Bilanţ DIICOT pe şase luni: 816 rechizitorii întocmite şi 1.601 inculpaţi trimişi în judecată
Procurorii DIICOT au întocmit 816 rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 1.601 inculpaţi, dintre care 524 în stare de arest preventiv, potrivit bilanţului activităţii acestei unităţi de Parchet în perioada ianuarie - iunie 2020.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în ultimele şase luni, cei 200 de procurori operativi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au avut de soluţionat 20.717 cauze, dintre care 5.601 nou înregistrate.
În perioada de referinţă, au fost soluţionate 5.189 de cauze, media pe un procuror operativ fiind de 25,9.
În numărul cauzelor soluţionate, ponderea cea mai însemnată au avut-o cele având ca obiect traficul de droguri (3.667 cauze), urmată de dosarele referitoare la infracţiuni informatice (727 cauze) şi de cele privind traficul de persoane (322 cauze).
Au fost întocmite 816 rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 1.601 inculpaţi, dintre care 524 în stare de arest preventiv.
Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate prin măsuri asigurătorii în dosarele soluţionate prin trimitere în judecată a fost de 22.820.206 lei.
Au fost indisponibilizate în vederea confiscării 76,97 kg droguri de mare risc şi 123,35 kg droguri de risc, cu o valoare de piaţă de 1.701.580 euro.
De asemenea, au fost indisponibilizate 2.184.754 comprimate droguri de mare risc şi 7.395 comprimate droguri de risc, 35,98 kg plante şi fragmente vegetale conţinând THC, cu o valoare totală de piaţă de 179.924 euro.
Cei 200 de procurori operativi ai DIICOT au organizat 529 activităţi investigative complexe, dintre care 186 pentru combaterea traficului de persoane, a traficului de minori şi a pornografiei infantile, în cadrul cărora au fost efectuate percheziţii domiciliare şi s-au pus în aplicare mandate de aducere, activităţi finalizate cu luarea unor măsuri preventive în dosarele înregistrate la această structură specializată.
DIICOT spune că, în ceea ce priveşte fenomenul traficului de persoane/minori, procurorii tratează cu prioritate investigarea tuturor cazurilor de acest gen, fără a face vreo diferenţă între modurile de exploatare a victimelor, apreciind deosebit de importante toate dosarele ce implică victime minore ori în care viaţa şi integritatea corporală a acestora se află în pericol iminent.
În plus, DIICOT continuă să îşi specializeze procurorii în domeniul traficului de persoane prin Biroul pentru coordonarea activităţii de pregătire profesională şi programe.
Totodată, în primul semestru al anului 2020, au fost soluţionate 322 cauze având ca obiect infracţiuni de trafic de persoane, dintre care 58 cu rechizitoriu, 169 de inculpaţi trimişi în judecată, dintre care 70 arestaţi preventiv.
Numărul victimelor traficate în vederea exploatării, în perioada de referinţă, a fost de 168, dintre care 91 minore.
În primele şase luni ale anului 2020, procurorii DIICOT au utilizat intens şi instrumentele de cooperare judiciară internaţională, atât prin cooperarea directă, cât şi prin mecanismele puse la dispoziţie de EUROJUST.
Astfel, în materia combaterii traficului de persoane, au fost înregistrate 34 de ordine europene şi comisii rogatorii active.
În cursul acestui an, au fost încheiate trei acorduri de constituire a unor echipe comune de anchetă cu autorităţile din Finlanda, Marea Britanie, Italia, Franţa şi Moldova, având ca obiect combaterea traficului de persoane.
La data de 6 februarie 2020, între DIICOT şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a fost semnat un plan comun de măsuri în materia prevenirii şi combaterii traficului de persoane/minori, care priveşte realizarea de activităţi de prevenire în unităţile de învăţământ, având ca beneficiari minori cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, precum şi derularea unor sesiuni de informare şi instruire a specialiştilor implicaţi în prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi asistenţei şi protecţiei victimelor.
În prezent, se află în derulare proiectul WESTEROS - ISFP-2017-AG-THBX- 815267, având ca obiectiv întărirea capacităţii de combatere a traficului de persoane şi a produselor acestei infracţiuni prin investigaţii financiare avansate, pe linia de finanţare a Comisiei Europene, cu un buget total de 313.396 euro. Proiectul este implementat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DIICOT, în parteneriat cu Ministerul de Interne din Austria şi Parchetul General al Olandei. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central
Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desf
'Stegarul dac', reținut de procurori după ce a agresat un jandarm în fața Arestului Central
Cezar Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul dac', a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat vineri seara un jandarm în timp ce se afla în fața Arestului Central al Capitalei, unde se desfășoară de câteva zile un protest al susținătorilor lui Călin Georgescu. 'La data de 2 octombrie 2026, &i
VIDEO Percheziții la membrii unei rețele de tip piramidal care transportau migranți ascunși în autotrenuri spre Germania
Șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani sunt cercetate de procurorii DIICOT și polițiștii din Caraș-Severin pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, după ce au format o rețea de tip piramidal care transporta ilegal persoane către state din vestul Europei, a informat Inspectoratul General al Poliției Rom&ac
Polițiști amenințați cu cuțitul de un bărbat care jefuise o locuință din Capitală
Un bărbat care jefuise o locuință din Sectorul 6 al Capitalei a încercat să scape de polițiștii care îl urmăreau amenințându-i cu un cuțit, el fiind imobilizat în cele din urmă fără ca nimeni să fie rănit. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, joi, în jurul orei 10:00, polițiștii Secției 20 Poliție au fos
Peste 900 de tablete și fiole cu substanțe anabolizante și dopante, găsite în mașina unui bulgar la Calafat
Polițiștii de frontieră au găsit în mașina unui bulgar, în timpul unui control efectuat în apropierea stației de taxare a podului Calafat - Vidin, peste 900 de tablete și fiole care conțin substanțe anabolizante și dopante. Conform unui comunicat al IGPF remis sâmbătă, pe 1 octombrie, în jurul orei 22:00, polițiștii de frontieră d
Brigada Rutieră: Restricții de trafic în București pe strada Dristorului, pentru reabilitarea liniei de tramvai
Circulația vehiculelor va fi restricționată de vineri seară, de la ora 23:00, pe strada Dristorului, pe sensul dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Bulevardul Camil Ressu, pentru executarea unei lucrări de reabilitare a liniei de tramvai. 'În acest context, traficul rutier va fi reconfigurat în ambele sensuri pe strada Dristorului
Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști
O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci
CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &
Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,
Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t







