Forumul Judecătorilor: Sediile instanţelor de judecată au devenit deja focare de răspândire a virusului SARS-CoV-2
Forumul Judecătorilor din România constată că sediile instanţelor de judecată au devenit deja focare de propagare a noului coronavirus şi solicită măsuri legislative urgente, în scopul prevenirii răspândirii infecţiilor respiratorii.
"Sediile instanţelor de judecată au devenit deja focare de răspândire a virusului SARS-CoV-2, existând cazuri numeroase în foarte multe dintre instanţele mari din municipiile importante ale ţării. Acest fapt a determinat închiderea temporară a unor instanţe şi amânarea judecării unor dosare. (...) În consecinţă, Forumul Judecătorilor din România solicită din nou Parlamentului României, Guvernului României şi Ministerului Justiţiei luarea urgentă a unor măsuri legislative în scopul prevenirii răspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2, inclusiv prin restrângerea fazei orale în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, dar şi prin digitalizarea justiţiei în România", se arată într-un comunicat transmis marţi de Forumul Judecătorilor din România.
Conform sursei citate, lipsa unui plan serios de reluare graduală a activităţii instanţelor după încetarea stării de urgenţă, care ar fi asigurat distanţarea fizică între participanţii la actul de justiţie şi protejarea sănătăţii publice, a permis răspândirea virusului.
"În atare condiţii, este absolut necesară digitalizarea extinsă a instanţelor de judecată, comunicarea actelor de procedură urmând a fi efectuată exclusiv pe cale electronică, dar şi adoptarea cu rapiditate a unui act normativ în vederea stabilirii unor reguli privind judecata prin videoconferinţă, precum şi a restrângerii fazei orale în anumite pricini judiciare. În dosarele (...) în care părţile consimt ca soluţionarea să se facă fără citarea părţilor, pe baza înscrisurilor existente la dosar şi a probelor deja propuse, instanţa judecătorească ar aprecia cu privire necesitatea existenţei fazei orale", se menţionează în comunicat.
Asociaţia solicită Guvernului şi Parlamentului să aibă un rol activ şi să reglementeze rapid o soluţie care să permită judecata a sute de mii de cauze fără dezbateri orale, atât în prima instanţă, cât şi în căile de atac, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
"Nici litera şi nici spiritul art. 6 din Convenţie nu împiedică o persoană să renunţe în mod voluntar la garanţiile oferite de procesul echitabil, atât în mod expres, cât şi tacit. Renunţarea la dreptul de a participa la şedinţa de judecată trebuie să fie neechivocă, să fie însoţită de un minimum de garanţii procedurale corespunzătoare acestei renunţări şi să nu contravină unui interes de ordine publică. Pentru a considera că reclamantul a renunţat implicit, prin comportamentul său, la un drept conferit de art. 6, trebuie să fie stabilit că reclamantul putea să prevadă în mod rezonabil consecinţele comportamentului său", se precizează în comunicat.
Forumul Judecătorilor din România reaminteşte că a promovat deja un proiect de modificare şi completare a Codului de procedură civilă şi a unor legi conexe pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, accelerarea unor proceduri judiciare şi introducerea unor alternative flexibile, iar acum prezintă public şi un proiect de modificare şi completare a Codului de procedură penală.
"În condiţii de pandemie, contactul direct dintre oameni este supus unor restrângeri serioase, iar Codul de procedură penală nu oferă soluţii adecvate pentru rezolvarea cauzelor într-un termen rezonabil. Digitalizarea a rămas până în prezent o temă de dezbatere, neexistând, însă, un proiect suficient de amplu şi consistent pentru adoptarea unor soluţii legislative efective şi de impact care să corespundă principiilor care guvernează procesul penal şi să nu împieteze asupra exerciţiului drepturilor fundamentale ale omului. Actualele circumstanţe sanitare au readus în prim plan insuficienţa digitalizării sistemului judiciar şi problema cadrului legislativ inadecvat derulării procedurilor în faţa organelor judiciare prin utilizarea răspândită a mijloacelor de comunicare la distanţă", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor
O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen
Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă
Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch






