ignorat semnalele polițiștilor de a opri, el fiind prins ulterior în orașul Podu Iloaiei, cu ajutorul unui dispozitiv de tip spike-strip, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Iași.
Sălaj: Patru bărbați - cercetați pentru camătă și șantaj; trei dintre ei au fost reținuți
Patru bărbați din comuna Românași sunt cercetați de polițiștii din Zalău pentru camătă și șantaj, după ce anchetatorii au stabilit că, în perioada 2016 - 2026, aceștia ar fi acordat fără drept împrumuturi unor persoane, percepând dobânzi excesive și recurgând ulterior la amenințări și presiuni pentru recuperarea banilor.
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/1 an și 2 luni de închisoare cu amânarea aplicării pentru fostul șef al Biroului
O pedeapsă de 1 an și 2 luni de închisoare cu amânarea aplicării acesteia a fost obținută pentru fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești, Laurențiu Drăghici, în urma acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorul de caz în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform datelor
Constanța: Cântăreața Dana Marijuana, condamnată la peste 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri
Cântăreața Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, a fost condamnată vineri de Tribunalul Constanța la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Sentința magistraților nu este definitivă. 'În baza (...
Constanța: Universitatea Ovidius menționează că pune la dispoziția DNA documentele solicitate în timpul percheziției la Facultatea de Medicină
Reprezentanții Universității Ovidius din Constanța confirmă că procurorii anticorupție fac, vineri, percheziții la Facultatea de Medicină, adăugând că pun la dispoziția anchetatorilor toate documentele și informațiile solicitate. 'În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, Universitatea Ovidius din Constanța confirmă că, &icir
Constanța: Percheziții ale procurorilor DNA la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac, vineri, percheziții la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța. Potrivit unor surse judiciare, ancheta procurorilor DNA vizează comiterea unor presupuse fapte de corupție. În același dosar, descinderi ar avea loc și la domiciliile unor persoane fizice și juridice,
Frații Tate - trimiși în judecată de DIICOT pentru trafic de minori, act sexual cu un minor și spălarea banilor
Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care trafic de minori, spălarea banilor, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor. Procurorii DIICOT au solicitat confiscarea celor patru autoturisme de lux ale acestora, în valoare totală estimată la 825.000 de euro, și
Motivările CCR în cazul conducerilor SRTv și SRR, în Monitorul Oficial: Actele adoptate până în prezent - valabile
Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat joi seară motivările în cazul deciziilor din 29 aprilie prin care a declarat neconstituționale hotărârile Parlamentului privind numirea Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Televiziune (SRTv) și Societății Române de Radiodifuziune (SRR). Potrivit motivărilor publi
DIICOT: Bărbat implicat în atentate la comandă în Suedia, prins în România
Procurorii DIICOT au efectuat, joi, percheziții în București și în orașul Otopeni pentru prinderea unui cetățean suedez stabilit în România, care ar fi implicat în mai multe atentate la comandă comise în Suedia. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, joi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiuni











