Cătălin Predoiu propune modificarea Legii 51/1991 privind securitatea naţională, în urma unei decizii a CCR
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi deputaţii PNL Cristina Trăilă şi Gabriel Andronache au depus la Camera Deputaţilor un proiect de modificare a Legii 51/1991 privind siguranţa naţională a României.
Iniţiativa vine după ce Curtea Constituţională a Românei a constatat, la începutul lunii februarie a acestui an, că dispoziţiile articolului 139 alineatul 3 teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii 51/1991.
Iniţiatorii precizează în expunerea de motive a proiectului că "din considerentele Deciziei nr. 55/2020 (a Curţii Constituţionale - n.r) se reţine că înregistrărilor rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii autorizate potrivit Legii nr. 51/1991 li se poate conferi calitatea de mijloc de probă în procesul penal, cu condiţia ca prin lege să fie reglementată o procedură clară şi adecvată, care să permită verificarea efectivă a legalităţii lor, atât a mijlocului de probă (înregistrările în cauză), cât şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute'.
Ministrul Justiţiei propune modificarea articolului 21 alineatul 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, care ar urma să aibă următorul cuprins: "(1) Datele şi informaţiile de interes pentru securitatea naţională, rezultate din activităţile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reţinute în scris şi transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, însoţite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile şi/sau comunicările interceptate, redate în scris, şi/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoţite de conţinutul digital original al acestora. Dispoziţiile art. 143 alin. (3) şi (A) şi art. 146 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător".
De asemenea, se notează în forma depusă de iniţiator, la articolul 21, după alin. (1) se introduce un alineat nou, alin. (11), cu următorul cuprins: "(11) Dacă înregistrările rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, efectuate cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt folosite ca mijloace de probă în procesul penal, legalitatea acestora şi a procedeelor probatorii prin care înregistrările au fost obţinute se verifică, în procedura de camera preliminară, de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia îi revine, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Mai mult, Ministerul Justiţiei propune ca "(1) în cauzele penale în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, procedura în camera preliminară s-a încheiat dispunându-se începerea judecăţii,şi în care sunt folosite ca mijloace de probă înregistrări rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, efectuate cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională, legalitatea acestor înregistrări şi a procedeelor probatorii prin care înregistrările au fost obţinute se verifică de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei".
Totodată, iniţiatorul propune ca "în cauzele penale prevăzute la alin. (1) nelegalitatea respectivelor înregistrări sau a procedeelor probatorii prin care înregistrările au fost obţinute poate fi invocată până la primul termen de judecată cu procedura completă după intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă încălcările nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută". AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central
Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desf
'Stegarul dac', reținut de procurori după ce a agresat un jandarm în fața Arestului Central
Cezar Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul dac', a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat vineri seara un jandarm în timp ce se afla în fața Arestului Central al Capitalei, unde se desfășoară de câteva zile un protest al susținătorilor lui Călin Georgescu. 'La data de 2 octombrie 2026, &i
VIDEO Percheziții la membrii unei rețele de tip piramidal care transportau migranți ascunși în autotrenuri spre Germania
Șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani sunt cercetate de procurorii DIICOT și polițiștii din Caraș-Severin pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, după ce au format o rețea de tip piramidal care transporta ilegal persoane către state din vestul Europei, a informat Inspectoratul General al Poliției Rom&ac
Polițiști amenințați cu cuțitul de un bărbat care jefuise o locuință din Capitală
Un bărbat care jefuise o locuință din Sectorul 6 al Capitalei a încercat să scape de polițiștii care îl urmăreau amenințându-i cu un cuțit, el fiind imobilizat în cele din urmă fără ca nimeni să fie rănit. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, joi, în jurul orei 10:00, polițiștii Secției 20 Poliție au fos
Peste 900 de tablete și fiole cu substanțe anabolizante și dopante, găsite în mașina unui bulgar la Calafat
Polițiștii de frontieră au găsit în mașina unui bulgar, în timpul unui control efectuat în apropierea stației de taxare a podului Calafat - Vidin, peste 900 de tablete și fiole care conțin substanțe anabolizante și dopante. Conform unui comunicat al IGPF remis sâmbătă, pe 1 octombrie, în jurul orei 22:00, polițiștii de frontieră d
Brigada Rutieră: Restricții de trafic în București pe strada Dristorului, pentru reabilitarea liniei de tramvai
Circulația vehiculelor va fi restricționată de vineri seară, de la ora 23:00, pe strada Dristorului, pe sensul dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Bulevardul Camil Ressu, pentru executarea unei lucrări de reabilitare a liniei de tramvai. 'În acest context, traficul rutier va fi reconfigurat în ambele sensuri pe strada Dristorului
Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști
O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci
CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &
Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,
Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t







