CCR s-ar putea pronunţa pe cererea de soluţionare a conflictului juridic dintre Senat şi PÎCCJ
Curtea Constituţională a României este aşteptată marţi să se pronunţe pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulată de preşedintele interimar al forului legislativ, Robert Cazanciuc, după ce Parchetul General i-a deschis lui Călin Popescu-Tăriceanu un dosar de abuz în serviciu.
La începutul acestui an, fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a fost anunţat de Parchetul General că are calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, ancheta fiind extinsă apoi şi pentru infracţiunea de complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.
Dosarul a fost deschis după ce parlamentarul Cristian Marciu a rămas membru al Senatului, deşi exista o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din anul 2015, prin care judecătorii au hotărât că acesta a încălcat legea incompatibilităţilor.
Concret, Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat de procurori că nu a pus în aplicare, în calitate de preşedinte al Senatului, o decizie definitivă a unei instanţe de judecată.
Pe 29 mai, Robert Cazanciuc a sesizat Curtea Constituţională cu privire la constatarea şi soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României - Senat, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, manifestat "printr-o ingerinţă directă şi neconstituţională a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului".
În sesizare se afirma că "prin urmărirea penală începută în anul 2019 a unui membru al Senatului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi-a arogat competenţa de a exercita un control judiciar asupra modului de derulare a unor proceduri parlamentare, realizate conform Regulamentului Senatului, de către preşedintele acestei Camere legislative, de Biroul permanent al Senatului, precum şi de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări".
Cazanciuc mai arăta că, prin sesizarea formulată, a solicitat Curţii Constituţionale "să constate şi să soluţioneze un conflict juridic de natură constituţională manifestat printr-o ingerinţă directă şi neconstituţională a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării".
În timpul dezbaterilor de la CCR, Cristian Ionescu, consilier în cadrul Cabinetului preşedintelui Senatului, a declarat că o acţiune judiciară pornită împotriva şefului Senatului "este un fapt de o imensă gravitate şi care creează un precedent periculos".
"Pornirea unei acţiuni judiciare împotriva preşedintelui Senatului, fără a se putea reţine vreo faptă a acestuia prin care să fi încălcat vreo dispoziţie legală, este un fapt de o imensă gravitate şi care creează un precedent periculos. De acum înainte, membrii Parlamentului se pot aştepta oricând că împotriva acestora se declanşează acţiuni judiciare din partea Ministerului Public pentru activităţi parlamentare curente desfăşurate de aceştia în strictă conformitate cu prevederile constituţionale, legale şi regulamentare", declara reprezentantul Senatului.
El a adăugat că, deşi Parchetul de pe lângă Înalta Curte a fost informat "în mod loial" de către Comisia juridică a Senatului că procedura de examinare a solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate este în derulare, procurorul de caz a cerut "în mod imperativ" comisiei respective să-i predea, până la un anumit termen, documente ale acesteia asupra cărora senatorii, membri ai comisiei, urmau să-şi exprime un vot politic.
"În felul acesta, este un atac împotriva unui principiu constituţional şi anume principiul care consacră nulitatea mandatului imperativ. Într-un anumit fel şi indirect o structură a Ministerului Public le indică senatorilor cum să voteze în legătură cu documentele care se vor afla în controlul judiciar. Este inadmisibil ca în repetate rânduri procurorul de caz să ceară imperativ Comisiei juridice documentele acesteia. (...) Acţiunea judiciară întreprinsă de Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului este lipsită de orice temei legal şi porneşte de la înţelegerea greşită de către procurorul de caz a poziţiei şi a rolului preşedintelui Senatului în conducerea acestei Camere", spunea, la dezbateri, în iulie, Cristian Ionescu.
La rândul său, reprezentanta Parchetului General, procurorul Marinela Mincă, a solicitat, la acea dată, să se disocieze din motivarea sesizării aspectele referitoare la conduita Agenţiei Naţionale de Integritate, deoarece Ministerul Public nu poate răspunde actelor unei alte autorităţi faţă de care nu are raport juridic.
În opinia sa, actele de urmărire penală efectuate de procuror "nu vizează elemente care să se circumscrie încălcării principiului autonomiei parlamentare" sau care să vizeze încălcarea imunităţilor parlamentare.
Ea a subliniat că, deşi au trecut mai mult de trei ani de la sesizarea Senatului de către ANI, nu s-a luat nicio decizie referitoare la cererea de soluţionare care vizează vacantarea unui loc de senator care a fost constatat incompatibil printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Mai mult, Comisia juridică nu a emis încă raportul care i-a fost solicitat cu privire la această chestiune de drept.
Aceasta a subliniat că în acest caz procurorul îşi îndeplineşte competenţele legale şi constituţionale, nefiind vorba de un conflict juridic de natură constituţională. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Percheziții la membrii unei rețele de tip piramidal care transportau migranți ascunși în autotrenuri spre Germania
Șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani sunt cercetate de procurorii DIICOT și polițiștii din Caraș-Severin pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, după ce au format o rețea de tip piramidal care transporta ilegal persoane către state din vestul Europei, a informat Inspectoratul General al Poliției Rom&ac
Polițiști amenințați cu cuțitul de un bărbat care jefuise o locuință din Capitală
Un bărbat care jefuise o locuință din Sectorul 6 al Capitalei a încercat să scape de polițiștii care îl urmăreau amenințându-i cu un cuțit, el fiind imobilizat în cele din urmă fără ca nimeni să fie rănit. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, joi, în jurul orei 10:00, polițiștii Secției 20 Poliție au fos
Peste 900 de tablete și fiole cu substanțe anabolizante și dopante, găsite în mașina unui bulgar la Calafat
Polițiștii de frontieră au găsit în mașina unui bulgar, în timpul unui control efectuat în apropierea stației de taxare a podului Calafat - Vidin, peste 900 de tablete și fiole care conțin substanțe anabolizante și dopante. Conform unui comunicat al IGPF remis sâmbătă, pe 1 octombrie, în jurul orei 22:00, polițiștii de frontieră d
Brigada Rutieră: Restricții de trafic în București pe strada Dristorului, pentru reabilitarea liniei de tramvai
Circulația vehiculelor va fi restricționată de vineri seară, de la ora 23:00, pe strada Dristorului, pe sensul dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Bulevardul Camil Ressu, pentru executarea unei lucrări de reabilitare a liniei de tramvai. 'În acest context, traficul rutier va fi reconfigurat în ambele sensuri pe strada Dristorului
Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști
O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci
CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &
Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,
Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t
Un hacker din România care face parte din gruparea 'KillSec', reținut de DIICOT
DIICOT a reținut un tânăr de 24 de ani, acuzat că face parte dintr-o grupare de hackeri intitulată 'KillSec', în cadrul unei operațiuni internaționale care a reunit autorități judiciare din state europene și din SUA și care a vizat aproximativ 1.000 de atacuri informatice la nivel mondial. Conform unui comunicat al DIICOT,
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de amenzi în valoare de aproape 38.000 de lei susținătorilor lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.900 de lei, marți și miercuri, susținătorilor lui Călin Georgescu sosiți la sediul Arestului Central, pentru încălcări ale legii ce reglementează organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, avâ








